Dr. Mihaela Constantinescu este
unul dintre sutele de medici care, după ani mulți în medicina școlară, s-a
reorientat. Acum doi ani, a părăsit cele șapte cabinete din școli, grădinițe și
un liceu în care lucra cu elevii din Ploiești și a preluat un cabinet de
medicina familiei.
– Ce v-a făcut să vă
mutați pe medicină de familie?
– În primul rând, atitudinea total nepotrivită a sistemului față
de medicul din medicina școlară. Profesional și financiar, nu i se acordă
statutul care i s-ar cuveni. Administrativ, acum el depinde de primărie, de
relația cu directorii de școli, iar această relație cu conducerea școlilor este
de multe ori problematică. Nu suntem sprijiniți foarte mult. În schimb, este
mult de muncă, școlile numeroase, cerințele foarte mari. Copiii au peste tot
nevoie de medic, nu numai într-un loc, și trebuie să te clonezi ca să fii în
mai multe locuri în același timp. Aveam, practic, șapte locuri de muncă. Și
această mișcare devine obositoare, oricât de mult ți-ar plăcea ceea ce faci –
și mie îmi plăcea foarte mult să lucrez cu copiii. Vine însă un moment când
trebuie să schimbi.
– Cum a fost trecerea?
– Am preluat un cabinet, a fost greu până l-am găsit, dar am
fost perseverentă și am reușit. Cabinetul este într-un loc foarte bun din
Ploiești, pacienții sunt de toate categoriile, de toate vârstele și sunt
mulțumită. Este foarte mult de muncă, oamenii au multe probleme de sănătate,
dar ne străduim să le rezolvăm. Este foarte adevărat că avem la cabinet un
număr fix de ore, dar el nu este niciodată fix, pentru că tot timpul, și după
terminarea programului, activitatea continuă. Te mai sună pacienții și acasă.
De fapt, asta este menirea noastră, ca medici, de a încerca să le fim de folos,
să le fim aproape atunci când au nevoie. Trecerea de la medicina școlară nu a
fost grea, m-am adaptat ușor, fiindcă eu cunoșteam sistemul. Dificilă a fost
adaptarea la legislația stufoasă, la cunoașterea efectivă și concretă a legilor
și a contractului-cadru.
– În plus, acum trebuie să vă gospodăriți singură cabinetul.
– Da, și e destul de dificil. Taxele sunt destul de mari, sunt
foarte multe plăți de făcut. Bănuiesc că va fi și mai dificil, dar trebuie să
privim cu încredere spre viitor. Cel mai greu mi se pare că medicul de familie
este undeva la mijloc între statutul și dorința lui de a ajuta pacienții și
multitudinea de legi, protocoale pe care trebuie să le respecte ca să poată să
își facă datoria în cadrul contractului-cadru.
– Ce fel de probleme apar?
– De exemplu, mult discutata problemă a cardului de sănătate.
Mulți pacienți încă nu au cardul emis și sunt puși pe drumuri, sistemul
informatic se blochează – lucruri prin care bănuiesc că trece toată lumea. E
adevărat, în ultimul timp s-au îmbunătățit condițiile, dar mai sunt zile în
care o oră, două, poate chiar mai mult, sistemul este blocat și asta ne
întârzie foarte mult activitatea. Apoi, sunt anumite medicamente care se dau cu
protocoale, cu scrisori medicale. Pacientul trebuie să alerge foarte mult și e
vorba de un pacient bolnav, de foarte multe ori e greu să se tot plimbe pentru
diferite hârtii. Sau vine din spital fără rețetă, uneori fără scrisoare, deci
sunt multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm noi, la nivelul cabinetului.
Încercăm să rezolvăm și problema pacientului și să-l facem să înțeleagă până
unde se întinde dreptul nostru de a-i prescrie anumite medicamente. Ei au
anumite așteptări sau dorința de a face unele analize, investigații imagistice.
În fine, acesta este sistemul, de aceea sunt asigurări de sănătate, sunt decontate
numai anumite lucruri. Dar pacientul știe că plătește asigurările de sănătate
și fiecare dintre noi ne-am dori să fim asigurați cu totul. Trebuie să
înțeleagă, deși sunt bolnavi, că acestea sunt legile, iar unele nu funcționează
neapărat în favoarea lor, unele se bat cap în cap.
– Cum e relația cu casa de asigurări?
– Din punct de vedere uman, relația este bună. Dificile sunt, de
fapt, legile, contractul-cadru. Uneori sunt greu de respectat.
– Puteți să îmi dați un exemplu de obstacol de ordin legislativ
care v-a încurcat în activitate?
– Rețetele pentru cei cu pensiile sub 700 de lei: pacienții
trebuie să aducă neapărat în fiecare lună cuponul de pensie, trebuie să dea o
declarație că nu au alte venituri și trebuie să figureze și în SIUI la această
categorie. Unii uită cuponul. Sau apar anomalii și nu e confirmată categoria în
sistemul SIUI și atunci trebuie să pui pacientul pe drumuri, să se ducă la
fisc, să dovedească acolo că nu are alte venituri. Și în sistemul de concedii
medicale, pacientul trebuie să vină de fiecare dată cu adeverință de salariat
în momentul în care i se acordă concediul medical. Pe de altă parte, cardul de
sănătate nu reprezintă o dovadă că el este angajat și plătește asigurări. La
fel cu medicamentele, multe au nevoie de scrisoare medicală, pacienții uneori
uită să o aducă sau, din cauza faptului că medicii specialiști sunt foarte
ocupați, programările se fac mult mai târziu decât e nevoie și atunci
scrisoarea expiră și noi nu mai putem să le prescriem acele medicamente, deci
vor trebui automat să le ia contra cost.
– Reușiți să fiți la zi cu toate raportările către casă?
– În general, da. E o activitate care ne mănâncă foarte mult
timp. Mă ajută foarte mult asistenta medicală și informaticianul. Așa am ales
noi să lucrăm de la început, informaticianul ne ajută foarte mult să
eficientizăm activitatea.
– Dar e un cost suplimentar.
– Este adevărat, numai că toate lucrurile de care se ocupă el
mănâncă foarte mult timp și noi trebuie să avem timp să fim medici totuși. Dacă
tot timpul te preocupi de o activitate care nu face parte din specialitatea ta,
pierzi esențialul. Noi trebuie să consultăm pacientul și să îl ajutăm din punct
de vedere medical.
– Țineți legătura cu școlile în care ați lucrat înainte? Ce s-a
întâmplat acolo?
– Am rămas în relații foarte bune. Nu s-a mai întâmplat nimic,
pentru că nu s-au mai angajat medici. Între timp, au mai plecat alte două
colege și posturile sunt în continuare libere. Nu vine nimeni să lucreze în
cabinetele școlare, deși în sistemul bugetar s-au luat măsuri bune în ultimul
timp, în timp ce pentru noi nu s-au mai luat, din perspectiva salariilor. Acum
au rămas în școli doar asistenții medicali.
– Dacă ați putea să rezolvați în clipa asta o problemă cu
care vă confruntați în medicina de familie, care ar fi?
– Problema care mă îngrijorează cel mai mult este lipsa
vaccinurilor. De mai mult timp nu mai există vaccinuri. Am citit de multe ori
în „Viața medicală“ despre mișcarea antivaccinistă, știm apelul ministerului
către medici și părinți, dar, culmea, există paradoxul lipsei vaccinurilor.
Noi, de exemplu, nu avem vaccinuri și nu putem să vaccinăm aproape niciun
copil. Și există părinți care își doresc foarte mult și sunt convinși de
beneficiile vaccinării, dar nu avem cum să îi ajutăm. Iar multe dintre ele nici
măcar nu se mai găsesc în farmacii.