Anteriorul ghid pe această temă fusese publicat în 2016. Forma actuală a ghidului emis de Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA oferă îndrumări privind stabilirea necesităţii iniţierii terapiei cu opioide, selectarea acestora, dar și doza de administrare, durata prescrierii iniţiale, monitorizarea pacienţilor, precum și evaluarea riscului și abordarea efectelor adverse.

        Recomandări-cheie:

• Terapiile non-opioide sunt comparabile ca eficienţă cu opioidele pentru multe afecţiuni comune caracterizate prin durere acută (cu durată mai mică o lună). Terapiile non-farmacologice și non-opioide trebuie maximizate după caz, iar terapia cu opioide ar trebui luată în considerare numai pentru durerea acută, dacă se anticipează că beneficiile depășesc riscurile pentru pacient.
• Înainte de iniţierea terapiei cu opioide, medicii trebuie să discute cu pacienţii despre beneficiile și riscurile acestei terapii.
• Odată iniţiată terapia cu opioide, ar trebui prescrisă cea mai mică doză eficientă de opioide cu eliberare imediată, în locul opioidelor cu eliberare și acţiune prelungită.
• După începerea terapiei cu opioide pentru durerea subacută sau cronică, în primele patru săptămâni, medicii trebuie să monitorizeze, să evalueze riscurile acestei terapii pentru fiecare pacient, dar și să revizuiască potenţialele interacţiuni cu alte medicamente utilizate. De asemenea, împreună cu pacientul trebuie să găsească și să adopte strategii menite să atenueze riscurile.
• Întreruperea bruscă a opioidelor trebuie evitată, mai ales la pacienţii care primesc doze mari.
• Pentru tratarea pacienţilor cu tulburări legate de consumul de opioide, trebuie luat în considerare un tratament farmacologic bazat pe dovezi. În caz că aceste tulburări survin, doar detoxifierea nu este suficientă, din cauza riscului crescut de reluare a acestui consum, de supradozaj și de deces prin supradozaj, astfel că ar trebui însoţită de administrarea de medicaţie pentru tulburările legate de consumul de opioide.