Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Fumatul pasiv crește riscul de desprindere a placentei

de Florentina Ionescu - mar. 12 2025
Fumatul pasiv crește riscul de desprindere a placentei

Un studiu recent a arătat că expunerea la fumatul pasiv în timpul sarcinii și chiar fumatul crește riscul de desprindere a placentei.

Dezlipirea placentei este o complicație care poate fi fatală atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, aproape în aceeași măsură. 

Un studiu nou, condus de cercetătorii de la Graduate School of Medicine din cadrul Universității Tohoku din Japonia, a arătat că fumatul în timpul sarcinii, inclusiv faptul că gravida este expusă la fumatul pasiv, crește riscul de dezlipire sau desprindere a placentei, scrie New Atlas.

„Și chiar dacă viitoarea mamă u fumează deloc, este posibil ca partenerul ei să fumeze acasă, ea gândindu-se că acest lucru nu va fi o problemă. Sperăm ca studiul nostru să crească gradul de conștientizare asupra faptului că orice fel de expunere la fumul de țigară este dăunătoare pentru femeile însărcinate”, a declarat profesorul Hirotaka Hamada de la Spitalul Universitar Tohoku, care este autorul corespondent al studiului menționat. 

Studiul acesta a folosit datele medicale de la aproape 82.000 de femei însărcinate, colectate dintr-un studiu de cohortă numit Japan Environment and Children’s Study (JCES). Acesta a fost realizat în Japonia pentru a evalua efectele factorilor de mediu asupra sănătății și dezvoltării copiilor. 

Faptul că mama a fumat în timpul sarcinii a fost clasificat în funcție de numărul de țigări fumate pe zi – fie 10 țigări sau mai puține, fie 11 țigări sau mai multe. 

Expunerea la fumatul pasiv (second-hand smoke sau SHS) în timpul sarcinii a fost evaluată în funcție de frecvență și durată. Principalul prognostic a fost incidența dezlipirii (desprinderii) placentei. 

Cercetătorii au descoperit că dacă mama a fumat 11 sau chiar peste 11 țigări pe zi în timpul primului și/sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, acest factor a crescut riscul de dezlipire a placentei. Gravidele fumătoare au avut o probabilitate de 2,21 de ori mai mare de a suferi o dezlipire a placentei în comparație cu gravidele nefumătoare, mai scrie sursa menționată. 

În plus, cercetătorii au descoperit că 1,9% dintre cazurile de dezlipire a placentei ar fi putut fi prevenite dacă femeile gravide din această categorie nu ar fi fumat deloc. 

Totuși, ceea ce i-a îngrijorat mai mult pe oamenii de știință au fost concluziile referitoare la expunerea la fumatul pasiv (SHS). Cercetătorii au descoperit că femeile gravide care nu fumaseră niciodată, dar care au fost expuse la fumatul pasiv pe o perioadă de patru până la șapte zile pe săptămână timp de o oră ori chiar peste o oră pe zi au avut o probabilitate de 2,34 de ori mai mare de a suferi o desprindere a placentei în comparație cu gravidele nefumătoare. Experții spun că expunerea la fumatul pasiv contribuie la cazurile de desprindere de placentă aproape la fel de mult ca fumatul în sine. 

„Rezultatele noastre sugerează că expunerea la fumatul pasiv crește semnificativ riscul de dezlipire a placentei, chiar și la femeile gravide care au fumat în timpul sarcinii. Acest lucru indică importanța de a descuraja fumatul la gravide, dar în același timp de a evita expunerea la fumatul pasiv în timpul sarcinii”, au spus cercetătorii. 


Notă autor:

Imagine generată cu inteligența artificială.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe