Datorită unei descoperiri recente, celulele stem amniotice pot fi colectate din lichidul vaginal al gravidei. În viitor, este posibil să se renunțe la tehnicile invazive de recoltare a acestor celule, cum este amniocenteza.
Cercetătorii de la Universitatea din Colorado (campusul medical Anschutz) au descoperit că celulele stem din lichidul amniotic pot fi recoltate în siguranță din secreția vaginală după nașterea pe cale naturală, în loc să se recurgă la metode mai invazive, mai ales că unele dintre aceste metode pot prezenta riscuri pentru mamă și bebeluș.
„Putem, ulterior, să transformăm aceste celule în celule cardiace care «bat» și le putem folosi mai apoi în tratarea malformațiilor cardiace congenitale”, a declarat autorul principal al studiului, Jeffrey Jacot. Acesta este profesor asociat de pediatrie și bioinginerie la Centrul de Bioinginerie al Universității din Colorado. Rezultatele acestea, adaugă el, permit găsirea unei metode mai extinse de a recolta celule stem amniotice, dincolo de recoltarea lor clasică, prin amniocenteză.
Studiul a fost publicat pe 15 iulie a.c. în jurnalul „Stem Cells Translational Medicine” și poate fi consultat aici.
Lichidul amniotic, după cum se știe, conține multe tipuri de celule ce provin de la făt și din membranele fetale. Acest lichid este folosit pentru a detecta anomaliile genetice ale fătului. Testarea lui se face, de cele mai multe ori, prin amniocenteză, o procedură de rutină, dar invazivă. De obicei, amniocenteză se efectuează în al doilea trimestru de sarcină, accesul la aceste celule fiind limitat după această fereastră de timp.
Din cauza acestor limitări, cercetarea lichidului amniotic a intrat într-o zonă nouă, și anume recoltarea de celule din lichidul amniotic când sarcina este dusă la termenul ei complet.
Cercetătorii (profesorul Jeffrey Jacot și colegii săi) și-au propus să vadă dacă pot recolta și izola celule stem din lichidul amniotic în timpul nașterilor pe cale vaginală, scrie medicalxpress.com. Aceste celule stem pot fi folosite, ulterior, pentru a crea țesuturile de care au nevoie pentru a repara defecte genetice, inclusiv pentru a corecta malformațiile cardiace ale bebelușului.
Cercetătorii au reușit să recolteze probe în urma a patru nașteri pe cale vaginală, trei dintre bebeluși fiind diagnosticați încă din viața intrauterină cu sindromul hipoplastic cardiac stâng. Cercetătorii au reprogramat ulterior celulele stem amniotice în celule stem pluripotente induse. Acestea au devenit cardiomiocite funcționale.
„Aceste rezultate sugerează că lichidul amniotic recoltat în timpul nașterilor pe cale vaginală este o sursă accesibilă de celule stem specifice fiecărui pacient, iar aceste celule pot fi păstrate prin crioconservare, însă ele pot fi folosite și în modele in vitro pentru anumite boli și pot avea aplicații în medicina regenerativă”, a declarat profesorul Jacot.
Fotografie de la cottonbro studio: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/maini-femeie-ine-in-maini-burta-5853833/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe