Institutul
Karolinska anunță două noi titluri onorifice de doctor: Francis L. Delmonicoși Margaret A. Liu. Francis Delmonico, profesor de chirurgie la
Harvard Medical School și director medical la Banca de organe din New England,
este astfel onorat pentru rolul său în promovarea donării etice de organe, iar
dr. Margaret Liu pentru cercetarea sa inovatoare și munca de educație în
domeniul vaccinurilor pe bază de ADN. În fiecare an, boardul de cercetare al
Institutului Karolinska conferă câteva doctorate onorifice unor indivizi care
au avut realizări științifice esențiale sau au adus contribuții semnificative
universității sau umanității în general.
Dr.
Francis L. Delmonico este recunoscut la nivel global ca personalitate centrală
în promovarea donării etice de organe și pentru eforturile sale în combaterea
traficului de organe umane. A coordonat producerea, sub consens internațional,
a unor documente de politici care asigură siguranța donatorilor vii, precum și
menținerea standardelor etice în prelevarea de organe de la pacienți în moarte
cerebrală. Delmonico este unul dintre liderii fondatori ai Declarației de la
Istanbul, ca răspuns la directiva OMS ca statele membre să îi protejeze pe cei
săraci și vulnerabili de la pericolul exploatării lor pentru organe. A fost președintele United Network for Organ
Sharing (UNOS), iar Papa Francis l-a inclus în Academia de Științe a
Vaticanului. În 2012, a fost omagiat și ca membru de onoare al Academiei de
Științe Medicale din România.
Margaret A. Liu este consultant în
sănătate globală, vaccinuri și imunoterapie pentru ProTherImmune și profesor
adjunct la Universitatea din California. Cercetarea sa a condus la descoperiri
fundamentale privind interacțiunea dintre expresia genică și răspunsurile
imune. Absolventă a Harvard Medical School, este prima cercetătoare care a
demonstrat posibilitatea unei imunizări pe bază de ADN împotriva unor infecții
precum gripa, tuberculoza, HPV și HIV – pe modele animale. Tot ea se află în
spatele primului studiu clinic al unui vaccin pe bază de ADN împotriva gripei
la oameni. Numeroasele sale studii publicate în jurnale prestigioase au
stimulat un efort global de a dezvolta vaccinuri pe bază de ADN și terapii
genice pentru boli infecțioase, cancere și boli autoimune la oameni și animale.
A jucat un rol important și în dezvoltarea anticorpilor bi-specifici, o
tehnologie care a generat noi tratamente pentru cancer. A fost consultantă
pentru mai multe organizații de sănătate globală, inclusiv OMS.