Newsflash
ACTUALITATE Știri

Proiect inovativ pentru pacienții cu scleroză multiplă

de Florentina Ionescu - aug. 9 2024
Proiect inovativ pentru pacienții cu scleroză multiplă

Asociația Învingatorii Sclerozei Multiple și Asociația de Scleroză Multiplă București organizează în perioada 12 - 18 august în localitatea Amara, la Hotel Parc, un proiect inovativ pentru pacienții cu Scleroză Multiplă.

Astfel, la Amara va fi organizat un grup de lucru de 13 pacienți, cu focus pe activarea resurselor, având ca obiectiv adaptarea la viața actuală, așa cum este ea acum, înțelegînd și acceptând încet dar bine, „Afecțiunea celor 1000 de fețe”, ducând astfel la creșterea calității vieții, spune Simona Carolina Tănase, președinta Asociației Învingatorii Sclerozei Multiple (AISM). Acest proiect se numește „Diagnosticul meu, trăind cu el în 2024”.

„Se va lucra intens cu resursele interioare, cu fricile, cu pierderile, cu visele neîmplinite, cu focus pe adaptarea la viața din prezent. Vom beneficia de cunoștințele a două psihoterapeute de excepție: Hilde Gott și Delia Dumitru. Se va lucra cu tehnica de Psihodramă – metoda de psihoterapie de grup”, a subliniat Simona Tănase. 

Grupul de susținere este esențial 

Atunci cand ne îndepărtăm (când luam distanță fizică de casă) ne putem uita obiectiv la viața noastră, mai spune președinta AISM, Autocunoașterea și dezvoltarea personală, atunci când sunt făcute din alt loc, nu de acasă, au un altfel de efect: „timpul de deplasare este mai îndelungat, ne dăm silința să ne adaptăm la locul nou, la oameni noi, venind individual și plecând ca un grup. Aceasta înseamnă că grupul de susținere rămâne, deoarece acești pacienți au aceleași teme – cum anume fac față bolii și vieții cu boala, conștientizările lor legate de viață sunt apoi transpuse la viața de acasă”. 

Faptul că timp de 6 zile acești pacienți sunt mereu în contact unii cu alții și că lucrează împreună cu oameni care se confruntă cu aceleași tip de problemă duce la creșterea încrederii în propria persoană. Grupul de suport oferă oglinzi și șabloane/exemple de a face și accepta provăcările, de a merge mai departe, adaugă Simona Tănase. 

În cadrul acestui proiect inovativ „Se ținteste lucrul cu anxietatea, depresia (creșterea încrederii în propria persoană, fricile, nesiguranțele, blocajele, sentimental de vinovăție, acceptare, găsirea de variante noi care să se poată ajusta în cazul fiecăruia). Dacă crește încrederea în propriile puteri, scad fricile și nesiguranțele, crește motivația, se depășește blocajul și pacientul începe să «miște» lucrurile”, afirmă președinta AISM. 

Hilde Gött (MSc./psihoterapie) este psihoterapeută pentru copii și adolescenti, formatoare și supervizoare în psihodramă, membră SPJLM, PIfED, PAfE și Passerelles. Trainer în domeniul psiho-traumei, violenței domestice, politice și în traumă transgenerațională. 

Delia Dumitru este psihoterapet cu formare în domeniul psiho-dramei.


Notă autor:

Sursa foto: https://www.shutterstock.com/image-photo/adult-child-hands-holding-orange-ribbons-1661813398

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe