Cadru
larg, fond azuriu. Pe laterale, două pete de un alb luminos se pierd difuz în
albastru. Nori, probabil, dar nu prevestesc furtuna. Central, privirea cade pe
un bărbat iar braţele sale desfăcute amintesc de Icar. De la picioare pleacă un
cablu gros, ca un cordon ombilical, ce iese din cadru în partea sa superioară.
„Play“. Poate fi un video de pe youtube, unul ca multe altele, căci sportul
extrem face rating. Dar nu este. Contrast puternic la close-up pe chipul bărbatului.
Este un vârstnic, ca mulţi din cei pe care ne-am obişnuit să-i vedem aşteptând,
pe holuri, să fie primiţi de medicul de familie. Helmut Wirz, fost farmacist la
Dortmund, s-a apucat târziu de bungee jumping. La 72 de ani, după ce şi-a
vândut farmacia, pilotarea micuţului său Cessna 172 a devenit un hobby prea
scump. A încercat câteva salturi cu paraşuta, înainte de a se îndrăgosti de
saltul de la înălţime, cu coarda elastică. „Sentimentul de libertate totală mă
face fericit“, declara octogenarul născut în 1924, într-un interviu difuzat de
agenţia germană de presă dpa. Sănătatea
adaugă viaţă anilor. Mai mult decât o lozincă fără conţinut, după cum ne
demonstrează şi exemplul farmacistului german, care mărturisea: „Medicul meu
priveşte cu entuziasm acest hobby. Dar, dacă îmi va recomanda să mă opresc, o
voi face“. În 2011, la 86 de ani, a depăşit pragul de 100 de salturi cu coarda
elastică.
Profesorul
Ioan Paul Stoicescu, personalitate de vârf a pneumologiei româneşti, a condus
Institutul „Marius Nasta“ din Bucureşti timp de 15 ani. Astăzi, la 77 de ani,
în plină activitate, dar în sistemul privat de sănătate, crede că secretul
pentru a rămâne activ constă în plăcerea de a munci şi de a profesa. Într-un
interviu acordat Cassandrei Butu, el mărturiseşte că oferta primită din
sectorul privat, după pensionare, a fost un adevărat „colac de salvare“ pentru
sănătatea sa mintală. „Vârstnicii se îmbolnăvesc mult mai uşor dacă stau acasă,
în faţa televizorului, fără să facă exerciţii pentru corp şi pentru minte.
Boala Alzheimer îi aşteaptă după colţ… Practic, filozofia mea pentru o viaţă
împlinită este să rămân activ“, declară profesorul Stoicescu, întărind, prin
exemplul personal, mesajul-cheie al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Dincolo
de statistici, Ziua mondială a sănătăţii de anul acesta este centrată pe
furnizarea de exemple de implicare activă a vârstnicilor în societate,
indiferent de cutumele culturale şi normele specifice vreunei regiuni. Pentru că
da, se poate. Fie că vorbim de România, Germania, Bangladesh, Columbia, Egipt
sau oricare altă ţară, se găsesc exemple de persoane trecute de vârsta formală
a senectuţii, dar contribuind direct la bunul mers al familiei, al comunităţii,
al societăţii. Eforturile generale, promovate nu doar de OMS, ci şi de alte
importante organisme internaţionale – Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea
Europeană – sunt de a face ca toate aceste exemple să fie nu excepţia, ci
regula. De altfel, anul acesta se împlineşte un deceniu de la adoptarea
Planului internaţional de acţiune în domeniul îmbătrânirii, adoptat de ONU, iar
Uniunea Europeană marchează în 2012 Anul european al îmbătrânirii active şi al
solidarităţii între generaţii.
În
ultimul secol, speranţa de viaţă la naştere a crescut spectaculos, de la puţin
peste 30 de ani, cât era la începutul veacului trecut, la peste 67 de ani, după
estimări recente. În Europa, vârsta medie a populaţiei este cea mai mare din
lume şi continuă să crească rapid. Dar, deşi speranţa de viaţă la naştere este,
în medie pentru cele 53 de state din regiunea europeană OMS, de 72 de ani
pentru bărbaţi şi de 80 de ani pentru femei, există serioase disparităţi între
longevitate şi starea de sănătate. Îmbătrânirea populaţiei poate să devină o
ameninţare pentru viitor, dacă nu va fi dublată de o stare de sănătate care să
le permită vârstnicilor să rămână activi. Explicitat, conceptul de „îmbătrânire
sănătoasă/activă“ reprezintă optimizarea oportunităţilor pentru sănătate,
participare şi securitate, cu scopul creşterii calităţii vieţii. Îmbătrânirea
activă permite atingerea stării potenţiale de bine fizic, social şi mintal pe
parcursul întregii vieţi, odată cu implicarea socială după nevoile, dorinţele şi
capacităţile individuale, în contextul asigurării protecţiei, securităţii şi
îngrijirilor adecvate (conform Active
ageing. A policy framework. OMS, 2002).
Ce
trebuie deci să facem pentru o bătrâneţe activă? Întâi de toate, să asigurăm
bazele unei dezvoltări sănătoase, mai ales în contextul „epidemiei“ de boli
netransmisibile. Combaterea acestora, cum se ştie, începe în copilărie şi
trebuie susţinută pe tot parcursul vieţii, printr-un stil de viaţă proactiv, o
dietă sanogenă şi evitarea sau combaterea factorilor de risc – unii dintre ei
aceiaşi pentru o plajă largă de afecţiuni cronice invalidante. Apoi, sistemele
naţionale de sănătate trebuie să fie pregătite pentru asigurarea de servicii
persoanelor în vârstă. Dar este, oare, sistemul românesc de sănătate? Să fim
realişti: nu este pregătit în niciun sens, suntem într-o „reformă“ continuă,
iar orizontul predictibil este sumbru. Ar mai trebui să ne întrebăm şi dacă
societatea, aşa cum funcţionează ea în prezent, oferă şanse de integrare, de
activitate vârstnicilor. Dar, dacă ne amintim cum, în declaraţiile oficialilor
(netaxate electoral), persoanele în vârstă nu sunt văzute altfel decât ca
„asistate social“, avem o indicaţie asupra opiniei unei largi părţi a societăţii
româneşti…
În
fapt, nu e mare filosofie: clădeşti de azi, ca mâine să nu fii nevoit să
repari. Adică educi societatea într-un sens în care ea poate, ulterior, să se
dezvolte. Nu îţi trebuie mari strategi, cine ştie ce fonduri sau gadgeturi
costisitoare. Nu, doar o viziune clară şi multă voinţă de a o pune în practică.
Până la urmă, ce se doreşte? Ca degradarea funcţională fiziologică şi specifică
înaintării în vârstă să fie încetinită, iar căderea sub pragul de dizabilitate
să fie, dacă nu combătută, măcar amânată, în concordanţă cu durata crescută a
vieţii. Trebuie doar să vrem, s-ar zice. Dar importanţa îngrijirii vârstnicilor
se vede şi din sumele alocate în acest sens…
Ţin minte
cum, în copilărie, poveştile pe care le citeam se încheiau, invariabil, astfel:
„şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“. E o sintagmă intrată în
folclor, având nuanţe în plus nu doar faţă de basmul cult („tinereţe fără bătrâneţe“),
ci chiar şi faţă de corespondentul său englez („happily ever after“). Până la
urmă, bătrâneţea fericită este una sănătoasă şi activă. Nu putem decât să sperăm
că, în România, nu va rămâne doar în basme şi că, peste ani, exemple precum
Helmut Wirz vom găsi şi la noi.