Newsflash
OPINII

Sfârșitul curiozității

de Dr. Vlad STROESCU - mar. 19 2021
Sfârșitul curiozității

Acum vreo zece ani, într-o comunicare știinţifică la Institutul de Antropologie, un prezentator a folosit sintagma de „psihoză foarte interesantă”. Exprimare care mie nu mi-a atras atenţia în niciun fel, dar care a șocat auditoriul non-medical. Pe mine m-a șocat șocul lor.

A fost prima dată când am realizat cât de ciudate pot părea din afară pasiunea și fascinaţia intelectuală pe care boala o exercită asupra unui medic. Medicina e singura profesie unde poţi să fii fascinat de suferinţă chiar dacă nu ești un psihopat. Mi-aduc aminte de entuziasmul studenţiei, când dădeam năvală într-un salon, pe capul unui biet om bolnav, ca să vedem un caz „foarte interesant” de boală Berger sau vreo altă „trufanda” patologică. Ceva mai târziu, în rezidenţiat, m-am simţit chiar vinovat pentru asta, pentru felul în care descoseam câte două ore pacienţii deliranţi, notându-mi cele mai mici detalii, doar ca să învăţ cât puteam de la ei.

Vinovăţia mi-a trecut brusc în stagiul de neurologie, când am întâlnit unul dintre acele cazuri enigmatice de boală căreia nimeni nu știa să-i dea un nume. Omul, care suferea de un sindrom distonic bizar, fusese văzut de zeci de medici. Și îmi spunea că cea mai mare pretenţie pe care o are de la un doctor e să dea dovadă de curiozitate. Să nu mimeze autoritatea atotștiutoare, să nu elibereze reţete cu o faţă de poker, speriat că se va vedea că nu știe. Să își recunoască, socratic, necunoașterea și să aibă interesul să caute răspunsuri împreună cu pacientul. Atunci m-am gândit mai bine și am decis că nu sunt un om crud și nesimţitor dacă o boală mă fascinează, că orice medic bun trebuie să-și permită suficientă detașare emoţională de suferinţă cât să îi poată permite cultivarea curiozităţii. Curiozitatea e o formă de empatie.

Vă povestesc toate astea pentru că astăzi, când mergeam pe stradă în drum spre serviciu și spre cota mea zilnică de mult-prea-mulţi pacienţi, după un an de pandemie în care incidenţa tulburărilor psihice a crescut enorm, în care, pe lângă rutina zilnică de sindroame anxioase și peri-traumatice, am întâlnit cele mai spectaculoase și grele cazuri din carierea mea, ei bine, azi, mi-am dat seama că „era curiozităţii” s-a terminat. Nu mai sunt „stimulat intelectual” de poveștile întortocheate care duc la psihoză, de delirurile parafrenice ale imaginaţiei, de rarităţi psihopatologice cum sunt sindromul Ganser, Cotard, Fregoli și alte nume proprii. Nu mai am tragere de inimă să comunic la vreun congres cazuri excepţionale, să văd surpriza și interesul colegilor din audienţă, să dezbat ipoteze diagnostice sofisticate.

E în schimb era mânecilor suflecate și a muncii grele, și asta cred că o simţiţi și dumneavoastră. Dilema mea e că nu știu dacă să mă simt bine că am scăpat de mica mea psihopatie sau să mă simt rău că am pierdut-o și că, dacă nu conduc cu mare atenţie, s-ar putea să eșuez în burnout.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe