Persoanele vaccinate cu oricare dintre vaccinurile autorizate și folosite în România pot dona plasmă. De asemenea, acestea pot dona și sânge sau trombocite după vaccinarea anti-COVID, a anunțat Ministerul Sănătății.
Persoanele vaccinate nu au o contraindicație referitoare la donarea de plasmă sau sânge, cât timp întrunesc criteriile de eligibilitate pentru donare, a precizat Ministerul Sănătății.
„O persoană vaccinată poate dona dacă nu suferă de boli acute sau cronice care o pot exclude de la donare, temporar sau permanent. Pentru vaccinurile anti-COVID-19 aprobate în România nu există nicio contraindicație în ceea ce privește donarea de plasmă sau sânge, pentru că nu conțin virus viu atenuat”, transmite sursa citată.
Astfel, o persoană vaccinată poate dona plasmă, sânge sau trombocite după vaccinarea cu vaccinul produs de Pfizer-BioNTech sau Moderna, dacă au trecut cel puțin 7 zile de la administrarea oricăreia dintre cele două doze și nu au prezentat simptome sau dacă au trecut cel puțin 7 zile de la remiterea oricărui simptom.
În cazul vaccinării cu serul de la AstraZeneca, se poate dona plasmă, sânge sau trombocite după 4 săptămâni de la administrarea unei doze sau de la remiterea oricărui simptom apărut după vaccinare.
În ceea ce privește donarea de plasmă convalescentă, ce poate fi folosită pentru tratamentul persoanelor care suferă de COVID-19, Comisia Europeană recomandă respectarea următoarelor criterii:
„Chiar dacă suntem în mijlocul unei pandemii, nevoia de sânge a spitalelor rămâne constantă, și de aceea este bine să donăm sânge dacă îndeplinim condițiile obișnuite pentru a fi donatori. Există posibilitatea programării de la distanță pentru donarea de sânge, telefonic, prin e-mail sau în la unele centre de transfuzie prin intermediul unor aplicații mobile, precum Donorium”, transmite MS.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe