Newsflash
Știri

Săptămâna conștientizării importanței donării de plasmă

de L. Budin - oct. 8 2021
Săptămâna conștientizării importanței donării de plasmă

Anual, la început de octombrie, se marchează săptămâna conștientizării importanței donării de plasmă, pentru a crește gradul de conștientizare.

Prin prelucrarea și fracționarea plasmei se obțin terapii de care au nevoie în prezent aproximativ 300.000 de pacienți din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat.

donare-plasma

Deficitul de plasmă necesară pentru a acoperi întregul necesar la nivelul UE este de 3,8 milioane litri, iar pandemia a afectat drastic activitatea de donare și colectare.

În săptămâna aniversară, până pe 8 octombrie inclusiv, se organizează evenimente și acțiuni de informare. Se atrage atenția asupra importanței plasmei în dezvoltarea de medicamente care uneori, reprezintă unica șansă la viață pentru cei care suferă de afecțiuni precum imunodeficiențele primare și secundare, neuropatii, boli autoimune, hemofilie sau boli rare.

E nevoie de 130 de donări pentru a obține tratamentul necesar unui pacient cu imunodeficiență primară pentru un an, sau 1.200 de donări în cazul unui pacient hemofilic, subliniază Rozalina Lăpădatu, președinte al Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA).

Având în vedere caracterul unic al plasmei, este nevoie de o perioadă de prelucrare de 7 – 12 luni de la momentul donării până la momentul în care medicamentul este pregătit pentru administrare către pacient. Dorim să atragem atenția asupra importanței donării de plasmă și să încurajăm dezvoltarea unor soluții sustenabile care să răspundă cererii din ce în ce mai mari de plasmă care există la nivelul Europei, dar și să le mulțumim donatorilor pentru suportul lor vital”, spune Rozalina Lăpădatu.

Otilia Stângă, președinte al Asociației Române a Pacienților cu Imunodeficiențe Primare (ARPID), arată că România are nevoie de centre de colectare de plasmă, certificate în rețeaua europeană Plasma Master File.

Modificarea legislației și încurajarea deschiderii de centre de colectare de plasmă pot fi soluțiile care să scadă dependența României de produsele derivate din plasmă importate din alte țări europene”, subliniază președintele ARPID.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe