Pacienţii cu neoplasm pulmonar se confruntă cu simptome asociate bolii: dispnee de efort, oboseală specifică cancerului (40-100% dintre pacienţi), cașexie (50% dintre pacienţi) și sarcopenie, adică scăderea masei musculare (50% din cazuri). 

Recuperarea respiratorie este o terapie multidisciplinară, care are drept scop îmbunătăţirea rezistenţei la efort, diminuarea decondiţionării fizice, scăderea pierderii de ţesut muscular, îmbunătăţirea stării psihice și, în final, creșterea calităţii vieţii pacienţilor cu neoplasm pulmonar (1). Efectele pozitive se regăsesc și la nivel biologic, unde exerciţiul fizic stimulează angiogeneza și crește densitatea vaselor, ducând la creșterea livrării chimioterapiei și la scăderea hipoxiei celulare. De asemenea, reduce apoptoza, reduce mielosupresia prin creșterea leucocitelor, ajută imunomodularea și scade proliferarea celulară.

Programe multidisciplinare

Pentru pacienţii cu cancer pulmonar consideraţi neoperabili, fie din cauza stadiului TNM, fie din cauza complicaţiilor bolilor asociate, se poate lua în considerare integrarea lor într-un program de scurtă durată de șase-opt săptămâni, care să ducă la îmbunătăţirea simptomatologiei. Acest program constă în exerciţii fizice aerobice, antrenament pentru rezistenţă musculară, tehnici de relaxare și exerciţii de respiraţie. Studiile au demonstrat că, la finalul programului, pacienţii care au putut efectua exerciţiile fizice de intensitate mică, în cadrul programului de recuperare respiratorie, au prezentat o îmbunătăţire a toleranţei la efort (7).

Pacienţii care au fost integraţi în programe complexe de reabilitare pulmonară au prezentat o reducere a mortalităţii asociate cancerului. Pacienţii diagnosticaţi cu NSCLC (non-small cell lung cancer) aflaţi în stadiile I-IIIB au prezentat o ameliorare a consumului maxim de oxigen (VO2max) cu 1,1 ml și creșterea supravieţuirii la un an cu 7% (8). Pacienţii diagnosticaţi cu cancer pulmonar inoperabil sau metastatic au prezentat o ameliorare cu 50 de metri la testul de mers de șase minute și au beneficiat de creșterea supravieţuirii la un an cu 13% (8).

Programele de reabilitare respiratorie sunt multidisciplinare și implică exerciţii fizice specifice supervizate medical, tehnici speciale de respiraţie, însușirea unor tehnici de relaxare, consiliere psiho-emoţională, consiliere de sistarea fumatului (dacă este cazul) și consiliere nutriţională integrată. În general, programele de reabilitare durează șase-opt săptămâni, cu două-trei ședinţe pe săptămână. 

Programele de reabilitare respiratorie sunt individualizate și adaptate fiecărui pacient. Înainte de integrarea într-un program de reabilitare respiratorie se va efectua o evaluare a capacităţilor funcţionale, care va cuprinde următoarele teste: spirometrie sau pletismografie, test de mers de șase minute sau Sit-to-stand Test, test cardiopulmonar de efort, consult cardiac complet, testarea forţei mușchilor periferici și respiratori, evaluarea calităţii vieţii, anxietăţii și a depresiei.

În funcţie de momentul recuperării 

A. Pretratament
Exerciţiul fizic efectuat înaintea iniţierii unei terapii, fie că vorbim de rezecţie chirurgicală sau chimio-radioterapie, optimizează statusul fizic al pacientului și îl ajută să suporte mai ușor intervenţia terapeutică. O condiţionare fizică adecvată a pacientului crește șansa unei recuperări mai bune postoperatorii, cu reducerea complicaţiilor. Programul de exerciţii fizice trebuie să fie adecvat toleranţei personale la efort, atât preoperator, cât și postoperator.

Pacienţii cu cancer pulmonar operabil beneficiază de program multidisciplinar de intervenţie, constând din exerciţii aerobice, exerciţii de rezistenţă musculară și tehnici de relaxare. Exerciţiile fizice preoperatorii atenuează dispneea, cresc toleranţa la efort, calitatea vieţii și consumul maxim de oxigen (VO2max). Se recomandă în special pacienţilor cu VO2max <10 ml/kg/min în scopul reducerii riscului de complicaţii postoperatorii (2,3). 

Programul de reabilitare trebuie să fie în acest caz mai intens, eventual cu ședinţe zilnice de antrenament (minimum 10 ședinţe, ideal 20 de ședinţe), pentru a nu crește timpul de așteptare chirurgical. Chiar și în lipsa unui program organizat și standardizat de reabilitare pulmonară, orice formă de exerciţiu fizic susţinut și supervizat medical îmbunătăţește oxigenarea la patru ore postrezecţie și scade necesarul de oxigen adiţional (2,4).

B. În timpul chimioterapiei și radioterapiei
Programele de reabilitare respiratorie ce se pot efectua în timpul curelor de chimioterapie au drept rezultate reducerea simptomatologiei, îmbunătăţirea calităţii vieţii și a statusului psihologic prin creșterea toleranţei la efort și ameliorarea asteniei fizice.

C. Post-tratament
Post-tratament, recuperarea respiratorie reface pierderile în statusul muscular și cardiovascular, maximizează nivelul de activitate, calitatea vieţii și statusul psihologic (14). Integrarea pacienţilor într-un program de 4-14 săptămâni de antrenament poate îmbunătăţi toleranţa la efort a celor care au trecut printr-o operaţie de rezecţie pulmonară pentru cancer pulmonar. De asemenea, reface pierderile în statusul muscular și cardiovascular și maximizează nivelul de activitate, calitatea vieţii și 
statusul psihologic (6). 

Postoperator, pacienţii beneficiază, în faza acută, de exerciţii de kinetoterapie pentru a educa tusea și a preveni atelectaziile; mobilizarea precoce previne complicaţiile tromboembolice; antrenamentul de mușchi respiratori favorizează desprinderea de ventilator; masajul atenuează durerea la nivelul cicatricii postoperatorii. Mersul poate fi iniţiat din ziua a doua postoperator. Pentru exerciţii fizice se pot folosi pedaliere. Pacienţii decondiţionaţi, cu staţionare prelungită în terapie intensivă, pot beneficia de stimulare electrică neuromusculară.

Material preluat din volumul „Actualizări în Pneumologie”, editat în 2023 de Viaţa Medicală și MedicHub.