Dacă îmi
amintesc bine, nu a fost ușor ca din vigurosul arbore al medicinii interne să
se mai rupă un ram, după ce rând pe rând se desprinseseră cardiologia,
reumatologia apoi gastroenterologia și nefrologia. Pneumologia încă se mai
ținea de bătrânul trunchi, iar dobândirea independenței acestei specialități a
dat multă bătaie de cap celor care demonstrau că dincolo de pneumonii și
pleurezii, raluri bronșice, murmure și frecături pleurale, se identificaseră
boli noi, cu etiologii diverse, mecanisme fiziopatologice complicate și
posibilități de investigație care atentau la suveranitatea palpării, percuției
și auscultației – fie aceasta din urmă mediată de stetoscoape modernizate.
Un ajutor
pentru dobândirea independenței pneumologiei l-a dat scăderea, la un moment
dat, a morbidității bolii tuberculoase – boală căreia unii prea de tot
optimiști îi preziceau dispariția –, ftiziologii văzându-și astfel sărăcită
disciplina (mijloace de depistare considerate depășite, scheme de tratament
monotone și de aplicare îndelungată, rezistență microbiană și, deci, succese
terapeutice nesatisfăcătoare etc.). Și, fiindcă și ftiziologii și-au dorit-o,
s-a obținut ceea ce părea justificat – pneumologii au inclus în specialitatea
lor bolile tuberculoase (pulmonare, extrapulmonare, la gazda imunocompromisă
etc.), alături de clasicele boli ale căilor aeriene, infecțiile respiratorii
non-tuberculoase, bolile respiratorii favorizate de mediu (ocupaționale), cele
însoțind maladiile sistemice etc. Reprezentanții de până mai ieri ale celor
două specialități ce păreau distincte s-au unificat și s-au numit așa cum
firesc ne apare acum: pneumologi. Astfel, potrivit programei, pneumologia urma
să se ocupe și de tuberculoză.
Achizițiile
științifice, cum prea bine se știe, cresc vertiginos și într-un timp scurt,
încât pneumologii au simțit nevoia unei ordonări a noutăților, îndeosebi a
celor etiologice, fiziopatologice și terapeutice. Și pentru ca toți
specialiștii să vorbească aceeași limbă, au recurs la ghiduri. Ghidurile sunt
uneori constrângătoare când medicul are în față pacientul și nu cazul
statistic, bolnavul și nu bronșiticul, astmaticul, pleureticul ș.a.m.d. Totuși,
dificultatea de a ajunge la diagnosticul corect și implicit la alegerea celui
mai bun tratament într-un anume caz a sugerat celor cu mai multă experiență
profesională să propună realizarea unor algoritmuri, beneficiarii imediați
fiind practicienii, adesea copleșiți de tsunamiul informațional căruia nu-i mai
puteau face față.
Astfel că prof.
dr. Florin Dumitru Mihălțan și colaboratorii săi au avut ideea de a elabora inițial o carte
despre algoritmul de diagnostic în pneumologie. Lucrarea s-a dovedit de
mare utilitate și de succes editorial. Având în vedere acest rezultat, oglindă
a unei necesități, autorul citat și prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu,
medic primar pneumolog, au realizat și publicat sub redacția domniilor lor, la
Editura Medicală (2016), o „continuare“ cu titlul Algoritm de terapie în
pneumologie.
Pentru finalizarea noului demers, principalii autori, Fl.
Mihălțan și R. Ulmeanu, și-au asociat o seamă de colaboratori, medici cu
titluri academice și cei mai mulți de notorietate (citați în continuare în
ordine alfabetică): Oana Claudia Deleanu, Antonela Dragomir, Mara
Gagen-Bălteanu, Andreea Elena Mălăuț, Anca Macri, Beatrice Mahler, Constantin
Marica, Ștefan Mihăicuță, Ioana Munteanu, Ana Nebunoiu, Ramona Nedelcu, Diana
Pocora, Mihaela Tănăsescu și Andreea Vlădău). În mici colective sau doar
singuri autori, aceștia rezolvă principalele subiecte, din care cităm: Algoritm
de utilizare a tehnicilor endoscopice în diagnosticul afecțiunilor
pulmonare; algoritmuri de tratament în
pneumonii, abces pulmonar, tuberculoză pulmonară, bronșiectazii, fibroză
chistică, tabagism, BPOC, astm, pneumopatii interstițiale difuze idiopatice,
vasculite sistemice cu implicare pulmonară, revărsatele lichidiene pleurale,
cancer bronhopulmonar, sindrom de apnee în somn, insuficiență respiratorie și
cord pulmonar cronic.
Regăsim aici
toată tematica Ministerului Sănătății cuprinsă în curriculumul de pregătire în
specialitate a unui pneumolog, ceea ce face ca această carte să aibă și un rol
instructiv, mai ales că punerea în pagină beneficiază de excelente scheme cu
rol mnemotehnic și reproduceri fotografice (atunci când este cazul).
Ca
nespecialist, mi-e greu să spun cât de la zi sunt informațiile medicale
adăugate celor verificate prin proba etern valabilă a timpului, dar, judecând
după bibliografia (abundentă) a fiecărui subiect tratat, respectiv, luând act
de anul de apariție și de numele (prestigioaselor) reviste medicale care s-au
constituit în surse, pot presupune actualitatea lor.
Când se referă
strict la sancțiunea terapeutică, autorii propun/recomandă și nu impun acele
produse medicamentoase pe care experiența lor, dar și a confraților din
străinătate, le-au verificat eficiența. Sunt comentate apoi particularitățile
terapeutice ridicate de vârsta pacientului, asociațiile morbide, locul unde se
aplică tratamentul (spital sau în ambulatoriu) etc.
Pneumonia
nosocomială, de exemplu, atât de mediatizată în ultima vreme, are un algoritm
dictat de timpul scurs de la internare: precoce, în primele patru zile, cu un
prognostic mai bun față de varianta tardivă (a cincea zi), când se presupune că
germenii rezistenți de spital și-au făcut intrarea în scenă și când
prognosticul e rezervat. În această situație, luată ca un exemplu pentru
detaliile discutate de autori, se află pneumonia instalată la pacientul intubat
și ventilat mecanic, aspirarea secrețiilor orofaringiene în trahee fiind
principalul mecanism de introducere a bacililor Gram-negativi aerobi și a celor
meticilino-rezistenți. Apoi, utilizarea excesivă a medicației antiacide
gastrice poate favoriza proliferarea bacililor Gram-negativi la nivelul
stomacului, microorganisme care pot fi ulterior importate în tractul
respirator.
Capitolul cel
mai amplu prezentat este cel privind algoritmul de tratament în
tuberculoza pulmonară, subliniindu-se
încă de la început obiectivul tratamentului: o vindecare durabilă și prevenirea
rezistenței la medicamente. Vor reține atenția situațiile speciale de tratament
al tuberculozei în: boala hepatică,
insuficiența renală, infecția HIV, sarcină/alăptare, diabet zaharat etc. Deși
se constată că supraviețuirea la cinci ani în cancerul pulmonar nu s-a
modificat foarte mult în ultimii ani, se pledează pentru depistarea timpurie și
aplicarea unui tratament – pe care algoritmul îl arată – în funcție de tipul
histopatologic, stadiul bolii și starea clinică a bolnavului. Din păcate, trei
sferturi din numărul total de pacienți sunt depistați tardiv.
Autorii își
exprimă speranța, încă din introducerea cărții, că lucrarea lor va oferi
soluții terapeutice adecvate și protective (sic) pentru pacient și medic.
.jpg)
