Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Teme de mare interes

Viața Medicală
Prof. dr. Mihai GHIUR vineri, 17 iulie 2015
Viața Medicală
Dr. Luminiţa GHIUR vineri, 17 iulie 2015
    A 44-a reuniune a Societăţii Române de Istoria Medicinii (SRIM) s-a desfăşurat între 18 şi 20 iunie a.c. la Mamaia, pe malul Mării Negre. Reuniunea a început cu un simpozion închinat medicului Victor Climescu, care a lucrat până la sfârşitul vieţii sale la Sanatoriul Eforie Sud (Carmen Silva) pentru tratamentul bolnavilor cu tuberculoză osteoarticulară. Au participat cu alocuţiuni prof. dr. Dinu Antonescu (Bucureşti), prof. dr. Vasile Lupaşcu (Constanţa), dr. Barbu Teodorescu, ortoped la Paris revenit în ţară, şi mulţi alţii.
    Temele lucrărilor prezentate au fost de mare interes, începând cu prezentarea instrumentelor chirurgicale de epocă, a diplomelor de doctor-medic din perioada regelui Ferdinand cu semnătura prof. Mina Minovici şi a tratatelor medicale din secolul XIX. S-a vorbit despre sănătatea publică din România în prima jumătate a secolului XIX şi despre o greşeală a lui Pasteur amendată de Victor Babeş (relatate de prof. dr. Radu Iftimovici).
    A treia sesiune a reuniunii a inclus următoarele lucrări: „Două sute de ani din istoria chirurgiei americane“ (dr. Carmen Ciofu); „Istoria instituţiilor sanitare şi a vieţii academice române“, „Medicina din epoca brâncovenească la trei sute de ani de la moartea domnitorului martir“ şi „Întemeierea şi istoria seculară a aşezămintelor brâncoveneşti clădite de Safta Brâncoveanu“ (prof. dr. Mihai Ghiur şi dr. Luminiţa Ghiur), „Istoria Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu“ Chişinău (prof. dr. Gheorghe Ghidirim şi prof. dr. Romeo Şcerbina, Republica Moldova).
    De notat nivelul ştiinţific înalt în care s-au expus lucrările de istorie a medicinii şi analiza critică a unor demitizări în cadrul sintagmei „noua istorie a medicinii“. Moderatori au fost prof. dr. Nicolae Marcu, prof. dr. Dana Baran, prof. dr. Mircea Beuran, prof. dr. Octavian Unc, dr. G. Bulai şi alţii.
    Cu prilejul reuniunii, au avut loc lansări de cărţi valoroase: „Istoria universală a medicinii şi farmaciei“ (ediţia a doua revăzută, Ed. Academiei Române, 2015) – prof dr. Radu Iftimovici; „Istoria universală a obstetricii şi ginecologiei“ (Ed. Academiei Române, 2014) – prof dr. Radu Iftimovici; „Medicină şi societate“ (Ed. Pim, 2014) – Valeriu Lupu.
    Evenimentul se înscrie printre reuşite prin participarea unui mare număr de medici, organizarea competentă a Universităţii „Ovidiu“ şi înalta ţinută ştiinţifică, de remarcabil nivel academic. Au ieşit pregnant în evidenţă seriozitatea cu care Societatea Română de Istorie a Medicinii abordează domeniul, dar şi apetitul membrilor acesteia pentru valorificarea trecutului medical al ţării noastre. Se cuvine să menţionăm volumul uriaş de materiale menţionate în program şi marea varietate de modalităţi de comunicare şi exprimare. Se poate spune că recenta reuniune s-a ridicat la valoarea unei manifestări internaţionale. Considerăm că astfel şi-a atins obiectivele propuse, a marcat un remarcabil progres organizatoric şi se înscrie, fără îndoială, în tradiţia manifestărilor ştiinţifice ale şcolii naţionale de medicină.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC