Debitul sanguin cerebral (DSC) a fost evaluat la început pe animal
și apoi la om, însă cea mai mare parte a metodelor experimentale de evaluare au
suferit diverse grade de eroare. În cazul în care circulația cerebrală nu este riguros
izolată, măsurătorile sunt încărcate prin comunicare cu circulația extracraniană.
Invers, dacă anastomozele sunt complet suprimate, o parte a fluxului cerebral scapă
măsurătorilor, ceea ce explică cifrele relativ mici ale unor autori. Între altele,
metodele experimentale pot genera reflexe vasomotoare care pot modifica debitul.
În prezent, se admite că, în decubit și în normocapnie, la adultul
normal, debitul sanguin cerebral se situează între 50 și 55 ml/100 g/min, debitul
sanguin cerebral total al creierului este de 750 ml/min pentru un creier cu greutatea
medie de 1.350 g, ceea ce reprezintă 15% din debitul cardiac (tabelul 1).
Comparat cu debitul altor organe, DSC este cu mult mai mic decât
debitul sanguin renal (420 ml/100 g/min – cel mai ridicat din organism), inferior
debitului miocardic (84 ml/100 g/min), egal cu cel hepatic (57 ml/100 g/min) și
nu este superior decât debitului pielii (12,8 ml/100 g/min) și țesutului rezidual
(1,4 ml/100 g/ min).
Deși nu reprezintă cifre absolute, este interesantă comparația dintre
debitul carotidei interne și cel al carotidei externe care, după Schmidt și colab.,
ar fi de 70% și, respectiv, 30% din debitul carotidei comune.
Particularitatea esențială a debitului sanguin cerebral este stabilitatea
sa în condiții fiziologice. Diferențele sunt minime între cele două sexe; valorile
sunt mai ridicate la naștere (100 ml/100 g/min), scăzând apoi în raport cu vârsta
și particularitățile individuale (ateroscleroza, la fel ca scăderea numărului de
neuroni joacă aici un rol important). Debitul sanguin cerebral mediu este unul din
cele mai constante din economia organismului, mult mai constant decât cel renal,
muscular sau glandular.
La același individ, debitul sanguin cerebral suferă puține variații,
dar este greu să ne imaginăm o totală indiferență a acestuia și, mai ales, a debitului
cerebral regional în cursul diverselor stadii funcționale. În timpul somnului, debitul
ar trebui să fie mai scăzut, celula nervoasă acumulând energia de care are nevoie
în stare de activitate. În timpul activității funcționale, debitul sanguin cerebral
ar trebui să crească în diverse regiuni, activitatea metabolică jucând un rol important
în circulația generală a creierului. (…)
