Interviu cu prof. dr.Radu Şerban Palade, UMF „Carol
Davila“ Bucureşti
– Domnule
profesor, cunoaşteţi cel mai bine, ca nepot direct al lui George Emil Palade,
biografia timpurie – şi nu numai – a savantului. Aş dori ca discuţia noastră să
fie consacrată exclusiv formării lui George Emil Palade. Ce ne puteţi spune în
privinţa anilor de şcoală primară?
– George Emil Palade s-a născut la Iaşi, la
19 noiembrie 1912. Tatăl lui, Emil Palade, a absolvit Şcoala Normală
„Principele Ferdinand“ din Bârlad, ca şef de promoţie. Şi-a început cariera
didactică în satul Săbăoani, judeţul Roman, ca institutor. Acolo, a cunoscut-o
pe Constanţa Cantemir, tot institutoare, absolventă a Şcolii Normale „Elena
Doamna“ din Bucureşti. S-au căsătorit în anul 1910. Emil Palade a venit la Iaşi
împreună cu soţia, pentru a-şi continua studiile. A dat examenele de diferenţă şi
bacalaureatul la Liceul Naţional şi apoi a urmat cursurile Facultăţii de
Filosofie. În acelaşi timp, a lucrat ca profesor la Şcoala de Meserii, unde a
deprins multe îndeletniciri manuale necesare unui bun gospodar (dulgherie,
croitorie, cizmărie, tapiţerie etc.). Au locuit, cu chirie, pe strada Sărăriei,
la nr. 19. Târziu, în 1994, când fiul George Emil Palade a fost invitat de
onoare al autorităţilor din Iaşi, a dorit să meargă să revadă locuinţa unde s-a
născut. L-am însoţit şi, după o atentă cercetare a străzii, mi-a spus că astăzi
acea casă nu mai există. Încă de timpuriu, Emil Palade s-a dovedit o
personalitate bine conturată, disciplinat, serios, activ, preocupat de instruirea
lui intelectuală. Citea permanent, filosofia reprezentând principalul subiect
de reflecţie intimă. Cunoştea bine limba germană – limba filosofiei – şi
studia în original, în mod predilect, gânditorii germani. Avea o bibliotecă
mare, cu uşi de sticlă, elegantă, lucrată de mâna lui. Adunase în ea nenumărate
cărţi de valoare, cartonate, multe scrise cu alfabet gotic. Unele erau legate
chiar de el... Când micul George a trebuit să devină elev, mama, Constanţa Palade,
l-a înscris la şcoala unde era institutoare. Când a sfârşit clasa întâi, a
fost clasificat primul, cu media 10. Constanţa 
Palade a rugat-o pe colega ei,
învăţătoarea lui George, să nu-i dea premiul întâi, pentru că lumea va spune că
a fost favorizat. „Taci din gură! Habar n-ai! Nu ştii ce copil ai! O să vezi
mata de ce e în stare băietul aista!“ Răspunsul a venit ca un duş rece şi mama
băiatului, foarte surprinsă, niciodată nu s-a mai amestecat în treburile
altora: George a continuat prin a termina toate clasele cu media 10.
– Unde
a urmat şcoala George Emil Palade?
– După absolvirea Facultăţii de Filosofie,
Emil Palade a trebuit să opteze. Profesorul Ioan Petrovici îl aprecia foarte
mult şi i-a propus un post de asistent universitar la catedra lui. Leafa era
însă mică. În acelaşi timp, i s-a propus un post de profesor la Şcoala Normală
„Spiru Haret“ din Buzău, ofertă pe care a acceptat-o. Aşa se face că, în 1921,
familia s-a mutat de la Iaşi la Buzău. George a făcut primele două clase
primare la Iaşi, iar celelalte două la Buzău.
– Pentru
orice intelectual care a parcurs itinerarul de la şcoala primară la
universitate, liceul reprezintă segmentul esenţial pentru formarea unei
personalităţi. Ce ne puteţi spune despre liceanul George Emil Palade?
– A urmat cursurile Liceului „Alexandru
Hasdeu“ din Buzău, care, luând ulterior numele fiului, a devenit Liceul „Bogdan
Petriceicu Hasdeu“. Astăzi, sub acest al doilea nume, instituţia îl celebrează
statornic, omagiindu-i numele, valoarea, opera şi amintirea. A fost un elev
eminent la toate materiile. Uluia, încă de atunci, prin capacitatea de
concentrare, prin memoria ieşită din comun, prin seriozitate şi putere de muncă.
Simion Mehedinţi, cunoscut ca pedagog şi filosof sub numele de Soveja, a fost
cel dintâi care a avut intuiţia formidabilă că George Emil Palade va fi laureat
al Premiului Nobel. Familia lui era în relaţii de prietenie cu familia Palade,
vara organizând împreună excursii în enigmaticii munţi ai Buzăului. La liceu a
avut profesori foarte buni. Împreună cu prietenii din clasă, după terminarea
orelor, se adunau şi îşi făceau lecţiile împreună. Fiecare rezolva îndatoririle
şcolare la câte o materie. La sfârşit, temele erau prezentate tuturor şi erau
discutate, completate, însuşite. Această „fabrică de lecţii“, cum a numit-o
George într-o discuţie pe care am avut-o cu el în anii senectuţii, e dovada
seriozităţii şi autoinstruirii responsabile, a acestor liceeni buzoieni. Au învăţat
foarte bine limbile franceză şi germană. George Emil Palade vorbea fluent o
franceză academică, accentul şi intonaţia realizând o muzicalitate plăcută. L-a
avut magistru de limba germană pe profesorul Sava Anghel, prieten cu tatăl
viitorului savant: îşi împrumutau cărţi, multe aduse din Germania, la
întoarcerea din prizonierat a lui Emil Palade, la sfârşitul Primului Război
Mondial. Câteva dintre ele, existente în biblioteca familiei mele, au fost dăruite
primei expoziţii permanente Palade, care s-a deschis în ţară, la Bârlad, în
2006, la iniţiativa şi cu participarea activă a profesorului C. D. Zeletin. La
sfârşitul liceului, absolvit ca premiant, şi după susţinerea bacalaureatului,
promovat cu nota 10, tatăl şi-a sfătuit fiul să urmeze Facultatea de Filosofie.
Fiind un pedagog cu mare experienţă, şi-a dat seama de însuşirile intelectuale
remarcabile ale lui George, de capacitatea neobişnuită de a munci, de memoria
prodigioasă şi de excepţionala lui putere de abstractizare. După o scurtă
perioadă de oscilaţii, George s-a hotărât să urmeze, la Bucureşti, cursurile
Facultăţii de Medicină.
– În
Facultatea de Medicină din Bucureşti s-a vorbit – şi se mai vorbeşte încă –
despre George Emil Palade ca despre o legendă. Din multiplele lucruri care se
pot spune despre această perioadă, ce aţi putea selecta pentru discuţia noastră?
– În primul rând, aş vrea să subliniez
faptul că în decada a patra a secolului trecut, când George Emil Palade a fost
student la Facultatea de Medicină din Bucureşti, corpul profesoral era alcătuit
din personalităţi absolut remarcabile, iar sistemul formativ al viitorilor
medici era unul foarte serios şi responsabil. Multe cadre didactice
beneficiaseră de burse de studii prestigioase în Franţa, SUA, Marea Britanie şi
erau implicate în cercetarea ştiinţifică, după modelul centrelor în care
studiaseră. Prezenţa lor în fruntea catedrelor Facultăţii de Medicină impunea
respect, reprezenta o valoare de netăgăduit şi un exemplu de urmat. În afara
acestor idei generale, George mi-a mărturisit, o dată şi încă o dată, într-o
discuţie la San Diego, în octombrie 2002, că la Facultatea de Medicină din
Bucureşti a avut marea şansă de a întâlni trei maeştri providenţiali, care i-au
marcat gândirea biologică, formarea profesională şi disciplina muncii
perseverente şi corecte. Cel dintâi a fost profesorul Francisc Rainer, care l-a remarcat încă din primul an de studii.
Asistent la anatomie, George l-a avut pe doctorul Z. Iagnov. Acesta şi-a dat
imediat seama de capacitatea şi de performanţele intelectuale de care este
capabil. Îndată l-a informat pe profesorul Rainer, care aproape zilnic îşi
petrecea timpul, în orele de disecţie, la grupa de studenţi a lui Z. Iagnov. Nu
trebuie trecut cu vederea faptul că George Emil Palade a avut colegi de an
extrem de serioşi, muncitori şi dornici de a se forma cât mai complex, pentru a
deveni buni medici. O prietenie exemplară, pe viaţă, a legat din prima zi de
studenţie cu Ion Juvara, celebrul profesor şi extraordinarul chirurg de mai
târziu. Din acelaşi grup de prieteni făceau parte şi Dumitru Vereanu, Ioan
Bruckner, Vlad Voiculescu, Panait Sârbu, Iuliu Popescu – toţi eminenţi ca
medici şi ca oameni. La Catedra de anatomie, condusă de profesorul Francisc
Rainer, George Emil Palade a devenit preparator, asistent, apoi şef de lucrări.
Concomitent, a urmat formarea medicală complexă, devenind extern şi intern prin
concurs. Un moment particular l-a constituit elaborarea tezei de doctorat
„Tubul urinifer al delfinului“, la care a muncit patru ani. A reuşit să
reconstituie macroscopic, după secţiunile microscopice, configuraţia nefronului
de delfin, foarte asemănător cu cel uman. Macheta acestui studiu, alături de
alte piese de disecţie, ca nervii vagi de foetus preparaţi sub apă cu lupa,
aveau să devină mândria Muzeului de
Anatomie al Facultăţii de Medicină. În anul
1952, muzeul a fost însă evacuat, piesele au ajuns în curte, unde au stat câţiva
ani în ger şi caniculă, până s-au degradat. Mai târziu, prin 1963, C. D.
Zeletin a plantat o magnolie pe tristul loc unde văzuse cu ani în urmă
resturile preparatelor anatomice abandonate, cândva o minune a minţii şi a
mâinilor omeneşti... Al doilea om providenţial a fost André Boivin, profesor de biochimie, venit din Franţa, care a susţinut
şi demonstrat că la baza proceselor fiziologice stau reacţiile biochimice. La
plecarea lui la Paris, la Institutul Pasteur, în 1936, a fost sărbătorit de
studenţii bucureşteni, iar George Emil Palade a ţinut un cuvânt de mulţumire,
impresionând audienţa. André Boivin a fost cel care a deschis calea cercetărilor
biochimice la nivel subcelular, subliniind importanţa substratului energetic,
indispensabil desfăşurării funcţiilor vitale celulare. A fost pionier în
studiul rolului acizilor nucleici în ereditate şi considerat unul din cei mai
mari imunologi. Al treilea om providenţial a fost profesorul Grigore T. Popa. El a urmat la Catedra
de anatomie după pensionarea profesorului Francisc Rainer. Era un om de ştiinţă
complex, cu studii în SUA şi Marea Britanie, unde descrisese, împreună cu Una
Fielding, sistemul port hipotalamo-hipofizar. În vacanţele studenţeşti, continua
să cerceteze în laboratoare de prestigiu din Marea Britanie. Putem uşor observa
că ideile celor trei profesori providenţiali se întrepătrund şi se completează
în chip fericit împlinindu-se: dacă
„Anatomia este ştiinţa formei vii“, cum susţinea Francisc Rainer, substratul
biochimic de la nivel subcelular asigură funcţionalitatea structurii, după
André Boivin, dar totul trebuia probat experimental, printr-un studiu nou,
corect şi aprofundat, potrivit concepţiei lui Gr. T. Popa. G. Em. Palade a
plecat din România în iunie 1946, cu scrisori de recomandare din partea lui Gr.
T. Popa, pentru a studia în laboratoarele Universităţii de Ştiinţe din New
York. Era conferenţiar universitar la Catedra de anatomie a Facultăţii de
Medicină din Bucureşti.
– George
Emil Palade a plecat în SUA ca o personalitate formată sau una în curs de
formare?
– A plecat ca o personalitate cu formarea
încheiată. Am văzut ce rol au jucat anii studiului universitar la Facultatea de
Medicină din Bucureşti şi ce concepţie biologică amplă şi interesantă aveau să-i
insufle cei trei mari corifei: Fr. Rainer, Gr. T. Popa şi André Boivin. Însă,
în cazul lui, care a iniţiat studiul extrem de complex al biologiei celulare,
este evident că acesta a necesitat continuarea, în forme superioare, a instrucţiei
complexe în varii domenii ale biologiei. După o scurtă perioadă de lucru în
laboratoarele de la New York University, sub conducerea lui Robert Chambers, îl
întâlneşte pe Albert Claude, care-l invită să colaboreze în cercetări privind
diferitele componente ale structurii celulare. Belgian de origine, Albert
Claude lucra la Institutul Rockefeller din New York, unde urmărea obţinerea de
organite celulare prin ultracentrifugare şi studierea lor ulterioară la
microscopul electronic. În laboratorul lui Albert Claude de la Institutul
Rockefeller, G. E. Palade îi întâlneşte pe Keith Porter, George Hogeboom,
Walter Schneider, viitorii lui prim colaboratori, savanţi la rândul lor. Urmează
o perioadă extrem de importantă, în care sunt finalizate cercetări de însemnătate
capitală, urmate de descoperiri ce aveau să ducă la apariţia unei noi ştiinţe:
biologia celulară. Contribuţia sa la realizarea acestor cercetări fundamentale,
de natură să revoluţioneze gândirea biologică şi medicală, a fost majoră. De
aceea, Günter Blobel, cel dintâi discipol al lui, laureat al Premiului Nobel, a
afirmat: „Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru
fizică“. Se povesteşte că, odată, ziariştii l-au întrebat pe sir Hans Krebs:
„V-a surprins acordarea Premiului Nobel?“. Răspunsul a venit prompt: „Nu,
deloc, pentru că şi profesorul meu a primit aceeaşi distincţie!“. Pe lângă nota
spirituală a răspunsului, el exprimă un mare adevăr şi o noţiune fundamentală
din ştiinţele vieţii, anume aceea de „şcoală“, de continuitate a cercetării şi
împletire a destinelor. Pornind de la aceste precepte fundamentale, pe care şi
le-a însuşit la superlativ, G. Em. Palade a fost un magistru eminent. Creator
al unei noi discipline ştiinţifice, biologia celulară, a instruit specialişti
în acest domeniu, aflaţi astăzi pe toate continentele şi meridianele. Elevii
lui, de la Rockefeller Institute, de la Yale University sau de la California
University din San Diego au ajuns profesionişti de prestigiu în lumea largă. Ca
o împlinire a sorţii, la 7 octombrie 2008, când G. Em. Palade ne-a părăsit, la
Stockholm se anunţa că un alt elev al lui, Roger Tsien, primea Premiul Nobel!
Acesta fusese adus la insistenţele lui George la California University din San
Diego şi lucraseră împreună în laboratoarele Palade. Dacă G. Em. Palade a
ilustrat în gradul cel mai înalt Şcoala Rainer – Popa – Boivin, iată că
fondatorul biologiei celulare, creatorul acestei ştiinţe cu un pronunţat
caracter interdisciplinar a modelat la rândul lui personalităţi ştiinţifice de
talie internaţională, cu activitate răsplătită cu prestigiosul Premiu Nobel.
Ideea de Şcoală a continuat să existe şi s-a împlinit în succese de rezonanţă
mondială. Formaţia medicală solidă şi complexă, gândirea analitică, dar şi
integrativă, cultura biologică amplă, câştigate în timpul activităţii
universitare din Bucureşti, au jucat cu siguranţă un rol important în munca
titanică de la Institutul Rockefeller, care a dus la desluşiri de mare însemnătate
în cunoaşterea universului subcelular. Român şi american, George Emil Palade
ilustrează performanţa de elită a Şcolii româneşti şi a Facultăţii de Medicină
bucureştene.
