Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  OPINII

Exportul de pacienți, un proces care ne costă scump

Viața Medicală
Conf. dr. Horia BUMBEA vineri, 7 septembrie 2018
O declarație venită dinspre Ministerul Finanțelor, cum că statul român plătește peste 100 de milioane de euro pe an unui celebru spital din Austria, m-a intrigat. Pentru că exportul de pacienți și, deci, importul de servicii medicale sunt în mare măsură afaceri, nu se cunosc detaliile, statisticile: nu știm ce patologie a fost tratată, cu ce rezultate, câți pacienți etc. De aceea, nu putem spune dacă se putea trata în țară o parte, mai mică sau mai mare, din aceste boli, la nivelul sumei de 100 de milioane de euro. Evident, sunt situații în care, probabil din cauza lipsei de investiții, poate și de experiență, rezultatele ar fi putut fi mai slabe în România. Și confortul pacientului, măcar la nivel psihologic, atrage la fel de mult ca performanța medicală în sine.

Dar, dincolo de aceste considerații, câte afecțiuni cu risc vital, care nu puteau fi rezolvate în România, au fost salvate cu această sumă colosală, de 100 de milioane de euro? Pe de altă parte, statul român nu prea face investiții în terapie, nu susține o serie de tratamente care ar salva vieți aici, în țară, și ar oferi și medicilor posibilitatea de a folosi tehnologii inovatoare, acumulând experiență și ajungând la nivelul colegilor din Occident.

De ce spun asta? Pentru că ne confruntăm în continuare cu lipsa accesului la medicamente pentru anumite boli, deși aceste medicamente există pe piața internațională. Pentru pacienți este o problemă extrem de importantă, care le afectează grav nu doar sănătatea, ci, în unele cazuri, chiar viața. Această situație nu este ușoară nici pentru medici, deoarece ei sunt obligați să recomande terapii mai puțin eficiente, știind foarte bine că pacienții din fața lor pot beneficia de un răspuns terapeutic mult diferit.

Participarea României la trialuri clinice, o altă cale de a putea utiliza medicamentele de ultimă oră, este foarte slabă. Și vorbim de un program prin care statul primește bani, nu îi cheltuie. Boala, în acest caz, se numește birocrație și ucide nu doar performanțele sociale și economice ale administrației românești, ci și, din păcate, viețile bolnavilor. În timp ce Ungaria și Germania se bat efectiv pentru a aduce în spitalele lor trialurile clinice, România se complace în a nu face nimic, ba mai rău, sabotează acest proces.

Dacă Ungaria și Polonia „trag” pentru trialuri ca să le ofere polonezilor sau ungurilor acces la terapii de ultimă oră, pentru care nu au buget (totuși, nu sunt țări așa de bogate), preocuparea Germaniei, de exemplu, care ar avea bani pentru terapie, este justificată din punctul de vedere al performanței sistemului medical. Nemții vor ca medicii din Germania să fie considerați elita științifică a Europei, așa cum încearcă și Austria, Franța, Spania... lista este lungă. Se mândresc când semnătura unor profesioniști din țările lor se află pe studii citate la conferințe științifice și vor să fie luați ca reper în cercetare, vor ca aceia care îi tratează să aibă cât mai multă experiență, dar și o cât mai mare recunoaștere internațională. Adică să studieze, să participe la trialuri. La noi, opinia publică a fost montată împotriva studiilor clinice, de presa susținătoare a vindecătorilor și escrocilor care fac minuni tabloide, iar autoritățile parcă nu mai știu cum să blocheze studiile, o întreagă armată de conțopiști hăituind profesioniștii care încearcă să ajute bolnavii și să dobândească experiență.

Pe de altă parte, unele medicamente noi, salvatoare de vieți, deși înregistrate deja în alte țări, nu sunt înregistrate în România. Nu suntem o țintă pentru companiile farmaceutice, așa cum își închipuie unii. Investiția pentru a aduce un medicament nou în România e mare (birocrație, reguli ca în Vest), iar consumul este mai mic decât în țările africane, nu mai zic de cele din Est. Iar industria nu este ONG, nu face filantropie, până la urmă răspunderea companiilor este față de acționarii lor, nu față de o țară care îi tratează cum îi tratează.

O astfel de situație există în cel puțin două afecțiuni hematologice și cu siguranță și în alte specialități. Este vorba, de exemplu, de o boală rară, hemoglobinuria paroxistică nocturnă, care are un singur medicament specific, eculizumab, care inhibă complementul și blochează astfel declanșarea cascadei patogenice a bolii. Fără acest tratament, rata de mortalitate este de 35% la cinci ani. Cu toate acestea, compania care deține patentul nu a înregistrat medicamentul în România. Este vorba despre un medicament foarte scump, peste 6.000 de euro o fiolă, deci un tratament permanent care necesită peste 36.000 de euro pe lună, astfel că ne putem gândi că statul nu ar fi dorit să suporte un astfel de cost.

Un alt exemplu este lenalidomida, un medicament foarte util pentru pacienții cu mielom multiplu, utilizat inclusiv în tratamentul de menținere, care nici până acum nu a fost înregistrat în România, deși este folosit de peste zece ani în foarte multe alte țări. Și acest medicament este considerat scump, însă ceva mai ieftin – cam un sfert din prețul celui prezentat anterior. Iarăși, ne putem gândi că statul nu ar fi dorit să acopere un astfel de cost.

În ambele situații, pacienții nu au avut acces la un tratament care le-ar fi putut salva viața sau prelungi supraviețuirea.
 
Dar este posibil ca înregistrarea acestor medicamente să fi dus la scăderea prețului medicamentului pe piețele deja existente și astfel să nu fi intrat pe piața românească.

Prin urmare, deși sunt cetățeni europeni, pacienții din România nu pot beneficia de medicamente care există în Europa, pentru că trebuie să plătească riscul de țară. Iar medicii români, la rândul lor, nu pot dobândi experiența utilizării acestor medicamente în practica clinică. Dar dacă se tratează la un mare spital din Austria, de exemplu, constatăm că pacientul român primește exact aceste medicamente, care nu sunt disponibile în țara noastră.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC