Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Pe ultima sută de metri

Viața Medicală
Dr. Ştefan GUTUE vineri, 13 ianuarie 2017
     Sesiunea se apropie cu pași repezi. Sunt convins că te-ai pregătit serios pentru acest moment, dar sunt și unii care s-au trezit acum să învețe câte ceva și realizează că nu au destul timp. Lor le sunt adresate rândurile de mai jos. Recunosc că m-am aflat și eu în situația asta de multe ori.
     În primul rând, termină cu procrastinarea! Am auzit recent cuvântul ăsta: a procrastina înseamnă a amâna în mod nejustificat începerea unei acțiuni, în special din cauza neglijenței sau a lenei. Oprește televizorul, lasă aiureala aia de serial cu nu știu câte sezoane, lasă orice altă activitate care nu are de-a face cu examenul și apucă-te de treabă. Spre deosebire de colegii care au muncit, tu doar ai pierdut vremea, așa că e cazul să faci măcar acum ceva!
     După ce ai decis să te apuci de învățat, nu te mai gândi la cât de multă materie este strânsă și că vei pica examenul. Frica asta e precum privitul în prăpastie când mergi pe sârmă. Concentrează-te pe ajunsul la capăt, nu pe plonjatul în gol. Cu cât te sperii mai mult, cu atât vei avea mai mult chef să fugi de învățat și să te retragi în zona de confort făcând orice altceva și visând la scenarii salvatoare precum copiatul sau un coleg care să îți sufle. Eu am renunțat să mai visez la copiat de la o colegă care învăța cel mai bine din grupă și nu pentru că nu și-ar fi dorit să mă ajute, dar avea un scris pur și simplu oribil, dura mai mult să înțeleg ce scria pe hârtie decât să îmi amintesc ce am învățat eu.
     Ia din start o atitudine de învingător! „O să iau examenul și asta e singura opțiune pe care o am!“. Cu cât ești mai convins că vei reuși, cu atât vei sta mai departe de frici și vei menține ritmul constant de învățat. Dacă atunci când înveți pentru examen ai o atitudine de pierzător, cu ce fel de atitudine te vei prezenta în ziua examenului cu toată presiunea?
     Când te apuci de învățat, nu te pierde în amănunte din dorința de a compensa. Nu ai învățat până acum detaliile, e puțin probabil să îți iasă acum. Concentrează-te pe lucrurile esențiale. Aici este și vina sistemului, care uită să se asigure că sunt înțelese aspectele de bază ale subiectelor predate înainte de a intra în detalii. Nu spun că nu e bine să știi amănunte, dar dacă nu înțelegi esențialul, nu e bine. La un examen oral, orice asistent poate trece cu vederea că nu ai știut doza dintr-un medicament, dar să confunzi clasele de medicamente e o eroare gravă. Așadar, învață lucrurile evidente în primul rând. Folosește scheme mnemonice și memoria asociativă, chiar dacă asocierile par stupide. De exemplu, poți reține triunghiul femural folosind formula SAIL - adică triunghiul este delimitat de mușchiul sartorius, adductor lung, inghinal ligament.
     Nu te învinovăți acum că nu ai învățat, nu ai timp de asta! După sesiune da, ești liber să te pedepsești cum consideri. Dacă îți promiți că nu vei mai ajunge în situația asta, cine știe, poate o să te ții de cuvânt. Eu nu am reușit.
     Cel mai bun energizant rămâne cafeaua. Energizantele nu doar că mi-au dat stare de somnolență, dar mi-au crescut și transaminazele, încât am crezut că am făcut hepatită la niște analize de rutină. Nu uita să mai și dormi – creierul are și el nevoie de odihnă. Ia ce suplimente de memorie vrei, efectul placebo face minuni. Dacă îți dau calm și siguranță, atunci cu atât mai bine.
     Dacă materia nu ți-a fost explicată clar la cursuri și lucrări practice, mai caută și pe internet, sunt multe filmulețe din care poți înțelege măcar esențialul. Restul poți descifra și singur, dar întâi trebuie să înțelegi despre ce este vorba în subiectul respectiv.
     În concluzie, atitudinea pozitivă, calmul și munca sunt esențiale. Stăpânirea de sine face minuni și în timpul examenului. Emoțiile paralizează mintea și te pot face să spui prostii chiar și când ai învățat bine, darămite când ai o brumă de cunoștințe – doar nu vrei să le spulberi și pe acelea! Fruntea sus, vei reuși!

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC