Rezistenţa la antibiotice este o
ameninţare la adresa sănătăţii publice la nivel mondial, ea cauzând din
ce în ce mai multe boli şi decese care pot fi prevenite, iar creşterea
infecţiilor rezistente la bacterii în unităţile sanitare este o problemă
majoră. Se estimează că în fiecare an, în UE, Islanda şi Norvegia,
25.000 de pacienţi decedează din cauza unei infecţii bacteriene grave cu
rezistenţă, majoritatea în spitale. Creşterea din ce în ce mai mare a
rezistenţei nu este doar o ameninţare la rezultatul tratamentului
infecţiilor bacteriene, ci şi un risc important în ceea ce priveşte
succesul unor intervenţii chirurgicale, cum ar fi chirurgia colonului,
transplanturile şi protezele de şold, precum şi pentru intervenţiile
diagnostice minim invazive, care au loc cu profilaxie antibiotică.
Utilizarea abuzivă şi neadecvată a antibioticelor creşte riscul
apariţiei unor tulpini de bacterii rezistente, apărute în urma presiunii
selective sau a mutaţiilor. Transmiterea şi răspândirea acestora în
rândul oamenilor, animalelor destinate consumului, produselor şi în
mediu poate contribui, în viitor, la un risc crescut de eşec al
antibioticelor, generând astfel boli grave, decese şi costuri ridicate.
Concret, ce-i de făcut? Medicii să le prescrie doar când este nevoie şi
doar aşa cum este indicat în protocolul de tratament al bolii
respective, să se asigure că pacienţii înţeleg importanţa respectării
întocmai a prescripţiilor, să utilizeze antibiotice pe baza rezultatelor
la cultură, în cazul infecţiilor cu risc de deces, în spital.
Farmaciştii să nu vândă antibiotice fără reţetă sau în cantităţi
insuficiente pentru un tratament complet. Pacienţii să nu cumpere
niciodată antibiotice fără reţetă de la medic, să nu ceară acestuia să i
se prescrie antibiotice pentru orice infecţie, să respecte indicaţiile
privind cantitatea şi durata tratamentului.
Rezistenţa la antibiotice este şi o problemă de siguranţă alimentară.
Antibioticele sunt utilizate incorect la animalele destinate consumului,
în scop terapeutic, pentru a sprijini creşterea şi a preveni bolile;
alimentele pot conţine bacterii şi gene rezistente la antibiotice.
Rezistenţa la Salmonella şi Campylobacter spp. este clar
legată de utilizarea antibioticelor la animalele destinate consumului,
iar bolile umane cu transmitere digestivă cauzate de astfel de bacterii
rezistente sunt bine documentate. Deşi în UE şi în alte ţări,
antibioticele sunt interzise ca elemente de sprijin al creşterii, acest
fapt nu este valabil în întreaga Regiune europeană OMS. Circulaţia şi
globalizarea comerţului sporesc riscul răspândirii bacteriilor
rezistente.
Este necesară şi dezvoltarea unor noi produse care să prevină, să diagnosticheze şi să trateze infecţii din ce în ce mai dificil de tratat sau prevenit în prezent.
Factorii de decizie joacă un rol-cheie. În multe ţări europene, se pot cumpăra antibiotice fără reţetă, iar industria farmaceutică exercită presiuni mari asupra medicilor şi farmaciştilor pentru a le vinde medicamentele. Complexitatea problemei şi numărul mare de sectoare implicate necesită o coordonare naţională puternică, sisteme de supraveghere, ghiduri naţionale şi planuri de acţiuni la nivel sectorial. Bunele practici există deja: în multe ţări, vânzarea de antibiotice a fost reglementată.
OMS recunoaşte amploarea şi gravitatea acestei
probleme de sănătate publică şi îi dedică, în acest an, acţiunile
prilejuite de Ziua Mondială a Sănătăţii.
Biroul Regional OMS pentru Europa a dezvoltat un plan strategic cu privire la modul de abordare a rezistenţei la antibiotice, plan care va fi lansat în septembrie 2011, în Azerbaidjan, la următoarea sesiune a Comitetului regional OMS pentru Europa. Cele şapte puncte de acţiune sunt: creşterea coordonării naţionale multisectoriale cu privire la controlul rezistenţei la medicamente; creşterea supravegherii naţionale a rezistenţei la antibiotice; promovarea unor strategii naţionale de utilizare a antibioticelor şi sporirea supravegherii naţionale cu privire la consumul acestora; sporirea măsurilor de control al infecţiilor şi de supraveghere a rezistenţei la antibiotice în unităţile sanitare; prevenirea şi controlul dezvoltării şi răspândirii rezistenţei la antibiotice în lanţul trofic; promovarea inovării şi cercetării în domeniul medicamentelor şi tehnologiilor noi; îmbunătăţirea conştientizării, a siguranţei pacientului şi a realizării de parteneriate. Industria farmaceutică va fi un partener important care să contribuie la funcţionarea planului.
Concluzia e clară: Dacă nu acţionăm acum, mâine nu vom mai avea cu ce trata! Cel mai bun medicament… rămâne utilizarea raţională a antibioticelor.
