Nimeni
nu bea un strop de apă. Nimeni nu mănâncă. Sunt 40 de grade la umbră, dar
arabii din Cairo sunt ocupaţi să reziste postului negru din Ramadan. Doar
seara, când soarele cade rapid sub orizont ca o cărămidă fierbinte, străzile se
animă. Atunci e cina de Iftar, când prietenii, familiile, vecinii lasă totul
pentru a se aşeza în jurul mesei. La 18:54 fix posturile de televiziune încep să
transmită rugăciunea de la apusul soarelui. Oraşul vuieşte de chemările
muezinilor. Mesele sunt scoase în stradă şi arabii aşteaptă cuminţi, cu hrana
la umbra nasului, sfârşitul rugăciunii. După cinci minute, cu toţii încep să mănânce.
Încep să zâmbească. Încep să vorbească. Într-un
astfel de timp l-am întâlnit la Cairo pe dr. Hussein Gohar. Medicul face parte
din elita intelectuală a capitalei Egiptului şi locuieşte într-unul dintre
blocurile aflate pe malul Nilului. Vara, Cairo are culoarea nisipie a deşertului,
dar apartamentul doctorului Gohar, aflat la ultimul etaj al clădirii în care
funcţionează şi spitalul pe care îl conduce, e viu colorat. Pe lânga mica seră
interioară din mijlocul camerei principale, terasa lui oferă cea mai frumoasă
privelişte asupra Nilului pe care am văzut-o în timpul petrecut în Egipt.
Spitalul în care suntem este o afacere de
familie?
Dr. Hussein Gohar: Da. Bunicul
a fost şi el ginecolog. Tata, care încă practică, e şi el ginecolog. Suntem aşadar
trei generaţii care au lucrat în aceeaşi profesie.
Dr. Hussein Gohar: Nu. Vorbim
de anii ’20, nu exista atunci o facultate de medicină unde să fi putut învăţa.
Bunicul a înfiinţat spitalul în 1947, iar clădirea în care suntem există din
1956. Pe atunci era mai mică decât astăzi, dar tatăl meu, în 1980 a dublat mărimea
spitalului şi a introdus mai multe specialităţi.
Spitalul este proprietarul clădirii?
Ginecologul Hussein Gohar a absolvit în
1987 Universitatea din Cairo şi a lucrat ca rezident în chirurgie oncologică la
Institutul Naţional de Cancer din Egipt. Apoi a studiat în Marea Britanie la Royal
Postgraduate Medical School şi a lucrat în Anglia aproape trei ani. Acolo a
devenit membru al Colegiului regal al obstetricienilor şi ginecologilor şi, în
2008, a fost ales fellow al acestui colegiu. În prezent este ginecolog în
Cairo.
Cum funcţionează spitalele de stat şi cele
private în Egipt?
Dr. Hussein Gohar: Spitalele de
stat sunt fie spitale universitare, fie aparţin ministerului sănătăţii.
Există asigurări medicale de stat în
Egipt?
Dr. Hussein Gohar: Da. Nu sunt
eficiente, dar există. Nu vorbim despre asigurările private de sănătate, ci
despre cele de stat. Dar dacă aţi vizita un spital de stat aţi constata că nu
v-aţi dori să ajungeţi acolo. În caz de boală, probabil veţi ajunge într-un
spital privat şi asta e o mare problemă, pentru că nu toată lumea îşi permite să
meargă la un spital privat. În Egipt, aproape toate materialele dintr-un spital
privat sunt importate.
Asigurarea de stat este
obligatorie?
Dr. Hussein Gohar: Da, o parte
din veniturile oamenilor merg la asigurarea de stat. Unele spitale de stat oferă
servicii medicale gratuite, dar sunt mult sub standardele acceptabile.
Deci oamenii plătesc direct într-un
spital privat?
Dr. Hussein Gohar: Fie direct,
fie prin asigurarea făcută la o companie privată. Mulţi oameni au acum asigurare
medicală privată. Cel puţin clasa mijlocie şi bogată au devenit conştienţi de
importanţa unei asigurări medicale private şi majoritatea are aşa ceva. Există
spitale care lucrează doar cu asigurările de stat, dar cum am mai spus,
serviciile lor sunt mult sub standard.
Spitalul dumneavoastră are un contract
cu o companie de asigurări sau direct cu pacienţii?
Dr. Hussein Gohar: Direct cu
pacienţii. Doctorii care lucrează aici au clinicile lor private, unde consultă,
şi aici la spital vin şi îşi operează pacienţii. Companiile private fac un
contract direct cu individul, iar unele spitale au un contract special cu
compania privată pentru a le trata asiguraţii. De pildă, dacă la noi ar veni un
pacient cu asigurare BUPA, atunci am avea nevoie de autorizare de la BUPA înainte
de a trata pacientul, în timp ce alte spitale au autoritate completă să trateze
imediat asiguratul. Alte spitale vor refuza şi îi vor spune pacientului că
trebuie să plătească cash şi apoi decontează chiar el de la compania privată de
asigurare. Dar spitalele care au contracte cu BUPA pot accepta pacienţi care
sunt asiguraţi şi la alte companii sau pacienţi care nu sunt asiguraţi deloc.
Care este cea mai mare problemă a
sistemului medical din Egipt?
Dr. Hussein Gohar: Că trebuie să
plăteşti pentru tot întotdeauna. Nu eşti asigurat. Nu vorbim de acei 5% din
populaţie care au asigurare medicală la o companie bună. Vorbim de majoritatea
populaţiei. Ei chiar nu au spitale bune unde să meargă, unde să poată fi trataţi
decent şi eficient. Aceasta e principala problemă. O alta este educaţia medicală.
Facultăţile de medicină acceptă un număr de studenţi mult peste ce îşi permit să
pregătească. Astfel că ajungem să avem medici nepregătiţi, fără educaţie
serioasă şi aşa ajungem la un declin al calităţii serviciilor medicale, un
declin al calităţii administrative din sistemul medical.Totul face parte din
deteriorarea generală a ţării. Şi va fi foarte dificil să reparăm asta pe
termen scurt.
Câte facultăţi de medicină sunt acum în
Egipt?
Dr. Hussein Gohar: Nici nu le
pot număra, sunt mult prea multe. Şi acceptă un număr uriaş de studenţi, mii în
fiecare an în fiecare facultate. Nu avem suficienţi doctori şi în acelaşi timp
nu avem suficienţi profesori pentru studenţii la medicină. Aşadar, pregătirea e
bună doar în anumite spitale, în majoritatea nu se întâmplă asta. Doctorii nu
sunt plătiţi suficient, aşa că ajung să se concentreze pe practica privată
pentru a câştiga îndeajuns. Profesorii merg rar să predea studenţilor în
spitale pentru că sunt ocupaţi cu clinicile lor private. Astfel avem o educaţie
medicală în declin, un stat care nu cheltuie suficient pe spitale, rezultatul
fiind spitale slab echipate cu medici prost educaţi.
Şi totuşi, dacă cei mai buni medici
din Egipt lucrează în sistemul privat, înseamnă că există suficienţi bani care
vin dinspre clasa mijlocie şi cea bogată?
Dr. Hussein Gohar: Da. Dar
majoritatea nu-şi permite să meargă într-o clinică privată. Sau merg într-o
clinică care nu îndeplineşte standardele internaţionale. Există în Egipt
spitale de mărimea unui apartament, cu opt paturi, cu aparatură de anestezie
foarte veche şi cu un chirurg care face cam totul, iar asistentul său medical
face anestezia. Şi totul pentru un preţ mic. Oamenii merg acolo pentru că nu
vor să stea pe listele de aşteptare ale unui spital public. Putem numi privată
o aşa clinică, dar în realitate serviciile oferite sunt dezastruoase. În
ultimii ani am avut atât de multe incidente de spitale care au primit licenţa,
au fost inspectate, dar apoi şi-au reînnoit licenţa dând mită şi au continuat. Şi
continuă până ce un pacient moare sau apare un accident şi statul e obligat să
deschidă ochii şi să inspecteze spitalul. Aşadar, privatul nu e întotdeauna
aici alegerea scumpă, uneori oferă preţuri abordabile, dar problema e că nu
oferă servicii medicale de calitate.
Cât de diferită este patologia pe care
o trataţi aici de cea din Marea Britanie?
Dr. Hussein Gohar: Eu lucrez
mult cu pacienţi din clasa mijlocie şi bogată şi diferenţele în acest caz nu
sunt mari. Sunt mai degrabă diferenţe etnice sau genetice. Endometrioza, de
pildă, e foarte rară în această parte a lumii. Prevalenţa bolilor cu
transmitere sexuală nu e atât de mare în Egipt ca în Europa, motivul fiind
libertatea sexuală din Europa. Pe de altă parte, în ultimul an văd tot mai des
astfel de cazuri pentru că tot mai mulţi oameni din clasele sociale avute fac
sex premarital şi au început să rupă aceste tabuuri.
Aveţi şi pacienţi săraci?
Dr. Hussein Gohar: Lucrez pro
bono cu câteva organizaţii non-guvernamentale. Una dintre ele se ocupă de copii
ai străzii care au fost violaţi sau abuzaţi sau au rămas însărcinaţi. Şi
tratez şi pacienţii care nu-şi permit să plătească. Dar asta e o chestie
personală, nu e o politică generală în spital. Personal nu cred că banii ar
trebui să fie un obstacol între cineva care are nevoie de tratament şi cel care
îl poate oferi. Deci dacă cineva nu-şi permite, nu plăteşte şi îl tratezi. Sunt
pasionat de fotografie şi toate aceste fotografii pe care le-am făcut sunt
expuse şi în spital şi unii pacienţi vor să le cumpere. Nu am intenţionat niciodată
să fiu fotograf profesionist, deşi cine ştie poate voi renunţa la un moment dat
la medicină şi voi face doar fotografie. Dar pacienţii au început să cumpere
fotografii şi banii obţinuţi se duc într-un mic fond special pentru pacienţii
care nu-şi pot permite să plătească. Eu pot controla doar tariful meu pentru
chirurgie sau consultaţie, dar preţul consumabilelor nu depinde de mine.
Care e salariul minim pentru un medic
egiptean într-un spital public?
Dr. Hussein Gohar: Nu ştiu
exact, dar câteva sute de lire [100 lire egiptene = 14 dolari, n.red.].
Şi dacă lucrează şi într-o clinică
privată?
Dr. Hussein Gohar: Depinde de
specialitate şi de cât de mulţi pacienţi are. Unii pot câştiga foarte mult. Din
păcate, drepturile pacientului nu sunt protejate deloc. Văd multe cazuri în
clinicile private cu medici incompetenţi şi nimeni nu e dat în judecată. Nimeni
nu te supraveghează. Protecţia pacientului e aproape inexistentă în Egipt.
Un ginecolog de succes în Cairo cât câştigă
în medie?
Dr. Hussein Gohar: Foarte greu
de spus pentru că depinde mult de la caz la caz. În anii ’70, de pildă, erau
doar câteva spitale private în tot Cairo. Acum sunt o mulţime. Îmi amintesc când
tatăl meu lucra că se întâmpla să aibă 60 de naşteri pe lună. Avea mai mult de
500 de naşteri pe an. Atât face o clinică mică în Marea Britanie. Era enorm
pentru un singur medic. Acum nu mai există aşa ceva. Cei mai mulţi dintre noi
au într-o lună bună în jur de 8–10 naşteri. În ultimii trei ani vedem şi din ce
în ce mai mulţi egipteni mergând să nască în străinătate, în Canada, în Statele
Unite. Înainte de Revoluţie 20% dintre pacienţii mei mergeau să nască în Canada
sau SUA pentru a primi cetăţenia. Nu şi în Europa pentru că acolo nu există
această regulă. Dar în ultimul timp, în practica mea, cifra a crescut până la
60–70%. Şi e scump. Aici ar plăti în medie pentru tot, dar tot, cam 15.000 de
lire [2.100 de dolari, n.red.]. Dacă merg în State, plătesc de zece ori mai
mult. Dar oamenii o fac pentru a obţine cetăţenia pentru copii, deoarece nimeni
nu crede că ţara e stabilă.
Cât de frecvent faceţi cezariene?
Dr. Hussein Gohar: Rata mea a
fost întotdeauna mică. Eu sunt undeva pe la 12–15%. Au trecut zece ani de când
nu cer un tarif mai mare dacă fac cezariană, astfel ca oamenii să nu considere
că cezariana e legată de bani. Oamenii cred, în multe ţări şi în Egipt la fel,
că li se recomandă cezariană pentru că doctorul vrea să facă mai mulţi bani. Eu
spun întotdeauna pacienţilor că cezariana depinde de factorii medicali, dar şi
de alţi doi factori externi: contul bancar al medicului şi timpul lui. Dar pe
mine nu mă interesează asta, deoarece contul meu nu creşte sau descreşte în
funcţie de cezariene, iar timpul meu nu va fi pus în pericol pentru că am
clinica şi casa în aceeaşi clădire. Aşadar vei primi cezariana dacă ai tu
nevoie de ea, nu pentru că am eu, ca medic, nevoie de ea. Dar în Egipt, în
general, rata cezarienelor e de 60–70% în practica privată. În spitalele
publice, rata nu e la fel de mare. În plus, la sate şi în oraşele mici
majoritatea femeilor nasc natural şi, uneori, acasă.
Dacă aţi fi ministrul sănătăţii…
Dr. Hussein Gohar: Nu aş vrea să
fiu.
Dr. Hussein Gohar: Ar trebui
alocaţi mai mulţi bani de la buget pentru spitale şi pregătirea medicilor. Şi
medicii ar trebui plătiţi îndeajuns.
Dar se pare că în Egipt armata e mult
mai importantă decât spitalele. Ei au o mulţime de bani.
Dr.
Hussein Gohar: Ei
au spitalele lor proprii. Armata controlează o bună parte din economie. De
aceea au succes. Când a crescut preţul benzinei, au avut autobuze proprii care
au început să funcţioneze. Au propriile supermarket-uri, au produsele lor… e ca
un stat paralel. De pildă: vrea cineva să construiască un spital aici şi să
investească în el? Armata ar fi prima opţiune. Nu există nimeni deasupra lor.
Au companiile lor de construcţii în care cei înrolaţi de doi-trei ani vor lucra
pentru un salariu mic. Nu le poţi face concurenţă. Arhitecţii fac parte din
armată, inginerii, muncitorii fac parte din armată. Ar câştiga orice licitaţie,
orice contract. Cele mai multe proiecte care vin în Egipt sunt derulate de
armată pentru că ei oferă cele mai ieftine contracte. Dar, trebuie să admit, şi
cele mai eficiente.
Spitalele
armatei sunt curate, bine conduse?
Dr.
Hussein Gohar: Unele
da. Există unul despre care se spune că ar fi fost construit în timpul războiului
din Irak pentru soldaţii americani răniţi sau bolnavi. Şi e un spital foarte
bine echipat, au standarde internaţionale, iar armata îşi trimite medicii să
practice în Marea Britanie pentru mai mulţi ani. Da. Au medici buni, unele
spitale bune. Dar asta ar trebui să se întâmple cu toate spitalele de stat, nu
doar cu cele ale armatei.
Ce au făcut medicii în
aceşti ultimi ani atât de marcaţi de proteste?
Dr.
Hussein Gohar: Cred
că ar fi putut să facă lucrurile diferit. A fost la un moment dat un protest şi
o grevă a medicilor pentru salarii mai mari. Şi s-a decis ca medicii din
spitalele de stat să lucreze doar două-trei zile din săptămână în semn de
protest. Am fost furios pe acea decizie. Am lucrat şi eu într-un spital public,
în Institutul de Cancer. Şi oamenii vin acolo din tot Egiptul şi vor să găsească
un pat. Chiar nu-şi doresc să călătorească 1.000 de kilometri pentru a veni la
spital unde să afle că medicul nu lucrează pentru că nu e suficient plătit. În
felul acesta, oamenii nu vor empatiza cu medicii. A fost o abordare
contraproductivă. Dacă vrei să-ţi demonstrezi punctul de vedere, nu vrei ca şi
alţii să sufere cu tine. Sugestia mea atunci a fost ca medicii cu clinici
private să-şi deschidă clinicile pacienţilor săraci, astfel încât cei care nu
pot merge într-un spital public din cauza grevei să poată primi asistenţă
gratuită în clinicile private. Dar nu m-a ascultat nimeni.
Sunteţi
responsabilul pentru relaţii internaţionale al Partidului Social Democrat din
Egipt şi unul dintre fondatorii lui. De ce aţi intrat în politică? Nu e un pic
periculos acum să faci parte din opoziţia politică în Egipt?
Dr.
Hussein Gohar: Am
început să fim puţin îngrijoraţi în ultimul timp. Şi cei din Ministerul de
Interne sunt însă îngrijoraţi. Diferenţa dintre noi şi ei este că ei au arme,
noi nu. Ei sunt ţinta multor critici şi din cauza asta au devenit extravigilenţi.
Nu e
riscant să faci politică acum în Egipt?
Dr.
Hussein Gohar: Într-o
anumită măsură. Linia roşie sunt drepturile omului. Cât timp nu vorbeşti despre
drepturile omului, nu ar fi atât de supăraţi că criticăm guvernul. Dar când
vorbim de încălcarea drepturilor omului, şi sunt multe încălcări, atunci
lucrurile se înrăutăţesc. Deci nu aş spune că e periculos, dar cu siguranţă e
mai rău decât acum doi ani.
Cum aţi caracteriza
forma de guvernare din Egipt în prezent?
Dr.
Hussein Gohar: Lucrurile
sunt foarte confuze acum. Nu ştim încotro ne îndreptăm dar nu pare că ne îndreptăm
spre o tranziţie democratică aşa cum credeam. Cu toţi oamenii arestaţi, cu ce
se întâmplă în media, lucrurile nu arată ca într-un stat democratic. Rămâne de
văzut dacă totul se va transforma într-o dictatură, dar cu siguranţă în prezent
Egiptul este un stat opresiv.
Dar
oamenii obişnuiţi de pe stradă ne-au spus că îl iubesc pe actualul preşedinte,
Al-Sisi. Cum de se întâmplă asta?
Dr.
Hussein Gohar: Oamenii
şi-au pierdut încrederea în guvernarea anterioară a Frăţiei Musulmane, pentru că
Morsi a făcut foarte multe greşeli. Apoi, de la îndepărtarea lui Morsi, în
ultimul an, media a cântat partitura guvernului şi a armatei. Oamenii şi-au
schimbat părerea, căci media a demonizat în ultimul an atât pe revoluţionarii
care au făcut revoluţia din ianuarie 2011. A demonizat şi Frăţia Musulmană, a
demonizat palestinienii. De aceea, oamenii pe stradă îţi vor spune acum că
disidenţii merită să fie la puşcărie pentru că au încălcat legea. În plus există
un imens sentiment antipalestinian în Egipt pentru că oamenilor li s-a spus că
Hamas e Palestina şi că Hamas e braţul armat al Frăţiei Musulmane. Dar astăzi,
oamenii în Egipt nu mai vor să moară pentru idei. Vor cu disperare o viaţă
decentă şi vor să iasă din sărăcie. Nu ar mai merge după o idee.
Profil de sănătate Egipt
• Speranţa de viaţă: 69/74
• Totalul cheltuielilor pentru sănătate
per capita (2012): 323 de dolari
• Totalul cheltuielilor de sănătate ca
procent din PIB (2012): 5,0
• Prevalenţa tuberculozei: 29/100.000
• Prevalenţa HIV: 8,1/100.000
• Rata mortalităţii maternale: 45
/100.000
• Hepatita C omoară anual 40.000 de
egipteni.
• 1 ‑din 10 egipteni cu vârsta cuprinsă între 15 şi 59 de ani este infectat cu
hepatita C.
OMS
.jpg)
