Newsflash
Internaționale

Prototip de vaccin anti-COVID la animale, testat cu succes

de Dorina Novac - aug. 26 2022
Prototip de vaccin anti-COVID la animale, testat cu succes

Cercetători de la Universitatea Complutense din Madrid (UCM) au testat cu succes un prototip de vaccin împotriva COVID-19 la animale.

Deşi această boală provocată de virusul SARS-CoV-2 nu are mare relevanţă în medicina veterinară, cercetătorii au subliniat importanţa anticipării posibilelor noi scenarii şi potenţialelor probleme ce ar putea fi cauzate de noile variante ale acestui coronavirus şi de o eventuală schimbare a epidemiologiei acestei boli, scrie Agerpres.

COVID animale

„În studiul nostru evidenţiem o înaltă eficacitate a prototipului de vaccin pentru a limita replicarea virusului la pisici, ceea ce ar ajuta la controlul transmiterii virusului între animale, prevenind ca acestea să acţioneze ca potenţiale surse de infectare”, a precizat Sandra Barroso, cercetătoare la Serviciul de Imunologie Virală şi Medicină Preventivă a UCM.

Citește și: Pisicile, vulnerabile în faţa noului coronavirus

În prima etapă a studiului, publicat în revista Research in Veterinay Science, două animale au fost injectate intramuscular cu serul prototip şi apoi monitorizate pentru identificarea posibilelor reacţii secundare şi li s-au prelevat mostre de sânge pentru evaluarea producţiei de anticorpi.

La 35 de zile după vaccinare, cele două animale au fost mutate într-un laborator cu biosecuritate înaltă împreună cu două animale din grupul control, unde au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi monitorizate alte 21 de zile.

„În cazul unuia dintre animalele vaccinare infecţia a fost evitată complet, în timp ce în cazul celuilalt a fost limitată la tractul respirator superior şi fără să elibereze virus infecţios”, se arată în studiu.

Animalele vaccinate au avut un răspuns imunitar puternic bazat pe anticorpii neutralizanţi, conform cercetătorilor spanioli.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe