Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA vine în sprijinul persoanelor cu lupus. Astfel, a lansat recent un program de consiliere psihologică pentru persoanele diagnosticate cu LES.
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală autoimună cronică, sistemică, cu afectare multi-organ și care se poate manifesta prin pericardită, tulburări ale sistemului nervos central, nefropatie, retinopatie, artrită sau simptome gastrointestinale.
Pe lângă impactul fizic al bolii, persoanele diagnosticate cu lupus sau LES se confruntă adesea și cu provocări emoționale semnificative, precum depresia și anxietatea.
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA vine în sprijinul acestor persoane prin lansarea programului LUPUS CONECT. Acesta este un program gratuit de consiliere psihologică de tip grup de suport, dedicat exclusiv persoanelor diagnosticate cu LES cu vârsta peste 18 ani.
În cadrul programului LUPUS CONECT, persoanele diagnosticate cu lupus vor beneficia de:
Prima întâlnire a grupului de suport va avea loc joi, 29 mai a.c., la ora 18:30, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției.
Participarea este posibilă doar pe bază de înscriere. Pentru înscriere, persoanele interesate sunt rugate să acceseze site-ul apaa.ro.
Depresia și anxietatea sunt de aproape două ori mai frecvente în rândul pacienților cu LES comparativ cu populația generală. Impactul depresiei și al anxietății depășește suferința emoțională: aceste tulburări sunt asociate cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, infarct miocardic, mortalitate prematură și idei suicidale.
Problemele neuropsihiatrice afectează între 80% și 90% dintre persoanele diagnosticate cu lupus, potrivit comunicatului de presă transmis de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe