Breasla medicilor scriitori îşi află o primă raţiune în apărarea intereselor legate de scrisul lor artistic. Aceasta, evident, după ce personalitatea creatoare a fiecăruia dintre ei a devenit publică şi dorinţa de a aparţine unei astfel de societăţi a fost exprimată. Spunem acest lucru fiindcă există şi scriitori medici în afara unei asociaţii profesionale, iar alţii care ezită în acceptarea dublei lor identităţi. Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR) apără opera lor beletristică mai mult în raportul ei cu exterioritatea, determinările lăuntrice fundamentale ale scrisului artistic având o mai mică legătură cu existanţa breslei, cu viaţa socială aşadar, şi o mai mare legătură cu viaţa individuală, cu viaţa intimă a spiritului şi cu singurătatea. Profesia aspră de medic, dobândită după ce formarea personalităţii unui tânăr s-a încheiat, determină în mai mică măsură scrisul artistic decât genuinul impuls primar, înnăscut şi irepresibil, care izbuteşte să-i dea configurare şi să-l vădească pe artistul adâncurilor. E lesne de înţeles că vorbesc despre harul cu care a venit pe lume şi care îl îndeamnă să se ia în serios. Aşa stând lucrurile, concepţia după care arta beletristică a medicului este un violon d’Ingres e mai puţin exactă iar cea după care e un produs al supapei tumultului din adânc e foarte aproape de adevăr. Pe de altă parte însă, este indiscutabil şi faptul că practicarea medicinii îl înrâureşte pe medicul scriitor. Cine oare nu vede în pesimismul lui Schopenhauer atrocitatea sălii de disecţie care, de altfel, l-a împins să nu-şi termine studiile de medicină, în excelenţa observaţiei psihologice a operei lui Cehov pe medicul înzestrat ce era, ori în fervoarea acidă a lui Céline, anvergura medicului din el?! Însă, în absenţa patternului primordial, toată această lucrare nu se poate săvârşi.

    Dubla profesie, medicina şi scrisul artistic, întreţine în cei ce o privesc din afară, tocmai prin îngemănarea ei, o ambiguitate de percepţie a identităţii, de natură să slăbească dreapta judecată şi să hărăzească unui minorat deopotrivă medicina medicului scriitor şi arta scriitorului medic. La o repede cuprindere, aceeaşi privire din afară poate proiecta o astfel de societate în domeniul noţional al unei rezervaţii – eventual nobile, dar dispensabile – peste care, într-o ipotetică taxonomie axiologică, se poate trece uşor, fără conştiinţa faptului că s-a comis o inexactitate, o nedreptate şi chiar un păcat. Este o optică falsă, produs al inerţiei şi al superficialităţii. În realitate, o societate a medicilor artişti îşi poate plasa, prin firea lucrurilor, edificiul creaţiei pe oricare din magistralele culturii naţionale. Însă, din motive de psihologie socială, inserţia scriitorului medic în sistemul de valori ale societăţii umane e dificultoasă. El este un stingher, cu atât mai mult cu cât existenţa îi este bifidă, iar arta lui un produs al individualului şi mai puţin al socialului. Acestuia din urmă i se referă doar breasla.

    Cea dintâi încercare de constituire a unei asociaţii a medicilor scriitori a fost făcută în anul 1959 de către doi poeţi, medicul endocrinolog Alexandru Lungu (1924–2008) şi internul Clinicii de Endocrinologie a Institutului Parhon din Bucureşti, C. D. Zeletin. Ei şi-au propus atunci şi editarea unei reviste ce urma să se numească Apollon. Însă spaima comunismului faţă de tot ce era conjuncţie intelectuală spontană şi faţă de tot ce însemna exprimare liberă a zădărnicit această tentativă. Ea pornea de la constatarea maturizării literaturii artistice scrise de medici şi a existenţei unor scriitori medici care se impuseseră de multă vreme în literatura română, printre cei dintâi fiind V. Voiculescu, Victor Papilian ori Ion Biberi.

    La 26 decembrie 1987, doctorul Mihail Mihailide a propus Uniunii Societăţilor de Ştiinţe Medicale (USSM) întemeierea unei societăţi a medicilor scriitori, însă conducerea USSM a întâmpinat-o cu veto.

    Societatea Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR) a luat fiinţă după tulburările fundamentale din decembrie 1989, la iniţiativa doctorului Mihail Mihailide, atunci redactor şef al hebdomadarului Viaţa medicală, susţinut de un grup de medici scriitori din care făceau parte Constantin Bogdan, Corneliu Ionescu, Ion Hurjui, Florea Marin, Crişan Mircioiu, Nicolae Neagu, Victor Săhleanu, Octavian Simu, Marin Voiculescu, Constantin Dimoftache Zeletin (C. D. Zeletin). În ziua de 6 octombrie 1990, deci în urmă cu două decenii, în amfiteatrul Spitalului Colţea din Bucureşti, s-a desfăşurat o adunare generală a medicilor scriitori din toată ţara, care a ales printr-o modalitate democratică perfectă consiliul director al nou-înfiinţatei SMSPR. Preşedinte a fost ales C. D. Zeletin, vicepreşedinţi Mihail Mihailide şi Constantin Bogdan, secretar Corneliu Ionescu şi doi membri: George M. Gheorghe şi Octavian Simu. Trezorieră şi „mână dreaptă“ a Societăţii a fost şi a rămas doamna Ana Ionescu. Nu peste multă vreme, Societatea s-a organizat în filiale.

    Scopul Societăţii constă în stimularea activităţii literare a membrilor, elaborarea de publicaţii, organizarea la doi ani o dată a conferinţei naţionale cu alegeri ale conducerii, ţinerea de simpozioane, rotonde literare, întâlniri cu scriitori, lansări şi expoziţii de carte, redactarea statutului Societăţii, readucerea în conştiinţa publică a marilor scriitori medici din trecut care s-au impus în cultura naţională, antrenarea studenţilor în medicină şi a tinerilor medici în activitatea Societăţii, stabilirea de legături cu societăţi şi asociaţii similare din străinătate etc. Numărul membrilor Societăţii a oscilat în aceste două decenii în jurul cifrei de 200, actualmente fiind de 180.

    Cele mai multe dintre propuneri au fost trecute în faptă. S-au ţinut şase conferinţe naţionale, fiecăreia ataşându-i-se un simpozion consacrat unui medic scriitor care s-a impus în literatura română, simpozion de analiză a operei şi mai puţin de apologie a personalităţii. Astfel, s-au organizat următoarele conferinţe naţionale: în 1991, cea dintâi, urmată de simpozionul închinat medicului scriitor martir V. Voiculescu, prima manifestare publică ce i s-a închinat în România; în 1993, a doua, urmată de simpozionul dedicat operei beletristice a lui Ion Biberi; a treia, în 1995, când simpozionul l-a privit pe Victor Papilian, artistul; a patra, în 1997, simpozionul a avut ca subiect opera lui Gr. T. Popa, scriitorul; a cincea, în 2001, când simpozionul a aprofundat poezia lui Vintilă Ciocâlteu, iar cea de-a şasea conferinţă naţională a fost urmată de simpozionul „Ion Cantacuzino, spirit universal“. Fiecăruia dintre aceşti medici scriitori li s-a realizat o placă memorială din marmură, înzestrată cu medalionul în bronz: un tabernacol deschis, instalat în elegantele ancadramente oarbe ale Holului de Onoare al Facultăţii de Medicină a UMF „Carol Davila“ Bucureşti. Alte simpozioane, nelegate de conferinţa naţională, au fost: George Magheru, scriitorul (1993); Victor Săhleanu, scriitorul (1994), simpozion ce i s-a consacrat în timpul vieţii; Medici militari scriitori (1996); Medicii scriitori Corneliu Ionescu şi Caius Mihăilă (1997); Ion Nica, medic şi eminescolog (2000) etc. Viitoarea conferinţă naţională se va organiza în anul 2011, iar simpozionul aferent va avea ca temă Medici orientalişti români: Sergiu Al-George, Constantin Daniel, Sergiu E. Demetrian.

    Evenimente de mare însemnătate pentru viaţa Societăţii le-au constituit afilierea, în anul 1998, la Union Mondiale des Écrivains Médecins (UMEM), cu sediul la Geneva, şi găzduirea, între 17 şi 21 septembrie 2003, la Bucureşti, a celui de-al 47-lea Congres al UMEM, care s-a bucurat de puternice ecouri naţionale şi internaţionale. SMSPR se bucură, de asemenea, de faptul că vicepreşedintele ei, Constantin Bogdan, a fost ales în urmă cu doi ani vicepreşedinte al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici.

    Semnatarul acestor note este, de peste 15 ani, mentorul Cenaclului Studenţi în medicină şi tineri medici scriitori. Întâlnirile sunt deschise de către subsemnatul cu un moment poetic dedicat unor poeţi clasici români, unor curente artistice şi reviste literare, urmărind menţinerea în emergenţă a figurilor de însemnătate ale literaturii române, în aceste vremuri amestecate şi de evidentă derută a valorilor. Cenaclul este o şcoală de estetică literară.

    Periodicele Societăţii sunt: Clipa cea repede…, apărută mai întâi ca supliment al săptămânalului Viaţa medicală, apoi sub forma almanahurilor, iar în timpul din urmă, revista Fântâna din Kos, căreia stă să-i apară numărul al treilea.

    În încheiere, se cuvine să amintesc faptul că SMSPR întreţine în psihologia membrilor ei simţământul de frăţietate artistică şi de apartenenţă la o formă superioară de spiritualitate. E o sursă de sporire a încrederii în sine, reazem pentru harul artistic şi pentru fragilitatea sensibilităţii creatoare, supusă deopotrivă agresiunilor vremurilor, acuzei de diletantism, derutei axiologice proprie contemporaneităţii noastre, anxietăţii pe care iluzia operei de artă o întreţine în sufletul creator şi traumei excesului de muncă petrecut în singurătate.