Newsflash
Internaționale

Jurnalismul în era COVID-19

de Dr. Alina SIMACHE - nov. 12 2021
Jurnalismul  în era COVID-19

OMS a prezentat oportunitatea unor cursuri online gratuite pentru informarea corectă a jurnaliștilor care acoperă evoluţia COVID-19 și a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2, în contextul pandemiei.

jurnalistNumeroși jurnaliști s-au confruntat, în cadrul pandemiei de COVID-19, cu termeni medicali dificili, cu informaţii eronate și cu numeroase alte situaţii neprevăzute. Venind în sprijinul lor, încă din mai 2020, a fost introdus publicului primul curs online gratuit ce abordează informaţiile neclare și oferă noi resurse pentru îmbunătăţirea calităţii raportării știrilor, acesta fiind actualizat constant.

Cursul a fost creat de Universitatea din Texas-Austin și Knight Center for
Journalism in the Americas, în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNESCO și UNDP, cu fonduri de la Uniunea Europeană. Cursul este disponibil în mai multe limbi – engleză, arabă, franceză, portugheză, rusă și spaniolă –, urmând să apară și versiunile în chineză și hindi.

Potrivit OMS, un fost reporter CNN, Maryn McKenna, a creat și a prezentat conţinutul cursului, ce cuprinde videoclipuri, articole, diverse exerciţii și multe alte informaţii, structurate în cinci volume: „Introducere”, „De unde provine COVID-19?”, „Urmărind COVID-19 chiar acum” „Speranţa pentru tratamente și vaccinuri” și „Coronavirus: calea spre viitor”.

Contribuţie esenţială

„Munca jurnaliștilor nu a fost niciodată mai importantă. Depindem de presă pentru a combate informarea eronată, pentru a explica știinţa și pentru a susţine întrebări oneste și dezbateri. Jurnalismul vostru contează. Munca dificilă pe care o prestaţi zilnic pentru a săpa adânc și a ajunge la concluzii corecte contează. Presa dură și corectă poate fi o forţă puternică pentru o lume mai sănătoasă, mai sigură și mai corectă”, susţine dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

În urma succesului înregistrat cu prima versiune, autorii cursurilor au introdus ulterior noi module dedicate vaccinurilor împotriva COVID-19: „Dezvoltarea și tehnologia din spatele diferitelor tipuri de vaccinuri care au fost aprobate și ale celor care sunt în curs de dezvoltare”, „Achiziţia și distribuirea vaccinurilor la nivel global” și „Ezitarea de a se vaccina și activismul anti-vaccinare, dar și informarea eronată cu privire la imunitate, măsurile profilactice și măsurile de distanţare socială, precum și variantele emergente”.

Aceste noi module sunt, de asemenea, disponibile online gratuit.

Citește și: Reduceri în cazul ineficienței unor medicamente


Notă autor:

1. https://www.who.int/news/item/26-10-2021-journalism-in-a-pandemic-covering-covid-19-now-and-in-the-future----a-self-directed-course-for-journalists
2. https://www.who.int/news/item/26-10-2021-journalism-in-a-pandemic-covering-covid-19-vaccines----what-journalists-need-to-know
3. https://journalismcourses.org/coursecat/journalism-in-a-pandemic/
4. https://en.unesco.org/vaccinemooc

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe