Cercetătorii de la University of Surrey din Regatul Unit au creat un nou tip de test rapid, pentru a diagnostica bolile infecţioase. Noutatea constă în faptul că este un test electrochimic.
„Faceți mișcare, mâncați sănătos și prezentați-vă la controale medicale periodice!”
Sibiul s-a alăturat altor sute de oraşe din 60 de ţări, într-o acţiune caritabilă prin care se transmit mesaje de prevenire și se strâng bani pentru cercetare și tratament.
La 24 septembrie a fost marcată, atât în România, cât și la nivel global, Ziua conștientizării Sindromului Hemolitic Uremic atipic (SHU-a).
Comisia Naţională de Sănătate din China anunţă că, începând din 20 septembrie, va gestiona variola maimuţei prin protocolul destinat bolilor infecţioase de categoria B. În acest protocol este inclus și COVID-19.
Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul INSP al direcţiilor de sănătate publică, desfăşoară pe parcursul lunii septembrie activităţi de informare, educare şi comunicare în cadrul unei noi campanii.
A doua ediție a conferinței naționale „Interdisciplinaritate și cercetare în diabetul zaharat”, la care vor participa lectori din centrele universitare din țară, are loc în zilele de 27, 28 și 29 septembrie.
Primul pacient din vestul ţării infectat cu virusul West Nile este internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara.
Un medic neurochirurg, care investiga simptomele misterioase ale unei paciente de la un spital din Australia, a scos din creierul acesteia un vierme viu.
O cercetare recentă arată că paiele din hârtie nu sunt chiar atât de „eco-friendly”, iar 90% dintre aceste produse conțin substanțe chimice perfluoroalchilate, așa numitele PFAS.
Spitalul de Boli Infecțioase şi Psihiatrie Baia Mare va fi modernizat prin extinderea ambulatoriului integrat.
Tratamentele psihiatrice ar putea avea mai mult succes dacă bolile psihice ar fi mai bine înţelese din punct de vedere fiziopatologic.
Proiectul „IntegRaRe pas cu pas prin joc și culoare” a fost sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor 2022.
Atunci când suntem bolnavi, organismul nostru poduce anumiși compuși, substanțe care plutesc în aerul din preajma noastră.
La începutul lunii august a avut loc o întâlnire intersectorială în cadrul Proiectului ECOU – Educație în comunitate pentru organizarea și urmărirea pacienților cu boli rare.
Patru copii cu vârste între 2 și 10 ani au fost diagnosticați cu meningită virală, boală care poate avea complicații la persoanele cu un sistem imunitar slăbit și la bebelușii mai mici de o lună.
Novo Nordisk a anunţat că, potrivit unui studiu amplu în fază avansată, medicamentul său, Wegovy, împotriva obezităţii a prezentat și alte beneficii medicale.
Extinderea screeningului neonatal pentru mai multe boli rare este o necesitate în România, deoarece diagnosticarea timpurie poate preveni apariția simptomelor, susține Dorica Dan, președinta ANBRR.
Pe rețelele sociale riscul de propagare a unor informații eronate este destul de mare. Ce părere au medicii despre acest fenomen aflăm din următorul articol.
Filmul „Barbie” are premiera în România în data de 21 iulie 2023. Cu această ocazie, facem o scurtă trecere în revistă a bolilor sau dizabilităților pe care le-a avut celebra păpușă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe