Sănătatea
este valoarea supremă a existenței noastre, astfel că, la ocazii, ne urăm unii
altora „sănătate”. Deci, acceptăm că sănătatea este o prioritate. Și totuși,
când este în discuție finanțarea și susținerea sistemului de sănătate,
politicienii găsesc mereu alte priorități. Cel mai adesea ei aplică psihologia
optimistului față de amenințarea unei boli grave și incurabile: „Mie nu mi se
poate întâmpla!”. Și dacă totuși se întâmplă, poziția și relațiile deținute vor
asigura prioritate și privilegii în acordarea îngrijirilor medicale. Dar nici
comportamentul cetățeanului needucat în plan medical dar cu o opinie în ceea ce
nu cunoaște nu este departe. Am văzut recent grupuri minuscule de oameni
protestând împotriva campaniilor de vaccinare. Aceștia consideră că statul le
tratează copiii ca pe niște cobai, cel puțin așa au scris pe pancarte. Părinții
nu conștientizează că, de fapt, ei sunt cei care au această atitudine față de
proprii copii și astfel față de toți copiii. Discreditarea corpului medical în
mediul public și în presă în special a contribuit notabil la corodarea
autorității profesionale a specialiștilor din domeniu. Practic, medicii nu mai
sunt crezuți! Glasul străzii contra opiniei specialiștilor!
În
acest context, am asociat acest comportament cu atitudinea părinților în ceea ce
privește profilaxia stomatologică, igiena dentară, controlul periodic și
tratamentele preventive aplicate în patologia stomatologică. Sunt părinți care
refuză să-și dea acordul pentru activitățile de prevenție stomatologică
aplicate copiilor lor. Refuză să accepte cerințele igienei dentare, spălatul pe
dinți și chiar contestă vehement utilitatea acestora. Ca urmare a acestei
atitudini, copiii lor nu pot beneficia de astfel de acțiuni. Legea este de
partea lor, astfel că pacientul are
dreptul la opoziție și la refuzul unor operațiuni de prevenție, lucru care este
de domeniul absurdului. Consecințele acestor refuzuri sunt o patologie
încărcată a acestor copii, pentru a cărei îngrijire medicală va plăti sistemul
de sănătate și nu părintele inconștient. Casa Națională de Asigurări de
Sănătate se consideră prejudiciată dacă în urma unui accident rutier s-au
produs vătămări corporale care necesită îngrijiri medicale și vinovatul trebuie
să suporte costurile. În cazul refuzului de a se supune unei proceduri
profilactice nu e nicio problemă. În prima situație este un accident
imprevizibil și nedorit de toți. În a doua situație este o atitudine deliberată
și conștientă, dar fără consecințe în sensul celor arătate. Este un spirit al
legii care încurajează atitudinile negativiste față de demersurile făcute
pentru prevenirea unor îmbolnăviri.
Colegiul
Medicilor Dentiști din România a atras atenția autorităților că de 27 de ani în
România nu există nici un program național de prevenție în sănătatea orală.
Totuși, pe unele site-uri europene apar altfel de informații. Acțiuni cu
caracter preventiv în stomatologie au avut loc în țara noastră și se mai
derulează sporadic din inițiativa unor entități, care nu sunt ale Ministerului
Sănătății. Aceste acțiuni sunt finanțate din fonduri alocate unor proiecte,
prin implicarea universităților de medicină sau din fondurile unor agenți
economici sau fundații. Dificultăți și impedimente de tipul celor menționate
mai sus sunt întâlnite frecvent. Părintele nu permite medicului stomatolog să
consulte copilul, iar adesea nu-l lasă nici pe copil să se spele pe dinți,
chiar dacă a primit periuță de dinți și pastă de dinți gratuit. Acest lucru se
întâmplă într-o țară membră a Uniunii Europene, în al doilea deceniu al secolului
XXI. Diferențele de legislație și mai ales de atitudine dintre statele Uniunii
Europene sunt enorme din acest punct de vedere.
Comportamentul cetățeanului este
consecința și reflectarea nivelului de educație sanitară. Iar educația sanitară
este deficitară și ca urmare și comportamentul sanogen este necorespunzător.
Rezistență și opoziție s-au înregistrat și cu ocazia lansării propunerilor de
implementare a educației sanitare susținute în școli.
În
domeniul medicinei dentare, nevoia educației sanitare, dar și a promovării
sănătății orale sunt imperios necesare. Educația populației trebuie făcută în
acest sens, nu doar prin promovarea publicitară a unor produse neavizate de
specialiști și de autoritățile române, din domeniu. Medicina dentară este o profesie
liberală, astfel că aproape toți medicii stomatologi sunt privați. Fiecare
medic stomatolog este și un educator, din acest punct de vedere. Pacienții au
parte de consilieri competente și oportune. În cadrul acestor acțiuni ar trebui
să existe o bună coordonare națională între Colegiul Medicilor Dentiști din
România și Ministerul Sănătății, care să-și asume cu responsabilitate acest rol
în condițiile unei legislații specifice și a unei finanțări corecte. Există
prea puține cabinete stomatologice școlare și prea multe colectivități de copii
și tineri, cu susceptibilitate maximă la bolile stomatologice, care nu sunt
incluse în activități de promovare a sănătății orale. Cabinetele școlare sunt
în subordinea consiliilor locale, ceea ce a dus la situația ca primăriile să
facă programele de prevenție în școli, sub îndrumarea funcționarilor publici.
Uneori se întâmplă lucruri bune, dar alteori nu. Problema promovării sănătății
orale în România este scăpată de sub control.
