Incidența
cancerului este o problemă majoră la nivel global, cele mai multe țări
prezentând un deficit al sistemului de îngrijiri oncologice în a face față
noilor generații de pacienți. Eficiența noilor tratamente a contribuit la
creșterea speranței de viață în anumite tipuri de cancer. Vorbim însă de o
generație de pacienți pentru care tratamentul medical nu mai este suficient. În
cazul acestora, sistemul de sănătate este nevoit să treacă de la o abordare
medicală la una comprehensivă, focalizată pe aspecte biopsihosociale,
financiare și de reabilitare vocațională. Articolul de față abordează
îmbunătățirea componentei de sănătate mintală a serviciilor oncologice,
introducând un instrument de diagnostic al stresului, care poate fi aplicat și
interpretat repede și ușor de medic, asistenta medicală sau de orice persoană
din instituția de îngrijire educată în acest sens. Acest instrument poate
informa medicul cu privire la nevoia de a trimite pacientul către ajutor
psihologic de specialitate, fiind un pas esențial în creșterea calității
sistemului oncologic din România.
Cancerul
este a doua cauză de mortalitate la nivel global, după bolile cardiovasculare,
fiind responsabil pentru 8,8 milioane de decese în 2015. Aproximativ 14% din
toate decesele înregistrate anual sunt cauzate de cancer. La nivel european, în
2012, au fost înregistrate 1,9 milioane de decese cauzate de cancer. Pe sexe,
cancerul este responsabil de 29,3% din decesele bărbaților și de 22,7% din cele
ale femeilor. Până în 2030, statisticile estimează la nivel global creșterea la
13 milioane a numărului de decese anuale cauzate de cancer.
La
nivel global, aproximativ 14 milioane de noi cazuri de cancer au fost
înregistrate în 2012, incidența pentru toate tipurile de cancer (excluzând
cancerul de piele) crescând direct proporțional cu creșterea statutului
socioeconomic. Africa, Asia și America Centrală și de Sud înregistrează 60% din
cazurile noi de cancer, iar la nivel european 3,7 milioane de cazuri noi de
cancer sunt diagnosticate anual.
Necesitatea
de a crește calitatea serviciilor de sănătate mintală din cadrul îngrijirilor
oncologice este dovedită de comorbiditatea cancerului cu tulburările mintale. O
treime din pacienții diagnosticați cu cancer suferă de afecțiuni psihiatrice,
depresia și anxietatea fiind cele mai prevalente. Chiar dacă nu toți pacienții
cu cancer îndeplinesc criteriile de diagnostic pentru o tulburare mintală,
majoritatea prezintă stres. National Comprehensive Cancer Network (SUA)
definește stresul ca „stare emoțională neplăcută de natură psihologică
(cognitivă, comportamentală, emoțională), socială și/sau spirituală, stare
determinată de factori multipli și care poate interfera cu abilitatea de coping
cu cancerul, cu simptomele fizice determinate de cancer și cu tratamentul”.
Incidența stresului la pacienții diagnosticați cu cancer este de 35%, putând
ajunge până la 45%, în funcție de momentul evaluării, respectiv diagnosticarea
la primirea diagnosticului sau la încheierea tratamentului, în perioada de
supraviețuire sau în cea de recurență. Incidența stresului poate ajunge până la
58% în cazul pacienților aflați în îngrijiri paliative. Printre factorii care
determină stresul pacienților cu cancer, se numără durerea cauzată de pierderea
curentă sau anticipată, frica de moarte, îngrijorările în legătură cu familia
sau cu cei dragi, efectul anumitor tratamente medicamentoase asupra
dispoziției.
O
serie de organizații de specialitate nord-americane recomandă evaluarea nivelului
de stres și adresarea acestuia la primul contact pe care-l are pacientul cu
sistemul oncologic și la anumite intervale recomandate clinic. Cu toate
acestea, mai puțin de 10% din pacienții diagnosticați cu cancer și cu stres
sunt trimiși către servicii specializate de sănătate mintală. De asemenea,
peste 65% din pacienții cu cancer care au raportat probleme de sănătate mintală
nu au accesat servicii de specialitate. În cazul pacienților cu stres mediu
înspre sever, lipsa de adresare a stresului scade aderența la tratament, crește
numărul de zile de spitalizare, crește costurile tratamentului, scade calitatea
vieții, iar, în cazul pacienților în stadiu terminal, stresul psihologic
amplifică durerea percepută și dorința de a muri și crește nivelul de dizabilitate.
Studii
clinice controlate au demonstrat impactul pozitiv al evaluării și adresării
timpurii a stresului asupra calității vieții pacienților cu cancer. Cu toate
acestea, principalul impediment în adresarea problemelor de natură mintală,
implicit a stresului, în rândul pacienților cu cancer este eșecul frecvent de a
recunoaște stresul la acești pacienți. Printre barierele în recunoașterea
stresului la pacienții cu cancer se numără evitarea abordării aspectelor de
natură psihologică de către medic, lipsa timpului pentru abordarea aspectelor
de natură psihologică în timpul consultației medicale, lipsa de personal în
cadrul clinicilor de oncologie și folosirea metodelor inadecvate de diagnostic.
Pentru a veni în sprijinul depășirii acestor bariere, NCCN a dezvoltat
„termometrul pentru stres”, un instrument de screening care poate fi aplicat și
interpretat în câteva minute. Prin intermediul acestuia, pacientul raportează,
pe o scală de la 0 la 10, nivelul de stres pe care l-a resimțit în ultima
săptămână, inclusiv la momentul evaluării, și alege dintr-o listă tipul de
probleme care au constituit o cauză de stres. Pe baza acestui instrument,
medicul oncolog poate trimite pacientul cu stres mediu/sever către psihologul
din clinica de oncologie sau către consilierul psihologic, psihoterapeutul ori
psihiatrul afiliat clinicii sau care lucrează în practica privată.
Vestea
bună pentru România este că „termometrul pentru stres” a fost validat de dr.
Dégi L. Csaba pe populația de pacienți cu cancer din România, același
cercetător lansând o aplicație computerizată, în ianuarie 2016, prin
intermediul căreia poate fi identificat în timp real nivelul de stres al
pacientului cu cancer în funcție de informațiile introduse de acesta în
aplicație.
La
nivel global, integrarea serviciilor psihologice în cadrul serviciilor de
oncologie este deficitară, iar suportul psihologic este disponibil pentru o
proporție mică din persoanele diagnosticate cu cancer. Țări dezvoltate precum
Canada, Marea Britanie, SUA încă întâmpină dificultăți în implementarea unui
protocol-standard de evaluare și adresare a stresului la pacienții cu cancer.
În România, clinicile oncologice de stat asigură un număr redus de psihologi
pentru zecile de mii de pacienți recent diagnosticați cu cancer. Creșterea
numărului de personal psihologic în clinicile de oncologie poate fi o soluție,
însă este greu adresabilă, presupune costuri importante și necesită modificări
legislative. O soluție mai rapidă, fără costuri adiționale, ar fi utilizarea
„termometrului pentru stres”. Este important ca dezvoltatorii de politici,
managerii de spitale și personalul medical din clinicile de oncologie din
România să perceapă stresul ca pe o componentă esențială a pachetului de
îngrijire acordat pacientului și, prin urmare, să evalueze, să monitorizeze și
să trateze stresul pacienților cu cancer. Evaluarea gratuită și rapidă și
recomandarea de servicii psihologice de specialitate poate duce la
îmbunătățirea calității serviciilor oncologice și la reducerea poverii
cancerului în România.
