Întotdeauna
păşesc cu sfială pe treptele şi culoarele Bibliotecii ASTRA din Sibiu spre
luminoasa sală de lectură de la etaj. Tăcerea, ca în sanctuar… Parfumul de
carte veche, îmbătător pentru un bibliofil… De data aceasta, în vitrine stau umăr
la umăr numeroase publicaţii apărute în perioada interbelică, în România, în
limba esperanto, pe care părintele ei, medicul varşovian Lejzer Ludwik Zamenhof
şi, peste un secol, Umberto Eco, o doreau ca „limba de înfrăţire a popoarelor“.
Păcat că, în ţara noastră, în ultimele decenii, nu s-au depus eforturi pentru răspândirea
acestei limbi internaţionale, simplă gramatical şi uşor de învăţat, ca în alte ţări
chiar vecine, de pildă Bulgaria. Data trecută când am vizitat biblioteca, în
aceleaşi vitrine erau expuse cărţi interzise sub regimul trecut (semnate de
Gheorghe Brătianu, Aron Cotruş, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Ion Petrovici,
Vladimir Streinu ş.a.).
„Asociaţiunea
Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român“ (ASTRA),
constituită în anul 1861, a jucat un rol istoric în cristalizarea unei puternice
opinii româneşti în Transilvania, în modelarea gustului artistic al românilor
ardeleni. Caracterul complex al „Asociaţiunii“ impunea crearea unei biblioteci
corespunzătoare scopurilor sale „de a servi înaintarea culturii şi literaturii în
sânul poporului“. Alături de şcoală, biblioteca era considerată principalul
mijloc de realizare a programului. Primul „bibliotecar arhivar“, cu obligaţia
„de a înregistra documente şi obiecte ştiinţifice“ a fost ales Visarion Roman.
După înfiinţarea bibliotecii, încep să fie primite donaţii de sute de cărţi de
la toate păturile sociale ale populaţiei române. Printre primii donatori îi găsim
pe cărturarii Timotei Cipariu, Alexandru Papiu-Ilarian, August Treboniu
Laurian, Moise Panga şi mulţi alţii. Mai mult, librarul sibian Samuel Filtisch
s-a angajat să doneze şi în anii următori exemplare din toate cărţile editate
de firma sa. În 1863, guvernul de la Viena a răspuns favorabil la intervenţia
vicepreşedintelui ASTRA, Timotei Cipariu, pentru „libera importare de cărţi
româneşti în ţară“. Un pas important a fost crearea unei comisii care s-a
ocupat cu selectarea lucrărilor ce merită să intre în fondul bibliotecii,
precum şi demararea schimbului de publicaţii. În acest sens, s-au stabilit
contacte şi schimbul cu diferite societăţi, cu Academia de Ştiinţe din
Budapesta şi cu cea din
Viena. Astfel, fie spus în paranteză, s-a împlinit şi
visul dr. Ioan Piuariu-Molnar (1749–1815), născut la Sadu, lângă Sibiu,
militant pe tărâmul scrisului, care a încercat să pună bazele presei româneşti în
Transilvania şi să difuzeze limba română printre vorbitorii de limba germană. În
acest scop tipărise în 1788, la Viena, un manual de gramatică germano-român
(„Deutsch-Walachische Sprachlehre“). În anul 1866 s-a primit o donaţie masivă
de cărţi şi hărţi de la Ministerul de Culte şi Instrucţiune din Bucureşti,
precum şi cataloage de cărţi de la Biblioteca Centrală din Iaşi. În 1869, prin
Regulamentul de funcţionare, ASTRA a devenit bibliotecă publică, cu regim de
consultare la sediu şi împrumut de cărţi la domiciliu. Până în 1872,
bibliotecarul Ioan Maxim a realizat o clasificare alfabetică şi pe specialităţi
a cărţilor în 19 clase. În 1925, prin Legea privind „Depozitul legal“, toate
editurile din România erau obligate să depună şi la biblioteca ASTRA exemplare
din publicaţiile editate. Dacă înainte de Primul Război Mondial, creşterea
fondului documentar s-a făcut şi prin donaţii importante de cărţi din SUA, Franţa,
Italia, Germania etc., după război s-au primit donaţii mari de la Ministerul
Muncii, armata română, Legaţia Cehoslovaciei etc. În paralel s-au făcut achiziţii
din fonduri proprii.
Astăzi, biblioteca ASTRA deţine cca 700.000
de cărţi, 20.000 de manuscrise, 45.000 de reviste, mii de ex-libris-uri,
materiale audio-vizuale etc. Anual sunt înregistraţi 25.000 de cititori. În
ultimii ani, specialiştii bibliotecii au elaborat o serie de instrumente
bibliografice extrem de utile, precum catalogul corespondenţei lui Iosif
Vulcan, catalogul cărţilor vechi româneşti, catalogul bibliografic al municipiului
Sibiu. Periodic se desfăşoară manifestări în cadrul „Zilelor bibliotecii ASTRA“
(seri literare, expoziţii, întâlniri cu oameni de cultură, şedinţe ale
cercurilor de bibliofilie şi ex-libris ş.a.).
Trebuie
menţionat un episod inedit interbelic legat de „Manuscrisul de la Ieud“, care a
stârnit controverse ce persistă şi în zilele noastre. În august 1921, cu ocazia
adunării generale convocate de ASTRA la Sighetu Marmaţiei, preotul Artemie
Anderco din Ieud a adus cu el pentru expoziţie un volum vechi, descoperit în
podul bisericii Balcului din localitate. Preşedintele ASTRA, Andrei Bârseanu,
care era totodată şi vicepreşedintele Academiei Române, a adus volumul la
Bucureşti şi l-a prezentat înaltului for academic în şedinţa din 11 noiembrie
1921. „Manuscrisul de la Ieud“ cuprinde trei scrieri în limbile slavonă şi română
şi anume: „Legenda Sfintei Duminici“, „Învăţătura la Paşte“ şi „Învăţătura la
cuminecătură“. În ceea ce priveşte vechimea lui, din anii ’20 până în prezent,
lumea ştiinţifică de specialitate este împărţită în două tabere: una care susţine
că „Manuscrisul“ ar data din sec. XVI sau XVII (Al. Rosetti, I. Bianu, I. Gheţia,
Al. Mariş ş.a.) şi alta care argumentează că ar data din anii 1391–1392 (N. Roşca,
D. Şerbu, A. Creţulescu, I. Chiţimia, V. Vetişanu, P. Danca ş.a.), ceea ce ar însemna
că „Manuscrisul de la Ieud“ este cel mai vechi document în limba română, cu 130
de ani mai „în vârstă“ decât „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung“ (1521),
considerată până acum cea mai veche scriere românească.
