Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Speranța moare ultima

Viața Medicală
Dr. Gabriel DIACONU marţi, 17 ianuarie 2017
    Las analiștilor de date să judece statistica ultimului an în sănătate. În plin, pentru mine cel puțin, a fost marcat de scandaluri răsunătoare, în continuarea unui 2015 care s-a încheiat negru, spre profundul unei întunecimi aparent fără sfârșit. Nu e ca și cum unele din faptele prezentate de presă, de ONG-uri, de investigatori independenți, de procuratură n-ar fi fost știute, cel puțin mărginaș, de toți actorii. De la spălătoria biocidelor la faptele demne de aventurile baronului Münchhausen ale managerului de la spitalul Malaxa, pare-se că am avut de toate. Pâinea și circul ne-au mâncat zilele, ne-au consumat nopțile, ne-au ocupat spațiile editoriale. În lupta cu „corupția”, cu „feudalismul” din medicină, cu „zeii” sistemului, Ministerul Sănătății a remarcat, cu o veselie disociată în 2016, că o bună (dacă nu mare) parte din păcatele noastre sunt cadouri otrăvite ale orânduirii, un rahat balistic trecut prin ventilator care era inevitabil că va stropi (și) practica medicală. O linie subtil trasă prin canonada dezvăluirilor, cu sușă directă sau indirectă de la centru, nu face decât să sublinieze lucruri anterior observate de unii dintre noi și repetate răspicat.
   Cum că finanțarea sănătății este ca un câine beteag atins de-o scârbavnică parazitoză intestinală, dar și diseminată sistemic, prin alte organe. Chisturile, scolecșii și viermuiala indistinctă provin din zona „pseudoprivată”, anume cei care au fost prăsiți de noul stat odată cu descentralizarea sistemului, încă din anii ’90, dar mai ales din 2008 încoace. O descentralizare pentru care și eu, în nemernicia mea, am militat cu ani în urmă. Am sperat că, ajunse în oblăduirea comunității, centrele spitalicești regionale vor fi hrănite de autoritățile locale. Dar, în loc să fie hrănite, au fost prăduite, devorate cu nesaț de însuși cetățenii acelor comunități. Bine, nu toți, doar o minoritate selectă dintre ei, cei dibaci, întreprinzători, cinici, cu poftă de bani și știință de găuri legale prin care te poți conecta la robinetul cu bani. Niciuna din spețele prezentate cu mare țignal în 2016 nu face decât să conducă înapoi spre același stat care, pe de o parte, ne vămuiește bani prin taxe și-apoi ne garantează, constituțional, dreptul la sănătate. Firmele, firmulițele, organele economiei paralele sănătății sunt toate încartiruite politic, asociate polilor de putere locală sau regională, de la cei care dau cu mopul la cei care cumpără aparatură, cei care vând softuri sau asigură mentenanță. Și asta pentru că sistemul de achiziții publice (SEAP) e atât de găunos încât și un puști de clasa a IV-a ar putea să trișeze la jocul transparenței.
   E un mister pentru mine de ce oameni de anvergură s-ar fi amestecat vreodată în frăția lupilor. Unde au fost medicii demni? Unde au fost apărătorii integrității? Cea mai la îndemână explicație e că „rețeaua” e atât de stabil constituită, după 27 de ani, încât orice nou venit în ecuație e pus în temă: ori rămâi și perpetuezi practica, ori pleci. Dar de ce să nu plece omul, mi-am zis? Păi, pentru că drumul către iad e pavat cu intenții bune. Cauți să împaci și capra, și varza. Dai cezarului ce-i al cezarului. Un pol aici, un pol dincolo, într-o lume polară și polarizată, în care dacă nu vorbești limbajul codat al influenței (și încă fluent) rămâi de căruță. Și-apoi ți se spune că mănâncă și gura ta o pâine. Ești mințit, dus de nas, îmbrobodit că totul e legal, că e prin SEAP, mai vin și juriștii făcuți pe bandă de diverse servicii de salubrizare a hârtiilor care-ți albesc contractele și-apoi repeți monoton: Abra! Cadabra!
   Sau poate pretenția noastră, a doctorilor, e că învățăm în facultate și un altfel de comportament, unul etic, unul care ne pune deasupra ispitei. Din păcate, o astfel de propunere nu naște decât un lung oftat condescendent. Și atunci, sunt bune șanse că, de fapt, pieirea noastră a stat în condescendență, analfabetism administrativ și proasta obișnuință că altcineva se ocupă de „bani”, noi doar de medicină.
    De fiecare dată când mai străbat premisele fundamentale ale jegului sanitar, cotropit de banditism și hoție, mi-aduc aminte de povestea unei domnișoare pe care am tratat-o, cu ani în urmă pentru atacuri de panică. Venită din provincie la școală, a descoperit că nu se ajunge cu banii de la o lună la alta. În disperare de cauză, dar mai ales pentru că nu voia să se întoarcă acasă, s-a apucat să-și vândă nurii doritorilor. Spre curiozitatea poveștii, în loc să devină cal de poștă, a fost adoptată de-un domn darnic. Domnul a fost atât de darnic, încât aspiranta s-a trezit cu mulți bani, într-o zi, cu care nu avea ce face. Nu știa să-i cheltuiască. S-a dus la cel mai bun restaurant, a mâncat. S-a dus la cel mai frumos butic de haine, s-a îmbrăcat. Și apoi s-a dus la un magazin de pantofi. A ales cei mai frumoși pantofi, pantofii viselor ei de cenușăreasă. Și și-a cumpărat, în extaz, 60 de perechi. A adus acasă, cu un taxi de lux, toate cutiile și le-a stivuit în dulap. A luat la purtat câteva. După o lună, nu știa ce să mai facă, devenise prizoniera prosperității. Tot cu pantofii vechi se încălța, cei noi o tot rodeau la monturi. Îi mai încerca prin casă, se admira în oglindă. I-au trebuit ani – ani de cheltuit anapoda, de aruncat bani pe fereastră – să descopere că banul în sine nu înseamnă nimic. Panica ei periodică pleca din preconștiința că totul, într-o zi, se termină. Ea nu era fericită. Dar avea bani. Iar banul nu-ți oferă fericire. Dar, dacă-l investești cu cap, dacă-l ferești de gura lacomă a vecinului dornic să-ți vândă doi bobi și-un vrej de fasole, poți să ieși din cercul vicios al sărăciei cu duhul.
   Când mă uit la rezumatul profesional al multor dintre cei ajunși azi în poziții nodale ale sănătății, mă gândesc la cele 60 de perechi de pantofi și la tătucul darnic. Mă uit la casele lor. La mașinile lor. La concediile lor. Toți cenușii. Toți cenușărese.
   Nu mă aștept ca 2017 să schimbe realitatea celor trăite în ultimii ani. Sper doar ca Ministerul Sănătății să-și rețină menirea. Și nu doar ministerul, cât și noi, toți ceilalți. Sper că în 2017 am să scriu și despre lucruri bune, nu doar despre matrapazlâcuri și lături cotidiene. Cu atâta păcat rămân, cel al speranței. Cea care moare ultima.

 

 





 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC