Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Reportaje

Cititorii în iris

Viața Medicală
Mădălina ŞCHIOPU joi, 31 octombrie 2013
   Prelungirea Ghencea: construcţii moderne, rezidenţiale, blocuri cu patru-cinci etaje în nuanţe de crem şi cărămiziu terminate de curând, la care ajungi după ce ai trecut pe terenuri virane năpădite de buruieni pe care bântuie haite de maidanezi. Într-o astfel de oază de şic urban, la parterul unui bloc nou, se află cabinetul „domnului doctor“ Gelu Ţânţar [personajul este real, dar numele acestuia a fost schimbat, n.r.]. „Cabinet“ şi „doctor“ nu sunt folosite, aici, în sensul lor propriu: nicăieri nu figurează vreun semn că te-ai afla în preajma unui cabinet, ci doar o tăbliţă pe care scrie Magazinul Natura. De asemenea, nici domnul Ţânţar nu e chiar medic, ci doar unul dintre cei mai cunoscuţi iridologi din Bucureşti. La intrare, curăţenie lună. Rafturi cu produse naturiste şi siropuri în faţa cărora se agită câteva domnişoare cochete. Vizavi de rafturile încărcate se află o uşă neagră, şi ea fără nicio inscripţie, dincolo de care Gelu Ţânţar îşi întâmpină pacienţii. Alături, pe scaune, aşteaptă opt-nouă femei, de toate vârstele. Lume civilizată, aparenta clasă de mijloc. Vreme de o oră şi un sfert, în zona de aşteptare din faţa uşii negre se mai perindă o duzină de oameni, printre care o familie cu un copil de vreo şase ani, toţi nerăbdători ca „doctorul“ să le dea verdictul în privinţa stării de sănătate citindu-le în iris.
   Înainte de a intra, toţi îi plătim domnişoarei de la recepţie preţul consultaţiei, 30 de lei. Invariabil, la ieşirea din cabinet, fiecare „pacient“ se înfige în faţa rafturilor cu produse naturiste şi prezintă ceea ce pare o reţetă. Observ că nimeni nu cumpără produse mai ieftine de 300 de lei, iar unii ajung chiar la 600. O doamnă însoţită de mama ei pleacă cu nu mai puţin de două sacoşe încărcate cu marfă frumos ambalată de pe rafturi. Încerc să fac socoteala cam la ce sumă se ridică comerţul naturist pe baza prescripţiilor iridologice doar în intervalul de o oră şi ceva cât am stat eu acolo, dar pierd şirul: în orice caz, foarte mult. Atât de mult, încât orice cabinet particular de medicină clasică ar avea motive serioase de invidie, dacă ne referim strict la partea financiară.

Programarea la iridolog

   Încă din faza căutărilor, programarea la iridolog avea să se dovedească, pentru mine, o aventură. Pe internet circulă o mulţime de informaţii, dar toate la mâna a doua, din auzite. Iridologii „cu nume“ din Bucureşti nu au pagină de web personală, cu servicii şi programări, ci cel mult o pagină de facebook. De obicei, afli despre ei cam aşa: la secţiunea iridologie pe site-urile de medicină alternativă sau naturistă încep să apară comentarii de la diverşi cetăţeni cu pseudonim. Discuţia este o combinaţie de haos şi hărmălaie. La început, curg laudele pe marginea harurilor iridologului X sau Y, şi sunt oferite, la cererea amatorilor, numere de telefon. Nu lipsesc poveştile cu vindecări miraculoase de sterilitate sau boli în fază terminală. Femei care susţin că n-au putut avea copii o lungă perioadă, apoi ceva magic s-a întâmplat, după etapa citirii în iris. La un moment dat, cineva strică balul: am fost şi eu la iridolog şi nu înţeleg cum nu şi-a dat seama că sufăr de ani întregi de diabet, cea mai serioasă problemă de sănătate pe care o am. Ceilalţi, care au un devotament faţă de iridologul preferat asemănător cu al unor groupies faţă de liderul trupei muzicale favorite, sar cu gura pe el: poate nu ai fost suficient de deschis, poate nu sunteţi compatibili şi nu aţi făcut click etc.
   Informaţii mai pot fi găsite prin articole vechi de ziar şi de la marile amatoare de medicină alternativă, detoxifiere şi stil de viaţă sănătos care sunt vedetele TV. Ioana Ginghina, actriţă de telenovele pe Acasă TV, îşi împărtăşeşte entuziasmul, pe blogul personal, unui public preponderent feminin: „Vineri am prins-o pe doamna conf. univ. Simona Bostan, specialist în iridologie, la clinica Delta Hospital. În primul rând, vreau să vă spun că doamna Simona este o persoană caldă, deosebită, dornică de a face bine, aşa că dacă reuşiţi să vă programaţi la ea ar fi extraordinar. Consultaţia a început printr-o mică discuţie despre modul meu de viaţă, iar apoi am fost pusă la un aparat de ultimă generaţie, un microscop pentru ochi, cu care mi s-a făcut o poză la fiecare. Aceste poze mi-au fost arătate şi explicate. Se pare că moştenirea mea genetică este una bună. Doar mici probleme pe ici pe colo, dar care pot fi evitate cu puţină grijă“.
   Se pare că toţi iridologii cunoscuţi din Bucureşti sunt ocupaţi cu programări până peste cap. La minut, nu doar în săptămânile, ci şi în lunile care urmează. Iniţial am crezut că invazia de doritori să fie analizaţi şi diagnosticaţi este doar o strategie de marketing, dar aveam să mă conving ulterior, văzând acel du-te-vino din faţa uşii lui Gelu Ţânţar, că cererea mare poate fi reală.
   Am încercat să obţin o programare la legenda în viaţă a iridologiei româneşti, Vasile Melnic, din Republica Moldova. Articole mai vechi de tabloid îl înfăţişează drept un guru al domeniului, cu experienţă de decenii şi predare de cursuri pentru doritorii să se iniţieze în tainele cititului în iris. O domnişoară îmi răspunde că nu este liber până la sfârşitul lui noiembrie şi îmi sugerează că pot să mă consider norocoasă – în general aşteptarea durează mai mult pentru o primă vizită. Continuu cu Andreea Cazacu, intens lăudată pe forumuri de profil – acelaşi rezultat. Simona Bostan, cea recomandată de Ioana Ginghina, nici măcar nu este, momentan, în Bucureşti. În sfârşit, steaua mea norocoasă începe să strălucească: Gelu Ţânţar mă poate primi, dar nu mai devreme de trei săptămâni. Preţul unei consultaţii la iridolog nu este mare: aproximativ 30–50 de lei. În schimb, ţi se recomandă un tratament naturist care poate ajunge la mii de lei. În general, produsele trebuie cumpărate de la magazine care ţin de cabinetul particular al „terapeutului“.
   Informaţiile care circulă online despre Gelu Ţânţar sunt, ca pentru toţi ceilalţi iridologi, contradictorii. Există obişnuitul nucleu de fani devotaţi, dar şi contestatari violenţi. Unul dintre aceştia din urmă şi-a făcut un blog special, în 2010, care are în titlul numele iridologului, urmat de eticheta „ŢEPAR“. Unii contestă informaţiile prezentate pe acest blog, alţii povestesc experienţe similare şi câţiva nehotărâţi, care tocmai se programaseră la o întâlnire iridologică, nu ştiu cum să procedeze mai departe, dacă să renunţe sau nu.

Indiferenţă pe timpul zilei, odihnă pe timpul nopţii

   Iată-mă însă în cabinetul din Prelungirea Ghencea, aşteptându-mi liniştită rândul. Primul lucru pe care-l constat, vorbind cu cei care se află înaintea mea, este că sunt singura aflată la prima vizită. „Şi sunteţi mulţumită de tratament şi rezultat?“ – întreb o doamnă în vârstă, cu degetele deformate, atinse probabil de reumatism, încleştate pe poşetă. Mă priveşte de parcă aş fi întrebat cine ştie ce ciudăţenie. „Cum să nu fiu mulţumită de domnul doctor? E scump, dai un ban, da’ merită.“ „Dar ce probleme aveţi?“ – întreb. „Toate ale bătrâneţii, fata mea. Dar de când vin aici, mă simt mai bine. Am altă energie.“ Între timp, vine o altă persoană care se găseşte aici pentru prima oară, o femeie, însă însoţită de o prietenă care a mai fost. Se pare că majoritatea pacienţilor au ajuns aşa – la recomandările unor prieteni.
   Şi… îmi aud numele. M-am înregistrat cu un nume fictiv şi nimeni nu verifică documente de identitate sau alte informaţii personale. La intrare primeşti un bon cu ştampilă în schimbul celor 30 de lei, cu numele pe care l-ai declarat în timpul programării la telefon scris cu pixul.
   Domnul Gelu Ţânţar este un bărbat înalt, brunet, de vârstă mijlocie. Se uită cu un fel de lupă şi o lămpiţă în fiecare dintre ochi, vreme de câteva secunde. Urmează o avalanşă verbală. De concentrare, încep să am o uşoară migrenă. Ce pot să prind este că am o structură limfatică destul de deficitară, moştenire de la mama (de fapt, cuvântul „limfatic“ apare la aproape fiecare frază). Tot de aici mi se trag oarece probleme în zona cervicală. Pe deasupra, sunt stresată (câţi bucureşteni ne-stresaţi cunoaşteţi?), sunt predispusă la migrene şi dermatite şi am ceva pe la duoden, dar nu e limpede ce şi dacă e moştenit genetic sau căpătat în timpul vieţii. Îmi aduc aminte, din ce citisem înainte, că mai toţi iridologii fac mare caz de moştenirea genetică. Probabil un diagnostic clar e prea riscant de pus.
   Când îmi revin şi mă scutur puţin după furtuna de cuvinte pe care tocmai o încasasem, întreb, cu umilinţă, ce am, de fapt. Răspunsul nu e limpede, dar mi se sugerează să fac sport şi să depun efort. „Structura moştenită se îndreaptă prin efort, cealaltă prin tratament“ – îmi spune pe un ton de orator domnul iridolog Ţânţar. Insist, cu timiditate. „Se recomandă indiferenţă pe timp de zi, odihnă pe timp de noapte“ – mi se comunică, din partea cealaltă, cu satisfacţie.
    Domnul Ţânţar apucă o reţetă medicală standard, fără parafă, ştampilă, nume sau înscris oficial: scrie cu pixul, pe spate, numele a şapte medicamente sau, mai bine-zis, produse naturiste. Cu excepţia a două – Gotu Kola şi Uniderm, pentru mine, cel puţin, celelalte sunt ilizibile. De asemenea, mi se scrie data următoarei programări, peste vreo lună jumătate. „Trebuie să iau neapărat de la magazinul dvs.?“ – întreb. „Nu, de la orice Plafar.“ Mulţumesc cu respect (toată întâlnirea de 30 de lei a durat vreo 5 minute) şi, la ieşire, poposesc totuşi în faţa rafturilor cu produse, ca să întreb cât costă, declarând că deocamdată nu am bani la mine, dar voi reveni mai pe seară. În total, 259 de lei: mult mai puţin decât cei dinaintea mea, dar probabil, fiind la prima întâlnire, nu trebuie să mă sperii prea tare.

„Veniţi de la irisologu’ ăla?“

   Ca să verific dacă pot să cumpăr de la orice Plafar, mă înfiinţez la primul magazin de produse naturiste care-mi iese în cale, pe Bulevardul Ghencea, în apropierea Stadionului Steaua. Întind aşa-zisa reţetă. Vânzătoarea mă priveşte cu un amestec de milă şi amuzament, care mă intimidează. „Veniţi de la irisologu’ ăla, nu?“, mă întreabă. „Ce să vă fac, oamenilor? Dacă n-aveţi pe ce să daţi banii, eu nu mă bag. Vin cam doi-trei oameni pe săptămână cu reţeta asta, care nici nu e reţetă, de fapt. Când o văd, mă pufneşte râsul de fiecare dată. În afară de vreo trei produse, nici nu înţeleg ce scrie. Şi acolo unde înţeleg, găsiţi produse asemănătoare, cu aceleaşi substanţe, la preţuri mult mai mici. Cred că are contract cu o firmă şi vinde numai produsele alea, cam aşa fac irisologii ăştia. Eu nu am produsele astea pe raft, că sunt prea scumpe şi aş da faliment. Pot să fac rost de ele, dar daţi banii degeaba“. „Dar la ce sunt bune produsele astea“, întreb. „Detoxifiere, linişte, antistres, ceva pentru oase, chestii din astea. Lucruri pe care le găsiţi la preţ mult mai mic în orice Plafar. Că doar nu o să recomande chestii clare, că altfel trebuie să pună un diagnostic clar şi poate să o încurce. Eu nu pricep cum le merge şi câştigă atâţia bani cu prostiile astea. Eu muncesc de dimineaţă până seara şi abia mă târăsc cu taxe şi impozite, stres şi griji, şi ăştia fac bani din nimic, pe spinarea fraierilor. Să mă scuzaţi, doamnă, da’ aşa e. Când s-a mutat aici în cartier, acum câţiva ani, Ţânţar ăsta a trimis nişte domnişoare şi ne-a convins pe noi, ăştia cu magazine în zonă, să punem la vânzare şi nişte produse de la el sau mă rog, poate de la firma cu care are contract. Nu le-a cumpărat nici naiba, că erau prea scumpe, le-am scos de pe raft fără să fi vândut nimic. Bine că m-am învăţat minte.“

Speranţa şi sugestibilitatea socială

   Cum se explică, totuşi, succesul acestui tip de aşa-numită medicină alternativă? De ce continuă oamenii să se ducă la iridologi? Supersitiţia e de vină sau neîncrederea în eficienţa tratamentelor şi terapiilor clasice? Conf. dr. Octavian Buda, medic primar psihiatru şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici“ vorbeşte despre „sugestibilitatea socială. Explicaţia e complicată şi ţine de mediul cultural în care ne aflăm. Să ne uităm, de pildă, la zecile de mii de oameni care se duc în aceste zile la moaşte. Există un grad foarte mare de sugestibilitate socială în acest context, oamenii se simt mai confortabil să li se spună lucruri vagi cu aparenţă liniştitoare decât lucrurile directe, dar neliniştitoare pe care le oferă explicaţiile raţionale. Fenomenul este legat şi de limitele naturale ale medicinei clasice, care se confruntă şi se va confrunta întotdeauna cu realitatea că există şi boli incurabile şi atunci, în cazul afecţiunilor grave, unii pacienţi substituie tratamentul clasic cu cel alternativ în speranţa că undeva se află, miraculos, o soluţie. Să vă dau un exemplu: succesul enorm de care se bucură şi în prezent, inclusiv în Occident, tratamentele cu Gerovital. Produsele antiîmbătrânire de la Gerovital se bazează pe procaină, o substanţă activă descoperită pe la începutul secolului trecut. Studiile medicale serioase occidentale nu au demonstrat sau cel puţin nu sunt clare în privinţa vreunui efect benefic al procainei împotriva îmbătrânirii, dar mitul Gerovital continuă, fiindcă medicina clasică are limitele ei şi nu ne poate păstra permanent tineri.
   Un experiment sociologic grăitor a fost făcut acum ceva timp în Germania. Două grupuri de clienţi se duc într-un magazin şi îi cer vânzătorului un obiect. În primul caz li se oferă obiectul dorit, dar vânzătorul are o atitudine neprietenoasă, chiar ostilă. În cel de-al doilea caz li se refuză cererea, li se spune că s-a terminat marfa dorită, deşi obiectul se află la vedere, pe raft, însă sunt refuzaţi cu o atitudine extrem de prietenoasă, caldă. Practic, sunt prostiţi pe faţă, însă cu un exces de amabilitate. Ei bine, cei care au primit ce au dorit, dar nu s-au simţit confortabil au declarat că nu se mai duc a doua oară în magazin, iar cei prostiţi pe faţă, dar în mod mieros doresc să revină fiindcă atitudinea vânzătorului le-a fost pe plac. Oamenii preferă un vindecător care ştie să-şi vândă marfa, ca un bun agent de vânzări, unui chirurg morocănos, deşi acesta din urmă le poate oferi ce-şi doresc. Până la urmă însă, nu putem face abstracţie nici de dreptul pacientului de a-şi exercita voinţa. Dacă el crede că astfel de vizite îi fac bine, nu ne putem opune. Însă cred că asociaţiile medicale care pot evalua ştiinţific aceste practici, cum ar fi Colegiul Medicilor, ar trebui să se implice mai mult când aceste fapte frizează escrocheria. Trebuie să avem în vedere şi faptul că există, printre cei care apelează la aceste servicii alternative, şi oameni cu anumite tulburări care ţin de registrul histrionic, ca să mă exprim elegant, şi oricâte dovezi raţionale li s-ar prezenta, nu vor să renunţe la iluzii.“
   O părere asemănătoare are şi sociologul Mircea Kivu. Oamenii vor să spere în pofida a orice, spune el: „Nu cred că e vorba de superstiţie în acest caz. Oamenii se îndreaptă spre domeniile alternative atunci când nu acceptă sau nu pot accepta verdictele date de medicina clasică, încearcă să spere că mai există soluţii.“
   Dr. Horia Tudor Stanca, medic primar oftalmolog, doctor în ştiinţe medicale, asistent universitar la Disciplina oftalmologie a UMF „Carol Davila“ Bucureşti, vorbeşte, din perspectiva specialistului, despre posibilitatea existenţei unei legături între configuraţia irisului şi starea de sănătate a organismului: „Eu sunt un practicant al medicinei alopate bazate pe argumente logice şi dovezi clinice. Nu am nici un reper ca să pot argumenta sau justifica «performanţele» iridologiei, dar nici nu pot infirma ceea ce nu înţeleg. În practica oftalmologică există o serie de leziuni ale irisului, asociate unor inflamaţii oculare sau sistemice (noduli Koeppe, Busacca) sau unor patologii tumorale (nevi irieni cu anumite caracteristici). De asemenea, există oarecare asocieri între tulburările de pigmentare iriană, mai ales când sunt asimetrice, şi predispoziţia spre anumite boli inflamatorii, inclusiv ale articulaţiei sacro-iliace. Dar de aici până la depistarea sau mai degrabă scanarea întregului organism prin poarta iriană şi depistarea tuturor afecţiunilor individului mi se pare un parcurs mult prea lung şi greu de acceptat de către o minte analitică.“

Bază ştiinţifică: zero

   Deşi credinţa că s-ar putea afla ceva despre starea de sănătate fizică şi psihică a unui om studiindu-i irisul e mai veche, fondatorul oficial, părintele iridologiei e considerat medicul maghiar Ignaz von Peczely, care a trăit în secolul al XIX-lea. Legenda spune că acesta ar fi observat pete şi modificări pe irisul unui pacient cu piciorul rupt asemănătoare cu cele observate de el cu câţiva ani înainte la o bufniţă (sau o pisică, după alte variante ale poveştii) aflată într-o stare similară. Povestea a fost dezminţită chiar de nepotul lui Von Peczely, cu ocazia primului congres internaţional de iridologie.
   Practicanţilor iridologiei din România le place să clameze că disciplina lor nu este luată în considerare la noi deşi în alte părţi, mai cu seamă în Occident, ar fi obiect de studiu serios în facultăţile de medicină sau în institutele medicale. Cu alte cuvinte, faptul că această „disciplină“ şi discipolii ei nu sunt recunoscuţi de breasla medicală românească ar fi o dovadă a tradiţionalismului şi închistării cu care este privită medicina alternativă în România. Această afirmaţie a fost preluată necritic în relatările de presă, inclusiv în ştiri dedicate iridologiei de canale populare ca ProTV sau Antena 1. În realitate, majoritatea covârşitoare a breslei medicale internaţionale nu recunoaşte iridologia ca disciplină medicală, ba chiar o consideră periculoasă în cazul punerii unui diagnostic greşit, nemaivorbind de pierderea de timp şi bani a pacientului pentru nimic.
   Câteva studii serioase au fost realizate de-a lungul timpului pe marginea eficienţei (a lipsei de eficienţă, mai precis) a diagnosticului iridologic. Unul dintre cele mai cunoscute datează din 2005 şi a fost realizat în cadrul Departamentului de Obstetrică-ginecologie al Universităţii Justus-Liebig din Giessen, Germania. Scopul studiului a fost cel de a arăta valoarea iridologiei ca metodă de diagnostic pentru câteva forme răspândite de cancer. Au participat la experiment 110 subiecţi, dintre care 68 cu diagnostice clare de cancer la sân, ovarian, uterin, de prostată şi colorectal. Alţi 42 de subiecţi nu prezentau aceste probleme de sănătate. Toţi cei 110 au fost supuşi expertizei unui practicant al iridologiei cu experienţă, care nu a fost informat în prealabil despre diagnosticul lor. Acestuia i s-a permis să facă o listă cu nu mai puţin de cinci posibile diagnostice pentru fiecare persoană. Rezultatul: deşi i s-a oferit posibilitatea a cinci potenţiale răspunsuri, el a identificat corect răspunsul în cazul a trei dintre cei 110 pacienţi. Concluzia studiului: iridologia nu are nicio valoare în diagnosticarea tipurilor de cancer menţionate mai sus.
   Un alt studiu, datând din 1988, aparţine Departamentului de Epidemiologie şi Cercetare a Sănătăţii de la Universitatea Limburg, Maastricht, Olanda. Au fost folosiţi subiecţi cu vezică biliară inflamată şi pietre la vezică, şi aceasta fiindcă iridologii susţin că acest tip de afecţiune lasă semne clare în partea laterală de jos a irisului ochiului drept. Cinci iridologi cunoscuţi în Olanda au primit fotografii performante ale irisului a 39 de subiecţi cu pietre la vezică şi ale altora 39 care nu prezentau această afecţiune, fără să fie informaţi despre ce este vorba. Rezultele au fost atât de slabe, încât pot fi incluse în categoria ghicitului la întâmplare: practic, orice persoană luată la nimereală de pe stradă ar fi avut aceleaşi succese în stabilirea diagnosticului.
   Un studiu publicat de Journal of the American Medical Association (JAMA) a inclus trei iridologi cărora li s-a solicitat să identifice, după fotografii ale irisului, de ce suferă nişte pacienţi care fuseseră diagnosticaţi cu diferite maladii la rinichi (bineînţeles, fără ca iridologii să ştie). Nu doar că aceştia nu au putut identifica problema pacienţilor peste nivelul întâmplării, dar nu au reuşit să se pună de acord şi au început să se contrazică.
   Şi exemplele pot continua, în aceeaşi manieră.
   Un fost iridolog american, Joshua David Mather Sr., mărturiseşte, într-o foarte populară confesiune, cum şi-a dat seama că înşală, de fapt, buna-credinţă a oamenilor care îi călcau pragul. Jena a apărut când a început să studieze, din punct de vedere medical, structura ochiului, şi şi-a dat seama cât de puţin cunoaşte – mai puţin decât un student la medicină. „Din păcate, discuţiile mele cu iridologii practicanţi nu au reuşit să-i convingă să renunţe la o metodă despre care am aflat că este înşelătoare şi periculoasă. Dar pot să spun că toţi iridologii pe care i-am cunoscut personal sunt ferm convinşi că iridologia este una dintre cele mai bune metode valabile pentru stabilirea stării de sănătate a cuiva. Sigur, există şi unii care practică această disciplină doar pentru a înşela oamenii şi a le lua banii. Se pot face mulţi bani din iridologie, dar aceşti oameni cred cu sinceritate că sunt chemaţi să-şi ajute semenii. Totuşi, chiar şi în cazul celor cu motive pure, nu poţi să nu te întrebi cum continuă să profeseze în ciuda tuturor dovezilor împotriva disciplinei lor“, încheie Mather.
   „Primum non nocere (mai întâi să nu faci rău) este poate cel mai important dicton al medicinii“, mi-a reamintit dr. Horia Tudor Stanca. „Dar poate şi inducerea unor false percepţii sau aşteptări unor indivizi cărora nu le faci rău fizic este un act negativ cu impact nociv, cel puţin asupra psihicului.“
 

iridologÌe [i•ri•do•lo•gi•e] s.f. Metodă de diagnosticare prin cercetarea irisului şi a pupilei (din it. iridologia, fr. iridologie) (Sursa: Dicţionarul de cuvinte recente, ed. a doua, 1997)

 

Iridologia este o tehnică de medicină alternativă, ai cărei adepţi susţin că motivele, culorile şi alte caracteristici ale irisului pot fi examinate pentru a descoperi informaţii despre sănătatea pacientului. Practicanţii metodei îşi compară observaţiile cu hărţi ale irisului, în care acesta este împărţit în arii corespunzătoare diferitelor părţi ale corpului. Deşi ideea potrivit căreia ochiul este reflexia corpului este veche şi caldeenii ar fi practicat citirea bolilor în ochi cu o mie de ani înaintea erei noastre, prima descriere a unor principii iridologice a fost identificată într-o lucrare din 1665 a lui Philip Meyen von Coburg. Primul termen asemănător cu cel de iridologie a fost folosit în secolul al XIX-lea de Ignaz von Peczely, un medic (după unele surse, homeopat) maghiar.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC