Cine-ar fi crezut că va apărea o patologie atât de complexă care să solicite atât de intens sistemul medical precum COVID-19? Cine-ar fi crezut că după o „viroză” organismul nu-și va reveni ad integrum? La trei ani de la declanșarea pandemiei putem spune că am învăţat că „viroza” nu e doar una respiratorie. Acest coronavirus atacă întreg organismul, producând manifestări respiratorii, dar și cardiovasculare, digestive, neurologice, psihice, dermatologice etc.

Simptomele sunt cauzate atât de acţiunea directă a virusului, cât și de răspunsul imun al organismului care încearcă să lupte împotriva acestuia; avem destule cazuri în care recuperarea pacienţilor este dificilă, existând multe persoane cu o simptomatologie complexă, în ciuda faptului că virusul nu mai este prezent în organism.

Deoarece aproximativ 10-20% dintre pacienţii cu COVID-19 nu se recuperează integral după dispariţia virusului din organism (câteva zeci de milioane de pacienţi din lumea întreagă!), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a văzut nevoită să elaboreze ghiduri care să ajute medicii să rezolve și această problemă.

Conform OMS, sindromul post-COVID apare, de regulă, la circa două-trei luni de la debutul bolii, cu simptome care durează cel puţin două luni și care nu pot fi explicate de un diagnostic alternativ. Simptomele pot fi noi, de debut, după o aparentă recuperare iniţială, sau pot persista după boala iniţială. De asemenea, pot fluctua sau recidiva în timp.

Trei categorii de simptome

Conform accepţiunii actuale, sindromul post-COVID prezintă trei categorii de simptome obligatorii: astenofatigabilitate; simptome respiratorii (dispnee, tahipnee); disfuncţii cognitive (probleme de atenţie, de concentrare, dificultăţi de memorare sau de reamintire a unor memorii, tulburări de somn).

Pe lângă acestea, pacienţii mai pot prezenta și alte simptome
asociate: tahicardie/ palpitaţii, „durere în piept”, durere abdominală, dereglări menstruale, afectarea mirosului sau gustului, anxietate, tulburări de vedere cu „vedere înceţoșată”, disfuncţie cognitivă (așa-numita „ceaţă pe creier”), tuse (de regulă seacă), depresie, ameţeală, (sub)febră intermitentă, probleme gastrointestinale (diaree, constipaţie, reflux gastroesofagian), cefalee, artralgii, dureri/ spasme musculare, nevralgii, alergii nou descoperite (!), senzaţie de furnicături și înţepături, agravarea simptomelor după un efort fizic sau mental, tinitus sau alte probleme de auz. Din păcate, încă nu există un tratament eficace pentru acest sindrom. El este, de regulă, simptomatic, focusat pe pacient, punându-se accentul pe îmbunătăţirea stilului de viaţă pentru a contracara
simptomele clinice.

Din practica personală

Pot menţiona, din practica personală, că am avut câteva astfel de cazuri, cu o evoluţie favorabilă în câteva luni. Anosmia a fost simptomul cu manifestarea cea mai îndelungată, dar cele mai supărătoare manifestări au fost cele psihice (oboseala marcantă, anxietatea, tulburările de somn), cardiovasculare (palpitaţii și precordialgii) și digestive (de tip dispeptic, în special de tip intestinal).

Un singur caz a fost mai dificil, cu anxietate și tulburări de somn, tulburări digestive și cardiovasculare. Acesta a necesitat multiple consulturi interdisciplinare, iar simptomatologia s-a remis complet după circa
șapte luni. De asemenea, am întâmpinat probleme când a trebuit să explic pacienţilor fiziopatologia acestui sindrom.

Am fost nevoit să recurg la analogie, comparând organismul cu un „câmp de bătălie”, în care s-au săpat „tranșee” și în care lupta s-a dus între virus și organism. Ambii „combatanţi” au utilizat toate „armele” pe care le au la dispoziţie. Evident că după „încheierea păcii”, după ce organismul câștigă lupta, mai e nevoie de ceva timp până când și „câmpul de bătălie” se va reface integral.

Personal, aștept și concluziile finale ale acestei pandemii, cu speranţa că vom afla și răspunsul la întrebarea „care este sursa acestui virus?”. Este un virus natural sau unul artificial, scăpat (involuntar) dintr-un laborator de cercetare genetică? Oare vom afla vreodată adevărul?

Materialul a fost scris pe baza informaţiilor publice oferite de OMS.

Citiți și: Telemedicina – o revoluţie culturală și tehnologică a actului medical