Managementul tulburărilor vestibulare periferice, cu recomandări la zi, a fost abordat de profesorul Michael Strupp, redactor-șef al revistelor Journal of Neurology și Frontiers of Neuro-Otology. Specialistul a prezentat criteriile de diagnostic și noutăţile în tratamentul celor mai frecvente patologii din categoria mai sus amintită: vestibulopatia bilaterală și cea acută unilaterală, paroxismia vestibulară, vertijul paroxistic poziţional benign (VPPB), boala Ménière, sindromul dehiscenţei de canal semicircular superior (SCDS). El a subliniat că pe site-ul www.jvr-web.org/ICVD.html sunt disponibile, gratuit, criteriile de diagnostic pentru aceste patologii.

Pentru tratamentul vestibulopatiei bilaterale, pacientul are nevoie de un antrenament al echilibrului pe care să îl execute zilnic, pe toată durata vieţii – un motiv în plus pentru care acesta trebuie să-și înţeleagă boala, a subliniat profesorul Strupp. De asemenea, pacientul trebuie să fie informat că beneficiile terapeutice vizibile nu apar imediat, ci după o perioadă de timp – de exemplu, șase săptămâni au fost necesare într-unul dintre cazurile prezentate de specialist. Această informare duce la creșterea complianţei și aderenţei pacientului la tratament.

Este nevoie și de investigarea și tratarea posibilelor boli subiacente, vestibulopatia bilaterală fiind în 25% dintre cazuri secundară. Implantul vestibular are beneficii clinice discutabile în această boală și folosirea lui necesită mai multe cercetări, consideră Michael Strupp.

Telemedicina poate fi o soluţie

Este o realitate că pandemia a dus la întreruperea programelor de reeducare vestibulară efectuate în unităţile specializate și, bineînţeles, la întârzieri în stabilirea unui diagnostic ORL, prin neprezentarea la medic. O soluţie poate fi telemedicina, după cum a subliniat în prezentarea sa și dr. Eugen Ionescu (Spitalul Universitar din Lyon).

Potrivit specialistului, atât medicul care consultă, cât și pacientul și anturajul acestuia au nevoie de un coaching în neurootologie. În cazul pacientului și al aparţinătorilor, această pregătire este necesară și pentru ca înregistrările video pe care le realizează și le trimit cu ajutorul smartphone-ului să poată fi utile diagnosticului.

Profesioniștii vocii, mai afectaţi de Omicron

Disfonia este o manifestare tot mai frecventă a infecţiei COVID-19, și poate fi neglijată, comparativ cu alte probleme mai grave, a transmis dr. Rodica Mureșan (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca). Specialiștii au observat o incidenţă mai mare a laringitei acute consecutive infecţiei cu Omicron, faţă de infecţia cu Delta, fapt confirmat și de un studiu suedez. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că Omicron afectează mai mult căile respiratorii superioare.

Un studiu londonez realizat cu ajutorul smartphone-ului – ZOE Covid Symptom study app – a remarcat că disfonia este mai frecventă cu vârsta și la fumători. Același studiu a remarcat persistenţa simptomelor vocale post-COVID la 26,8% dintre pacienţii cu forme ușoare și moderate, și mai frecvent la cei cu forme severe de boală.

Disfonia este produsă prin edemaţierea și inflamarea corzilor vocale, consecinţă a prezenţei receptorilor ACE-2 la acest nivel. De asemenea, ca în orice infecţie virală, este posibilă apariţia unei neuropatii laringiene senzoriale postvirale, care poate reduce controlul motric fin, cu efecte asupra capacităţii de a cânta.

Referitor la rolul telemedicinei în terapia vocală, dr. Rodica Mureșan a specificat că personal o folosește doar pentru pacienţii diagnosticaţi anterior cu o problemă vocală, „pentru că este foarte greu să faci o evaluare a vocii și să stabilești un diagnostic corect fără să examinezi laringele”. De asemenea, potrivit medicului, ecografia nu poate înlocui laringoscopia în stabilirea diagnosticului de problemă vocală, deși este atrăgătoare prin neinvazivitate.

Pentru reabilitarea vocii, cea mai folosită de medic a fost tehnica Lax Vox, inclusiv cu instruirea pacientului de a accesa diferite site-uri, în funcţie de particularităţile problemelor sale, și cu monitorizare prin telemedicină. Terapeutul vocal și pneumologul se pot ocupa și de reabilitarea pulmonară și de managementul tusei – până la patru sesiuni de instruire a pacientului în tehnici de supresie a tusei și în exerciţii de respiraţie.

Simţul olfactiv se poate reeduca

Potrivit studiilor, un sfert dintre pacienţii cu COVID-19 au acuzat ca prim simptom tulburarea de miros și/sau de gust, a transmis dr. Violeta Melinte (Spitalul „Sf. Maria”, București). Tot studiile arată că incidenţa acestui simptom variază între 5% și 95%. Peste 90% dintre pacienţi au avut recuperare spontană, la două săptămâni de la apariţia simptomatologiei.

A fost creat un consorţiu global de cercetare chemo­senzorială în care au fost incluse 4.039 de persoane cu COVID-19 din 41 de ţări, toate cu tulburări de miros și de gust. Rezultatele testelor arată că 68,4% dintre pacienţi prezintă doar tulburare olfactivă, 28,5% doar tulburare gustativă, iar 2,5% ambele tipuri de tulburare. Declarativ însă, pacienţii descriu mai frecvent o afectare simultană a mirosului și a gustului, iar aceasta pentru că ei nu mai percep aroma alimentelor.

Nu există un consens privind tratamentul tulburării olfactive. Societatea Britanică de Rinologie consideră că tratamentul trebuie instituit la două săptămâni de la debutul simptomatologiei, pentru că în acest interval de timp atât mirosul, cât și gustul se pot recupera spontan. Antrenamentul olfactiv este considerat a fi cea mai eficientă terapie. El constă în „reeducarea” nervului olfactiv prin mirosirea a patru uleiuri esențiale (lămâie, trandafir, cuișoare și eucalipt), timp de 20 de secunde fiecare, repetat – însumat, 5 minute, de două ori pe zi, timp de trei luni. Aceste mirosuri stimulează cel mai mult nervul olfactiv, a menționat dr. Violeta Melinte.

Alte măsuri terapeutice constau în administrarea de corticosteroizi intranazal, vitamina A intranazal, acid alfa lipoic și acizi Omega 3, complementar antrenamentului olfactiv.

Din păcate, nu există până acum un tratament pentru parosmie (resimțirea unui miros neplăcut, de stricat sau de ars), ci doar strategii de coping, terapie psihologică și purtarea unui clește nazal, pentru blocarea completă a căii aeriene.

Examinarea ORL se însoţește de un risc crescut de contaminare. Încărcătura virală este maximă după debutul simptomelor, însă la pacienţii asimptomatici, aceasta a fost similară cu a pacienţilor simptomatici (Zou, 2022), ceea ce se traduce în risc crescut de transmitere, impunând purtarea echipamentului de protecţie. (Dr. Rodica Mureșan)

Citește și: Medicul de familie, prima soluție pentru pacient