Din secolul al XVIII-lea încoace, spitalele bucureștene au
participat în mod decisiv la dezvoltarea orașului, venind în întâmpinarea
nevoilor cetățenilor cu servicii de sănătate specializate. Spitalul Pantelimon,
de exemplu, a fost ridicat pentru a face față epidemiilor de ciumă și lingoare
ce loveau populația, Spitalul Brâncovenesc a apărut ca un spital pentru
nevoiași, „spre mângâierea celor în lipsuri și nevoi“, Spitalul Mărcuța, pentru
a oferi „smintiților“ un tratament medical, „cu blândețe și răbdare“, iar
primul Spital de Urgență (înființat de Nicolae Minovici), pentru a asigura
ajutor, în cadrul Societății de Salvare, „oricând și pentru oricine era
nevoie“.
Personalități precum psihiatrul Alexandru Suțu, frații Mina și
Nicolae Minovici sau academicianul Nicolae Cajal și-au legat destinele de
aceste instituții, aducându-le activitatea de cercetare și de îngrijire a
bolnavilor la nivelul standardelor europene ale vremii. Multe dintre aceste
spitale dispărute reprezintă ctitorii ale unor personalități marcante în
istoria orașului, precum Safta Brâncoveanu, Grigore al doilea Ghica sau
Alexandru Moruzi.
Fundația Colegiului Medicilor din Municipiul București, împreună
cu Muzeul Municipiului București, au lansat recent, în curtea Palatului Suțu,
expoziția Spitale dispărute ale Bucureștiului. Expoziția oferă o
privire asupra activității spitalelor bucureștene a căror funcționare a fost
sistată ca urmare a cutremurelor, a bombardamentelor din timpul celui de-al
Doilea Război Mondial, epidemiilor care au avut loc (cum este Spitalul de
ciumați din Dudești), demolărilor și restructurărilor din perioada comunistă,
sau a lipsei de finanțare și a proceselor de retrocedare din perioada postdecembristă.
La vernisajul expoziției au vorbit despre spitalele dispărute ale Bucureștiului: prof. dr. Emanoil Ceaușu, președintele Fundației CMMB, prof. dr. Cătălina Poiană, președinta CMMB, dr. Georgeta Ionescu, directoarea Fundației CMMB, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București,
și prof. dr. Octavian Buda, șeful Disciplinei de istoria medicinii din cadrul UMF „Carol Davila“ București
Aceste spitale bucureștene, multe dintre ele dispărute, nu au
reprezentat doar niște instituții în care medicii au început să lucreze și au
făcut ceva pentru pacienții lor, ci au reprezentat și baze ale sistemului de
învățământ postuniversitar și ale cercetării medicale romanești, a arătat prof.
dr. Cătălina Poiană, președinta Colegiului Medicilor din Municipiul București.
O parte din primele spitale ale Capitalei au străbătut un drum
lung peste secole,cunoscând modernizări
și dezvoltări succesive, altele însă nu au depășit bariera timpului, trecând în
uitare contribuții remarcabile la modernizarea medicinii în România.
Spitalul Caritas, de exemplu, construit în 1880, a funcționat
mai întâi ca un cămin pentru femeile și copiii din familiile sărace, iar din
1891 ca ambulatoriu, cu toate specialitățile medicale. Spitalul, care între
timp a primit denumirea „Acad. prof. dr. Nicolae Cajal“ după marele microbiolog
român de etnie evreiască, a deținut și una dintre cele mai vechi maternități din
București. În timp, el a devenit centru universitar, în care s-au format și
perfecționat generații de medici și s-au desfășurat activități de cercetare
științifică. În 2005, după mai multe modernizări, spitalul a fost retrocedat
Fundației „Caritatea“, singurul pavilion care a rămas în administrarea
municipalității fiind cel în care funcționa Secția medicală, în baza unui
contract de închiriere valabil până în 2015. Acolo erau internați nou-născuți
și lăuze. În 2011, spitalul s-a închis definitiv, pavilionul care încă mai era
administrat de municipalitate fiind transformat în cămin de bătrâni.
Și marile orașe occidentale au spitale care dispar, spunea prof.
dr. Octavian Buda, în cuvântul său de la vernisajul expoziției. Într-un fel sau
altul însă marile instituții medicale rămân, se convertesc, își găsesc altă
existență. Noi, românii, din păcate, deținem un record pentru Europa, în ceea
ce privește instituțiile medicale care au fost distruse în anii ʼ80. Unul ar fi
Spitalul Brâncovenesc, situat în centrul istoric al Bucureștiului, care după
aproape 150 de ani de istorie a căzut victimă planurilor urbanistice ale epocii
comuniste. În 1984, complexul așezămintelor brâncovenești a cedat furiei
buldozerelor, din vechile construcții rămânând doar biserica și statuia
domniței Bălașa. Spitalul Brâncovenesc a fost demolat, deși era proaspăt
renovat, odată cu el dispărând și bazinele și aparatura secției de balneologie,
care nu au mai putut fi recuperate.
Istoria se repetă și în cazul primului institut de medicină legală
a Bucureștiului „Mina Minovici“. Acesta a fost inaugurat în 1892, ca morgă a
orașului, iar din 1898 a fost transformat în institut medico-legal, fiind chiar
primul din lume. În 1986, clădirea, care se afla pe strada Căuzași, a fost
demolată, în locul ei rămânând doar… un teren viran. Timp de trei ani, după
desființare, activitatea medico-legală a fost temporar găzduită de Spitalul
Pantelimon (actualul așezământ „Christiana“) care însă era impropriu
activității medico-legale. În anul 1989 s-a finalizat actualul sediu al
Institutului de Medicină Legală, din șoseaua Vitan-Bîrzești, ce poartă pe
frontispiciu numele profesorului Mina Minovici.
La acestea, putem adăuga și situația destul de tragică în care
anumite clădiri cu valoare arhitectonică sunt revendicate și intră într-un
amplu ciclu al distrugerii. Un exemplu ar fi spitalul unde a lucrat
academicianul Iustin Diaconu, decedat de curând cu regretul că acest spital –
Spitalul Clinic Dermato-Venerice „Prof. dr. Scarlat Longhin“ – în care practic
s-a dezvoltat dermatovenerologia românească stă să se prăbușească.
Spitalul „Scarlat Longhin“, unic în țară prin profilul său, a
fost închis în decembrie 2011, după ce clădirile și terenurile sale au fost
retrocedate, în două etape, în 2006 și 2007. Laboratoarele spitalului și o
parte din paturi au fost desființate. Activitatea a fost transferată provizoriu
la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș“, împreună cu o
parte din personal. Clădirile în care acesta a funcționat se află în ruină, iar
terenurile sunt lăsate în paragină. Se pare că un plan de urbanism aprobat în
2010 prevede pentru acea zonă un turn de 20 de etaje și un bloc de locuințe de
șase etaje.
Trebuie făcut ceva
pentru a stopa acest fenomen, spunea profesorul Buda: „Piatra se distruge, dar
se poate repune la loc, anumite instituții se pot reface și cred că măcar ceva
dacă am încerca să reclădim din frumusețea arhitectonică a Bucureștiului,
efectiv prin asemenea clădiri, atunci vom avea locul și rolul nostru în această
Europă“.
Georgeta Ionescu,
directoarea Fundației Colegiului Medicilor din București, a precizat că acest
demers face parte dintr-un proiect mai amplu al fundației, care își propune
realizarea unei monografii a spitalelor bucureștene. Expoziția va fi deschisă
până la 3 iulie 2016.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
