Cu ea am stat de vorbă pe larg, despre un subiect mai rar abordat: impactul la nivel emoțional pe care îl are decesul unui pacient asupra medicului care l-a tratat, l-a operat, l-a îngrijit. Un punct de plecare de care trebuie să un uităm, spune psihologul clinician, este că angoasa vieții și a morții sunt frici universale, însă angoasa asupra morții produce anxietate în viețile noastre și, mai ales, în ale medicilor.

Am vrut să aflu de la psihoterapeutul adlerian Yolanda Crețescu în principal care sunt mecanismele prin care ar putea medicii să treacă peste moartea unui pacient, astfel încât acest eveniment tragic să nu îi afecteze în viitor:

„Travaliul de doliu este trăit subiectiv de fiecare persoană în parte, indiferent de profesie sau mediu profesional. El are o componentă sentimentală, profesională, dar și o componentă socială”. 

Astfel, pentru dezvoltarea emoțională a medicului, este important ca acesta să înțeleagă și să integreze modelul evolutiv al traumatizării psihice, structurat pe trei etape. Aceste etape sunt analiza situației traumatice, reacția traumatică și procesul traumatic.

Citește și: Durerea și angoasele medicilor după pierderea unui pacient

1. Analiza situației traumatice

„Trauma psihică este acea experiență vitală de discrepanță, incongruență, între factorii emoționali amenințători și capacitățile individuale ale medicului. Deseori, aceasta este însoțită de sentimente de neajutorare care pot duce la o prăbușire de durată mică, medie sau mare”, explică Yolanda Crețescu.

Încercările medicului de a depăși trauma psihică sunt profund dependente de experiența sa, independentă, cu privire la moarte, arată psihoterapeutul. Există mai mulți factori care contribuie la nuanțele pe care le capătă situația traumatică:

„Semnificația subiectivă dată evenimentului respectiv, caracteristicile persoanei, modelele personale, profesionale sau arhaice pe care le are medicul, numărul și caracteristicile cazurilor pierdute anterior vor da tot atâtea nuanțe situației traumatice cu care se confruntă medicul”.

2. Reacția traumatică

Reacția normală, amintește psihoterapeutul adlerian, este denumită „stress response”, însă varianta patologică reprezintă reacția traumatică într-un sens mai îngust, adică de anormalitate. „Aceasta este descrisă ca inundare cu impresii copleșitoare, cu reacții încă mult timp de panică, epuizare, sau reacții emoționale care escaladează”, descrie Yolanda Crețescu paleta de reacții.

Totodată, ea punctează că reacțiile la traumă pot fi reacții emoționale disproporționate, declanșate la stimuli aparent nesemnificativi după ce decesul a avut loc.

„Astfel, medicul poate avea trăiri de intensitate mare doar la accesarea experienței pierderii (când își aduce aminte), o preocupare excesivă legată de tematica pierderii suferite (documentare, analiza cazurilor), dar de intensitate și durată mai mare. Pot fi prezente schimbări majore în modul de a trăi actul medical, stări depresive și scăderea stimei de sine sau pot apărea tendințe autodistructive („Nu sunt un medic bun”, „Nu mai abordez această patologie”, etc.)”, detaliază psihoterapeutul.

3. Procesul traumatic

Procesul traumatic scindează psihicul în trei părți, mi-a explicat Yolanda Crețescu – partea sănătoasă, partea traumatizantă și partea supraviețuitoare – care sunt detaliate mai jos:

• Partea sănătoasă are vitalitate, dorința de a face mai bine data viitoare, extragerea de concluzii și experiențe utile, îmbogățirea bagajului de cunoștințe și cazuistică. De asemenea, ea are capacitatea de a regla emoții și de a crea relații securizante între eveniment și găsirea de noi soluții sau soluții adaptative în cazurile viitoare.

• Partea traumatizantă conține toată suferința și durerea pierderii și se manifestă prin neputință, evitare și declanșarea imprevizibilă a acestor trăiri ori de câte ori apar anumiți stimuli comuni cu evenimentul decesului.

• Partea supraviețuitoare are unicul scop de protecție. Ea ține durerea departe pentru a preveni repetarea suferințelor și generează mecanisme de apărare.

Recomandările psihoterapeutului pentru medici

Pentru a face față decesului unui pacient, este important ca medicul să țină cont de câteva aspecte, iar psihologul Yolanda Crețescu subliniază că medicii au propriul mod de a face față doliului, ei trebuie să înțeleagă că moartea poate avea un beneficiu:

„Găsirea unui loc pentru ceea ce s-a pierdut și durerea acută a doliului fac ca vestea cu privire la eveniment, pe care medicul trebuie să o dea familiei, să rămână de neconsolat și să pară că rudele nu vor reuși să găsească niciodată un substitut. Pentru ca golul emoțional să fie asumat, ar fi bine ca medicii să completeze anunțarea veștii cu beneficiul morții. Însă trebuie să înțelegem că și medicii sunt oameni și au propriul travaliu”.

Totodată, psihoterapeutul citat recomandă medicilor:

• Investirea de energie și emoții pozitive în activitățile curente medicale și în păstrarea echilibrului pe toate ariile vieții (social, familie, intimidate, sine);
• Recăpătarea capacității de a trăi plăcerea, curiozitatea, și în alte planuri decât cel medical;
• Redobândirea dorinței de a experimenta lucruri noi și prezența unor perspective noi de viitor.