Newsflash
ACTUALITATE Știri

Petiție pentru accesul româncelor la avortul la cerere

de Florentina Ionescu - iul. 25 2023
Petiție pentru accesul româncelor la avortul la cerere

Multe femei din România întâmpină dificultăți când merg la un spital de stat și cer întrerupere de sarcină. Medicii refuză să efectueze această procedură, spun reprezentanții Declic.

Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât femeile sunt lăsate să se descurce cum pot, fără a fi redirecționate către alți medici care ar putea oferi acest serviciu esențial. Din acest motiv, este nevoie de modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătății, se arată într-o informare transmisă de echipa Declic, care a inițiat în 21 iulie a.c. o petiție în acest sens. 

În ultimii trei ani, peste 300 de românce și-au provocat avorturi în condiții nesigure. Aceste cifre ne duc pe unii dintre noi cu gândul la poveștile de groază spuse de bunicile și mamele noastre, despre politica anti-avort din comunism. 

„Întreruperile de sarcină erau ilegale și imposibile. Femeile nu aveau niciun drept asupra propriului corp, miliția și procuratura decideau pentru ele”, se arată în petiția lansată de Roxana și echipa Declic. 

În cei 23 de ani în care avortul a fost interzis în România, peste 10.000 de femei au murit și alte 100.000 au suferit complicații medicale, încercând să își provoace singure avort.  

„Din păcate, situația actuală nu este mai bună. În prima jumătate a anului 2022, 13 județe din România au raportat zero avorturi la cerere în sistemul public de sănătate. Asta nu înseamnă că nu au fost solicitări pentru o astfel de procedură, ci că accesul la avort a fost blocat”, se menționează în aceeași informare transmisă redacției. 

Cât costă avortul la cerere 

Costurile ridicate ale avortului la cerere reprezintă, de asemenea, o piedică majoră pentru multe femei, se mai menționează în informare. Tariful poate ajunge la 1.000 - 1.200 de lei în spitalele publice și până la 4.500 de lei în cele private. Asta în condițiile în care salariul minim net, cu care trăiesc o treime dintre angajații români, este de doar 1.863 de lei. 

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede că medicii pot refuza un serviciu medical decontat, dar sunt obligați să trimită pacientul altui medic. Doar că întreruperea de sarcină nu este decontată, astfel că pacientele care solicită această procedură medicală sunt refuzate fără a li se oferi alternative, spun reprezentanții Declic. 

România este excepția 

Există numeroase state europene în care avortul este deja acoperit de asigurarea de sănătate de stat: Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Din păcate, România este excepția. 

„Cu toate acestea, putem schimba situația actuală. Prin modificarea legislației, astfel încât întreruperea de sarcină să fie decontată. Pacientele nu ar mai fi refuzate și ar fi redirecționate către medici specializați, care pot realiza această intervenție în condiții de siguranță deplină. Este crucial să evităm continuarea avorturilor în condiții nesigure, similare celor din perioada comunistă, în care femeile se puneau în pericol folosind metode șocante și neadecvate: cu umerașul, andreaua, tulpini de plante înfipte în colul uterin și altele”, au subliniat inițiatorii petiției. 

Din păcate, societatea românească se expune riscului de a repeta tragedia celor peste 400 de femei care mureau anual în acele vremuri, în încercarea de a-și provoca singure avortul. 

„O petiție semnată de zeci de mii de oameni poate fi un prim pas pentru a pune presiune pe parlamentari să modifice legea. Fiecare semnătură, inclusiv a ta, reprezintă un semnal clar că nu vrem să revenim la efectele decretului 770 din 1 octombrie 1966, care interzicea întreruperea de sarcină. Prin acel act normativ, Ceaușescu a pus bazele a ceea ce avea să constituie una dintre cele mai severe și represive politici demografice din istorie”, arată inițiatorii petiției. 

Dacă doriți să semnați acum petiția pentru modificarea Legii privind reforma în domeniul sănătății, aflați mai multe aici

Prin acțiunea dumneavoastră, puteți contribui la asigurarea accesului la proceduri medicale sigure pentru femeile din România. 


Notă autor:

Fotografie de la Masha Raymers: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/expresie-faciala-tanar-de-lemn-lemnos-2726046/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe