„Tineret
– mândria ţării“ este sintagma uitată în rafturile prăfuite ale unei istorii nu
demult apuse. Ea avea totuşi un sâmbure de adevăr. Copiii sunt speranţa perpetuării
în timp a unei naţiuni, vlăstarele ce cresc din noi şi cu noi, purtând mai
departe visele şi dăinuirea. Singurele naţiuni care au un viitor sunt cele care
protejează şi menţin sănătatea popoarelor şi mediul lor natural. De aceea,
preocupările fundamentale ale celor care cârmuiesc o ţară ar trebui să fie
educaţia şi sănătatea tinerei generaţii, ca piloni fundamentali ai viitoarelor
edificii umane.
Dar…
la noi ca la nimeni! România postdecembristă nu a luat niciodată în calcul
aceste adevăruri profunde. Indolenţa, indiferenţa, impotenţa, incompetenţa
factorilor decizionali din sănătate, scufundaţi în baia politicului inuman, au
condus la o situaţie dezastruoasă, fără precedent în istoria României moderne.
Noi, medicii stomatologi dintr-un colţ de ţară uitat de lume şi de conducători,
asistăm neputincioşi la o degradare, accentuată de la an la an, a stării de sănătate
oro-dentară a copiilor. Pe fondul deteriorării stării generale de sănătate,
prin creşterea îngrijorătoare a bolilor cronice degenerative, a bolilor
autoimune, a alergiilor, a sindroamelor neurologice etc., copiii şi adolescenţii
sunt grav afectaţi şi din punct de vedere stomatologic.
Creşterea
explozivă a afecţiunilor odonto-parondontale, a cariilor şi a complicaţiilor
acestora, a anomaliilor dento-maxilare, ce afectează aproape toţi copiii,
conduc inevitabil la pierderea integrităţii şi a funcţionalităţii cavităţii
bucale. Cuvintele chirurgului Sushruta (sec. VI î.Hr.) sunt valabile şi astăzi:
„Un om este sănătos atunci când psihicul, ţesuturile şi digestia sunt în
echilibru“. Or, digestia începe în cavitatea bucală. Specialiştii spun că peste
80% din bolile generale au ca punct de plecare digestia şi nutriţia deficitare şi
necorespunzătoare, ce „otrăvesc“ fluidul vital (sângele) şi îmbolnăvesc ţesuturile
şi organele. Cei care se ocupă cu sănătatea populaţiei României nu sunt de
aceeaşi părere, făcându-se vinovaţi de o totală incapacitate de a gestiona sănătatea
oro-dentară a copiilor şi a categoriilor defavorizate. Omul nu este văzut în
integralitatea lui şi, de aceea, sectorul stomatologic, un fel de paria al
medicinii, a fost continuu marginalizat, alocându-i-se fonduri insuficiente,
culminând cu sistarea alocării (în februarie 2013) brumei de bani (în medie o
mie de lei lunar) pentru decontarea serviciilor stomatologice la copii şi
categoriile defavorizate. Din acel moment crucial, copiii României profunde au
devenit copiii nimănui. Eminescu avea dreptate: „Greşalele în politică sunt
crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi“.
Cine
se ocupă acum de sănătatea dentară a copiilor? Ei? Alocaţia nu ajunge nici măcar
pentru o extracţie sau o plombă. Părinţii? Deşi vor, nu pot, căci trăiesc la
limita subzistenţei, iar serviciile stomatologice – şi aşa subevaluate – sunt
costisitoare pentru buzunarele lor sărăcite. Medicii? Imposibil! Medicina nu
mai funcţionează pe baze umanistice, etice, de compasiune şi iubirea
aproapelui, ci pe baze economice, de profit şi rentabilitate. Din momentul în
care am fost aruncaţi în vâltoarea economiei de piaţă, ne-am transformat în
entităţi negociabile, activitatea medicală reducându-se strict la una
financiar-contabilă, în care pacienţii reprezintă doar statistici, cifre,
fluxuri de capital. Trist, dar adevărat. A mai rămas clasa politică, singura
care are în mâini frâiele destinului medical românesc. Dar elita noastră conducătoare
nu este interesată de acest aspect, ci îşi continuă nestingherită micile sau
marile afaceri, micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme
moarte.
Şi atunci, ce
rămâne de făcut? O întrebare care ne dă fiori se naşte pe buzele tuturor: cine
este garantul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tinerei generaţii
într-o societate globalizată? În mijlocul mlaştinii sociale în care trăim, un
singur strigăt merită să fie auzit: speranţa
că, într-o bună zi, cineva va vedea,
va auzi, va simţi…
