Beneficiind de dotări moderne, recent înfiinţata Secţie de urologie a Spitalului Clinic Colentina oferă pacienţilor accesul la o largă paletă de intervenţii minim invazive. Alături de o echipă tânără şi ajuns la maturitate profesională, dl dr. Victor Cauni pune în practică nu doar principiile operatorii învăţate de la maeştrii săi cu renume, ci şi umanitatea actului medical. Într-un imaginar joc de şah, dsa deschide cu albele, după cum aflăm din interviul realizat de dna Alice Ţuculescu.
Recent, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a organizat a cincea ediţie a Conferinţei Doctoranzilor în Medicină şi Farmacie. Despre obiectivele şi deja tradiţia acestei reuniuni anuale, alături de provocările pe care le presupune poziţionarea unei instituţii academice medicale în contextul actualei Legi a învăţământului, vorbeşte dl prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tg. Mureş, în interviul realizat de dnadr. Raluca Bulea.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ Iaşi asigură asistenţă pediatrică pentru un milion şi jumătate de copii din toate judeţele Moldovei. Dl dr. Valentin Munteanu, managerul unităţii, ne oferă detalii despre aparatura performantă achiziţionată recent. Un interviu acordat dlui Dumitru Şerban, corespondentul „Vieţii medicale“ la Iaşi.
Sănătate publică, biomarkeri, taxonomie, anticorpi antiamiloid, factori de creştere, scale de evaluare, antrenarea memoriei… Acestea sunt câteva din faţetele demenţei, discutate de dl prof. dr. Bengt Winblad, profesor de medicină geriatrică şi directorul Centrului pentru studiul bolii Alzheimer din cadrul Institutului Karolinska, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.
În perioada 5–8 septembrie 2012, la Palatul Parlamentului, sala „Nicolae Iorga“, se va desfăşura al VII-lea Congres al Asociaţiei de Endocrinologie Clinică din România (AECR), reuniune la care săptămânalul nostru este – şi de această dată – partener media. Ne-am adresat dlui prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele AECR, pentru mai multe detalii privind tematica, participanţii şi aşteptările legate de această manifestare. Un interviu realizat de Iftimie Nesfântu.
De mai mulţi ani, la sfârşitul lunii iulie, medici şi asistenţi dau viaţă, la Moineşti, unui fenomen interesant. Despre ce este vorba şi unde se ţinteşte în acest an aflăm din interviul acordat de dl dr. Adrian Cotîrleţ, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, dlui Iftimie Nesfântu.
La Iaşi s-a desfăşurat a 48-a ediţie a Reuniunii anuale a oftalmologilor, prilej pentru dl Dumitru Şerban de a-i intervieva pe dna conf. dr. Camelia Margareta Bogdănici şi pe dl prof. dr. Dorin Chiseliţă despre obiectivele şi concluziile ştiinţifice ale acestei manifestări.
Avantajele sistemului autohton de pregătire a rezidenţilor urologi, proiectul de retehnologizare a reţelei de urologie şi perioada de cumpănă pe care o traversează medicina românească în general sunt câteva dintre subiectele pe care le discută dl acad. Ioanel Sinescu, preşedintele Asociaţiei Române de Urologie, în interviul realizat de dl dr. Mihail Călin.
În perioada 7–9 iunie 2012, la Poiana Braşov, Societatea Română de PsihoNeuroEndocrinologie (RPNES) organizează al XVIII-lea Simpozion naţional RPNES, cu tema „Axa adrenală, de la comportament la tumori. Neurosteroizii“. De asemenea, în parteneriat cu Reţeaua Europeană de Tumori Adrenale (ENS@T), se va desfăşura simpozionul cu tema „Tumorile adrenale şi hipertensiunea arterială“. Mai multe detalii ne oferă dl prof. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare RPNES.
Dl prof. dr. Horia Traian Dumitriu, fondator de Şcoală (prin înfiinţarea, în 1996, a primei catedre de parodontologie cu programă analitică şi stat de funcţiuni proprii din România), în prezent predând în sistemul „plata cu ora“, dă un foarte bun exemplu profesional. Mai multe detalii în interviul realizat de dl Iftimie Nesfântu.
Două din pasiunile sale – studiul anatomic şi fotografia medicală – au fost fructificate într-o monografie premiată de Academia Română şi semnalată elogios în presa străină de specialitate. Despre realizările profesionale ale dlui dr. Horia Mureşian, şeful Secţiei chirurgie cord şi vase mari de la SUUB, în interviul realizat de dna dr. Maria Dragotă.
Dl prof. dr. Dorel Săndesc, şeful secţiei ATI din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, avansează idei de reformă, care l-ar transforma oriunde în altă parte a lumii într-o „locomotivă“ a sistemului medical. La noi însă, se loveşte de o rezistenţă aparent inexplicabilă. Confesiunea, cu trimiteri frecvente la formarea medicilor ATI, scanează, din unghiuri neaşteptate, factori psihosociali ascunşi cu abilitate multă vreme. Urmărind meandrele dialogului, se conturează sub ochii noştri şi posibile căi de abordare pentru cercetarea şi depăşirea unei întregi cohorte de inerţii şi prejudecăţi. Un interviu realizat de dl Iftimie Nesfântu.
În zilele de 4 şi 5 mai a.c., Societatea Internaţională de Farmacoterapie Cardiovasculară organizează, la Bucureşti, al XVII-lea Congres internaţional ISCP. Pentru mai multe detalii ne-am adresat dlui prof. dr. Gheorghe Andrei Dan, vicepreşedinte şi preşedinte ales al ISCP, preşedintele Congresului. Un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.
În perioada 20–22 aprilie 2012, la hotelul Capital Plaza din Bucureşti va avea loc a XII-a Conferinţă Naţională de Medicina Sexualităţii cu participare internaţională, organizată de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România (AMSR) şi Federaţia Română de Psihoterapie, eveniment la care, tradiţional, săptămânalul „Viaţa medicală“ este partener media profesional.
Despre temele reuniunii şi proiecte de viitor am discutat cu dl prof. asoc. dr. Nicolae Calomfirescu, preşedintele AMSR.Două importante reuniuni ştiinţifice se vor organiza la sfârşitul acestei luni. Despre al XIII-lea Simpozion al Secţiunii Române IASGO ne vorbeşte dl prof. dr. Irinel Popescu, iar dl prof. dr. Mihai Voiculescu ne prezintă a VIII-a ediţie a Congresului Naţional de Nefrologie, Dializă, Transplant şi Acces Vascular.
Despre scopul şi activitatea Societăţii Române de Hipertensiune ne vorbeşte dna prof. dr. Maria Dorobanţu, preşedinta SRH, în interviul realizat de dna dr. Raluca Bulea.
Numit, la 12 ianuarie a.c., secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, dl dr. Vasile Cepoi a primit misiunea de a coordona realizarea unui pachet legislativ pentru sănătate. O nouă lege a sănătăţii. Şi nu întâmplător i s-a încredinţat o asemenea misiune. A ocupat funcţii importante la casa de asigurări de sănătate şi la direcţia de sănătate publică Iaşi, în Ministerul Sănătăţii şi la CNAS, este binecunoscut pentru abilităţile manageriale şi spiritul nonconformist şi pentru reformele introduse, din poziţiile deţinute, în instituţiile prin care a trecut. De aici însă şi până la o reformă viabilă a sistemului de sănătate este cale lungă. Despre dificultăţile şi impedimentele elaborării unui act normativ nou, în interviul realizat de Iftimie Nesfântu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe