La sfârşitul lunii trecute, la Iaşi, s-a desfăşurat Reuniunea
anuală a oftalmologilor – ediţia XLVIII. Organizatorii evenimentului au
fost Clinica I oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe
„Sf. Spiridon“ Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ Iaşi,
Societatea Română de Oftalmologie, Fundaţia Oftalmologică „Diapreg“, Societatea
de Medici şi Naturalişti şi Asociaţia „Societatea Română de Glaucom“. Temele
congresului au fost: Erori şi dificultăţi
în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor oftalmologice şi Progrese în diagnosticul şi tratamentul
bolilor oftalmologice.
Imediat după încheierea evenimentului, am
stat de vorbă cu organizatorii reuniunii ieşene dedicate oftalmologiei. Redăm, în
cele ce urmează, câteva din obiectivele reuniunii, precum şi concluziile ştiinţifice.
Un domeniu în evoluţie
rapidă
Interviu cu dna conf. dr. Camelia Margareta Bogdănici,
directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon“ Iaşi
– Ne
puteţi face o scurtă retrospectivă a ediţiei a 48-a a Reuniunii anuale a
oftalmologilor?
– Evenimentul s-a numit iniţial Reuniunea
anuală a oftalmologilor din Moldova şi a început cu 47 de ani în urmă, la Piatra
Neamţ, cu doar patru 
doctori. Astăzi avem peste 400 de participanţi şi se numeşteReuniunea anuală a oftalmologilor cu
participare internaţională şi este cea mai veche manifestare medicală de
profil din ţară. În România, anual, sunt organizate două manifestări
oftalmologice importante – aceasta de la Iaşi şi una la Sinaia, Congresul Naţional
al Oftalmologilor. Iaşiul are particularitatea că întotdeauna aduce noutăţi.
– Ce
a adus nou anul acesta?
– Noutatea este tema – erori şi dificultăţi
în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor oftalmologice. Practic,
oftalmologii au prezentat cazuri în care au avut dificultăţi atât în
diagnostic, cât şi în timpul operaţiei sau postoperator. După cum s-a putut
constata, am şi numit acest lucru „Coşmaruri în oftalmologie“ şi, practic, atât
medicii tineri, cât şi colegii mai în vârstă au de învăţat din aceste erori.
– O
atenţie deosebită, în cadrul reuniunii, a fost acordată şi asistentelor
medicale…
– Da este adevărat, este al doilea an în
care dedicăm o secţiune şi asistentelor medicale. Acestea sunt, fără doar şi
poate, parte integrantă din echipa de oftalmologi. Tema abordată a fost îngrijirea
copilului cu afecţiuni oftalmologice, dar am avut şi o secţiune în care s-au
prezentat urgenţe medicale – atitudini terapeutice, deoarece asistenta medicală
este prima prezentă într-un salon, cu pacientul, şi totodată prima care
intervine.
– Am
putut constata faptul că, pe parcursul reuniunii, s-au prezentat lucrări ştiinţifice
dedicate celor mai întâlnite boli oftalmologice – cataracta şi glaucomul…
– Tema congresului a fost: „Progrese în
diagnosticul şi tratamentul bolilor oftalmologice“, dar, întotdeauna, ca teme
secundare am avut glaucomul şi cataracta. Pentru fiecare dintre acestea au fost
secţiuni separate, în care s-au abordat foarte multe lucruri noi. Concret, au
fost lucruri abordate în cursurile postuniversitare cu medicii oftalmologi.
– Cataracta
şi pierderea parţială sau totală a vederii?
– Un lucru îmbucurător în ultima perioadă
este că pacienţii cu cataractă vin mult mai repede la medicul oftalmolog decât înainte.
În străinătate era şi un obicei să se spună „cataracta românească“, pentru că
pacientul venea în momentul când pupila era complet albă. În acest moment, în ţara
noastră, se practică metoda cea mai modernă – facoemulsificare. Aşadar, se
corectează lipsa cristalinului (afachia) cu implant de cristalin de ultimă
generaţie. La fel cum se operează în marile clinici din Europa, se operează şi în
România. Practic, pacientul vine cu vederea extrem de slabă şi pleacă văzând
foarte bine şi chiar putând conduce maşina.
– Sunt
incidente postoperatorii în cazul intervenţiilor amintite?
– În cazul cataractei sunt probleme foarte
mici, cum este cataracta reziduală. După un an sau doi de la operaţie, apare
opacifierea capsulei posterioare. De asemenea, în anumite cazuri, pot fi şi
probleme mai grave, care ţin, uneori, de lipsa de igienă a pacientului. În alte
cazuri, dacă pacientul nu respectă recomandările medicului în privinţa igienei,
va prezenta ulterior o infecţie sau chiar o inflamaţie severă.
– Recent,
la Iaşi, s-a desfăşurat a XVI-a ediţie a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară.
În cadrul acestui eveniment aţi prezentat lucrarea: Patologia oftalmologică cu
implicaţii în medicina dentară. Ne puteţi oferi câteva detalii despre aceasta?
– Atunci când vorbim de afecţiunile
oftalmologice, vorbim de întreg organismul. La evenimentul amintit de
dumneavoastră, am prezentat un lucru deosebit şi anume am vorbit despre un tip
de proteză specială, care se face dintr-un dinte premolar şi care poate fi
implantată la ochi când vederea este foarte slabă sau pierdută, datorită
faptului că este o cornee foarte albă. O altă temă s-a referit la ochiul uscat,
în care o intervenţie se face împreună cu chirurgul oro-maxilo-facial. Practic,
se ia un canal de excreţie al unei glande salivare şi se duce spre ochi cu
scopul de a-l umezi. Ceea ce am prezentat la Zilele Facultăţii de Medicină
Dentară a fost o surpriză şi pentru medicii stomatologi. Am demonstrat faptul că
ochiul nu este singur în organism.
– Cum
a evoluat oftalmologia în ultimii ani?
– Atunci când mi-am început cariera, se
opera cataracta printr-o intervenţie intracapsulară. Nu existau implanturi de
cristalin şi nici aceste tehnici moderne despre care am amintit. De asemenea,
cu ani în urmă, nu exista microscopul operator, pe care îl utilizăm în prezent.
Bineînţeles că nu existau medicamentele care se administrează astăzi pacienţilor
şi tipurile de intervenţii destul de avansate, pe care le facem astăzi. Pe de
altă parte, în oftalmologie, ce spui astăzi este posibil ca peste o lună să nu
mai fie valabil. Concret, oftalmologia este o specialitate medicală cu o evoluţie
extraordinară.
Cu gândul la ediţia
jubiliară
Interviu cu dl prof. dr. Dorin Chiseliţă, şeful
Clinicii I Oftalmologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf.
Spiridon“ Iaşi
– În esenţă, această reuniune are o temă
principală – Progrese în diagnosticul şi tratamentul bolilor oftalmologice –
care include toata gama de patologie oftalmologică, dar în fiecare an încercăm
să aducem un subiect nou. Cel mai important anul acesta a fost: Erori şi
dificultăţi în diagnosticul şi tratamentul bolilor oftalmologice. Dacă titlul
sună suficient de diplomatic, în fond noi am discutat despre lucruri mult mai
clare, „Coşmarurile şi greşelile mele“. Altfel spus, oftalmologi cu experienţă şi-au
mărturisit dificultăţile, limitele, propriile erori făcute în diverse situaţii şi
este adevărat că nu în cazuri uşoare. Această mărturisire are două conotaţii:
dorinţa de sinceritate în faţa propriilor colegi şi dorinţa de a învăţa unii de
la alţii. Probabil că acesta este mesajul cel mai important, să învăţăm din greşelile
noastre şi ale colegilor. Cred că acesta a fost simpozionul de
cea mai înaltă
intensitate, pentru că s-au discutat cazuri extrem de grele, la limita între a
vedea şi a nu vedea, cazuri cu nuanţe medico-legale, deci întreg cortegiul
bolilor extrem de grele care induce insomnie oftalmologului şi generează
moartea mai rapidă a oftalmochirurgului… Cea de-a doua parte înglobează
progrese, succese în diagnosticul bolilor oftalmologice, în general. Iaşiul
este asimilat cu subiecte legate de cataractă, de glaucom, de retină. Cred că, în
general, după patruzeci şi opt de ani, căpătăm şi noi o anume experienţă, încercăm
să surprindem colegii prin teme noi, neuitând să menţinem teme consistente, an
de an, de genul: „Controverse în oftalmologie“ sau „Progrese în diagnosticul şi
tratamentul bolilor oftalmologice“.
– În
cadrul evenimentului, o secţiune a fost dedicată asistenţilor/asistentelor
medicale…
– Da, este o tendinţă curentă în
organizarea manifestărilor ştiinţifice să existe o parte dedicată asistentelor
medicale de specialitate, care se bucură de audienţă, încercăm să căutăm
subiecte care să le fie foarte utile din punct de vedere practic. Acum acordăm
calităţii acestor simpozioane aceeaşi importanţă pentru că, din punctul meu de
vedere, un asistent medical foarte bun face mult mai multe lucruri bune decât
un doctor prost. Deci, din propria-mi perspectivă, asistentul medical din
oftalmologie este un colaborator foarte serios, un partener care participă în
mod egal la îngrijirea şi la bunul mers al pacienţilor.
– Din
perspectivă ştiinţifică, cu siguranţă, sunt multe plusuri ale acestei manifestări.
Numiţi câteva.
– Din punct de vedere strict ştiinţific,
lucrul cel mai important este că audienţa a venit în contact cu noi tehnici
chirurgicale, noi tehnici de diagnostic, chiar cu elemente de originalitate în
ceea ce priveşte tehnicile în cazurile speciale de chirurgie a cataractei. Un câştig
al acestei reuniuni este faptul că acordăm timp suficient discuţiilor pe
marginea fiecărui subiect, lucru care nu se mai întâmplă în străinătate la
marile congrese. Se pare că discuţiile de la sfârşitul fiecărui tronson de subiecte
reprezintă cumva sarea şi piperul, sunt nişte discuţii care ies puţin din
rigoarea ştiinţifică, academică, au umor, spirit contradictoriu, dar şi substanţă
ştiinţifică, şi atunci lumea participă şi este plăcut impresionată. Speranţa
mea este că vom continua tradiţia acestei reuniuni. Sigur că sunt probleme
legate de tendinţe. Una dintre tendinţele actuale şi în oftalmologie, după cum în
toată medicina, este supraspecializarea. Aceasta face ca la nivelul fiecărei
societăţi naţionale de oftalmologie să apară asociaţii sau alte societăţi pe
profil: unii care se ocupă de chirurgia cataractei, alţii care se ocupă cu
chirurgia glaucomului, alţii de retină ş.a.m.d. Probabil că această tendinţă va
direcţiona medicii spre zonele specifice interesului propriu, dar sper că
aceste manifestări ştiinţifice cu caracter general vor supravieţui. În
contextul acesta, am o datorie morală, atâta vreme cât funcţionez ca şef al
acestei clinici, să continui această tradiţie, să încerc să-i ofer substanţă şi
calitate şi tot timpul spun că dacă această reuniune a putut fi făcută în condiţii
suficient de grele, cred că în momentul de faţă nu avem multe justificări în a
gândi că ne oprim aici. Sunt nerăbdător să văd cum se desfăşoară cea de-a 50-a
reuniune.
– Domnule
profesor, să conchidem prin a face un apel la comunicare între specialişti, căci
fără comunicare…
– Aparent, oftalmologia pare o disciplină
limitată, una care presupune specializare. Realitatea este alta. Oftalmologia,
prin scopul ei, are ca obiect de studiu şi de lucru analizatorul vizual, care
reprezintă sursa a 80% din informaţiile umane. Mereu ne întrebăm: ce este mai
scump, ce este mai de preţ ca vederea? Din acest punct de vedere, analizatorul
vizual este un sistem extrem de important, care nu poate fi analizat,
diagnosticat, tratat singular, eludând cealaltă parte a corpului uman, după cum
există numeroase afecţiuni generale care au manifestări la nivelul ochiului şi
am să vă dau doar două exemple: diabetul, o boală generală, determină nişte
manifestări oculare extrem de importante, iar aceşti pacienţi trebuie urmăriţi
periodic şi de medicul oftalmolog, ca să vadă dacă nu apare atingere oculară,
dacă nu trebuie făcut un anume gen de tratament; apoi, hipertensiunea arterială,
clasificată şi în momentul de faţă după stadiile de la nivelul fundului de
ochi. Şi invers, sunt situaţii în care există o boală oculară, să zicem o
inflamaţie a uveii, în care de nenumărate ori cauzele sunt extraoculare. Deci,
fără discuţie, există o interdependenţă între specialităţi şi pot spune că relaţia
dintre oftalmolog şi ceilalţi colegi este una lucrativă, fructuoasă, necesară şi
care se desfăşoară în parametri normali. Este un „trebuie“ – ceea ce englezii
spun un „must“ – chiar dacă suntem
specializaţi sau supraspecializaţi pe o zonă foarte mică, nu putem să uităm că în
fond noi tratăm bolnavul şi nu boala. Se spune, de altfel, „un ochi afectat într-un
organism bolnav“, însemnând că lucrurile se întrepătrund şi, atunci, în egală măsură,
avem nevoie de ajutorul colegilor din alte specialităţi, dar totodată le furnizăm,
cu colegialitate, informaţiile privind ochiul în întreaga lui splendoare, ţinând
cont, repet, de faptul că imensa parte a informaţiilor pe care le primim au
drept suport informaţia vizuală şi implicit ochiul.
