Newsflash
OPINII

Protest eșuat

de Dr. Ştefan GUTUE - sept. 10 2015
Protest eșuat
     „Dacă accepți, înseamnă că îți convine“. Prima dată mi s-a spus replica aceasta în anul II de facultate, când mă plângeam unor cunoscuți despre neajunsurile de a fi student la Medicină. Poate că voiam să capăt puțină atenție văitându-mă, dar atunci a fost și ultima dată când am mai povestit cuiva din afara sistemului despre ceea ce mă nemulțumește. Am realizat că, până la urmă, este alegerea mea și, dacă doresc, îi pot pune punct în orice clipă. Facultatea a fost însă cea mai ușoară etapă din punctul de vedere al dilemelor morale și al luatului de decizii cu privire la viitor.
     Atunci când am absolvit Facultatea de Medicină a UMF „Carol Davila“, în 2007, România abia intrase în Uniunea Europeană. Se deschideau porțile migrării pentru forța de muncă spre Europa, inclusiv în rândul medicilor și asistentelor. Așa că o parte din colegi, poate mai deștepți decât mine, poate mai presați de problemele financiare sau mai bine sfătuiți decât mine, au ales să plece după ce au obținut diploma de licență. Mulți au plecat în Spania, unde au dat un examen de rezidențiat susținut, evident, în limba spaniolă. Sunt sigur că nu a fost ușor, căci nu e vorba doar de medicină, ci și de învățatul unei limbi străine și mai ales de adaptarea într-o nouă societate. Eu, mare fan al Școlii românești de medicină la vremea res­pectivă (îmi amintesc cu amuzament dar și cu oroare cum citeam doar cărți de medicină românești pe care le consideram extrem de valoroase), am luat decizia de a face rezidențiatul aici. O fi fost de vină și propaganda de tipul „Școala românească de medicină scoate medici foarte apreciați oriunde în lume“. Păi, în cazul ăsta, nu-i așa că e o idee bună să fac rezidențiatul în Școala românească de medicină? Ba da, cum să nu! Și, uite așa, în primii doi ani de rezidențiat am văzut cum o altă serie de foști colegi și-au făcut bagajele și au emigrat. De data asta, țările alese de ei au fost Franța, Anglia și Germania. „Hm, oare îmi scapă ceva? Sunt prostul grupei, care rămâne să stingă lumina în sistemul medical românesc?“. Am mers înainte fără să mă vait. Mi-a convenit situația. Am pus în balanță argumente precum familie, viață socială, confortul Capitalei și mi‑am zis că, per total, nu am de ce să plec.
     Când s-au redus salariile cu 25% (în 2010), am reușit să mă angajez într-o clinică privată unde lucram ca ajutor într-o echipă de chirurgie generală (eu fiind rezident în urologie). Anii de rezidențiat i-am parcurs așa cum am putut mai bine, încercând să învăț și teorie, să practic și chirurgia atât cât s-a putut, să am și activitate științifică (realizat lucrări, mers la congrese, workshopuri, fellowshipuri). Tot în aceiași ani am realizat că sportul cu plicul nu este pentru mine – sunt prea mândru ca să cer, prea prost ca să accept. Cred că sunt o anomalie a sistemului, este ceva greșit în ADN-ul meu. Nu știu să primesc o șpagă, sunt stângaci când vine vorba de dat o șpagă. Sunt o rușine din acest punct de vedere pentru sistemul în care am profesat.
     Ultimul val de plecări la care am asistat a fost cel al unor medici cu experiență care au renunțat la sistemul de stat definitiv în favoarea celui privat. Ăsta da sacrilegiu în ochii mei. Cum să renunți la un post într-un spital de stat când știm foarte bine de câte pile și plicuri și iarăși pile este nevoie să obții unul? Și culmea, erau cu toții oameni onești, care puneau pacientul înainte de orice. Oameni care își iubeau și respectau munca. Unii dintre ei aveau și funcții universitare (unul era chirurg generalist, șef de lucrări în cadrul unui spital de urgență din București). Erau modele pentru mine.
    Odată ce am devenit medic specialist, a fost și rândul meu să iau o decizie. Am „migrat“ către mediul privat, tot în țara noastră. După câte am văzut în anii de rezidențiat în privința șirului de probleme „condiții precare de lucru  – salarii mici – compensate prin plicuri – imagine de șpăgar în ochii lumii – nefericire în sufletul meu“, am realizat că nu asta visam în ultimul an de facultate când încercam să mă proiectez în viitor, peste șase ani. Nu mi-a convenit situația actuală. Și, uite așa, am renunțat la toate eforturile de a mă agăța cu disperare de spitalul de stat și mai ales de un sistem în care simt că îmi pierd toate reperele morale. Mi-am amintit lecția învățată în facultate: nu mă obligă nimeni să fac ceva ce nu îmi doresc sau îmi face rău. Dacă am vreun regret legat de sistemul de stat, acela se referă la partea științifică prin diversitatea și complexitatea cazurilor întâlnite. Dar oricând doresc provocări le pot găsi în alte sisteme, din alte țări. Vedeți, sunt opțiuni.
     Zilele trecute am făcut o „strigare a catalogului“ de grupă din facultate și am realizat că din opt oameni mai suntem în țară doar doi. Unul lucrează în sistemul de stat, celălalt în privat. Cei cărora nu le-a convenit nu au acceptat situația și au plecat. Sunt convins că fiecare dintre noi poate privi în jur și va veni cu câteva exemple asemănătoare.
      V-am povestit toate acestea pentru a compara „revolta tăcută“ a colegilor care au plecat în liniște cu ceea ce se întâmplă în momentul de față, când medicii aflați în țară au găsit în sfârșit puterea de a-și striga nemulțumirile măcar în mediul virtual, care ajung atât la publicul larg (presă și pacienți), cât mai ales între noi, colegii, căci așa ar trebui să ne considerăm. E de bun augur să ne plângem puțin pe umăr, să ne revoltăm împreună, dar în lipsa unor acțiuni concrete, toate acestea nu înseamnă nimic. Să accepți niște condiții proaste în ciuda atitudinii de revoltă înseamnă în ochii publicului că „îți convine“.
     Deși la „greva medicilor“ programată la 1 septembrie erau înscrise pe Facebook 1.700 de persoane, și-au făcut apariția doar câteva zeci. Cum arată asta din pespectiva publicului larg? Arată că de fapt tuturor „le convine“ situația așa cum a fost până acum de-a lungul anilor. Îmi amintește cumva de situația unei femei bătute sistematic de soț, care, deși se plânge la toți cunoscuții despre cât de rău este tratată, alege să rămână în continuare cu acesta. În cele din urmă, nu mai are nimeni răbdare nici să o asculte.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe