Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  BUSINESS  »  Industria farmaceutică

RASCI are o nouă echipă de conducere

Viața Medicală
Dorina Novac miercuri, 30 martie 2022, ora 10:23

RASCI, Asociația Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripție, și-a ales noua echipă de conducere.

Funcția de președinte al Asociația Română a Producătorilor de Medicamente fără Prescripție va fi ocupată în noul mandat de Iulia Roșian, general manager în cadrul Sanofi Consumer Healthcare România-Moldova, în timp ce noul vicepreședinte va fi Costin Ioan Vasilescu, Head of Regulatory and Medical Affairs – SEE în cadrul Reckitt Benckiser.

RASCI

Iulia Roșian este absolventă a facultății de medicină și are o experiență de peste 20 de ani în poziții de conducere în companii reprezentative pentru piaţa farmaceutică din România, deținând anterior rolul de vicepreședinte RASCI, timp de 3 mandate consecutive.

Citește și: RASCI: legea pentru publicitatea suplimentelor alimentare are nevoie de norme

„Ca reprezentant Sanofi Consumer Healthcare, membru fondator RASCI, mă bucur că am avut onoarea de a aduce o contribuție semnificativă la evoluția industriei de self-care din România. Împreună cu membrii noștri, am reușit într-un timp scurt să dezvoltăm Asociația și să poziționăm RASCI ca un partener de dialog influent și credibil în raport cu factorii de decizie, precum și să contribuim la îmbunătățirea educației pentru sănătate a românilor”, a declarat Iulia Roșian, președinte RASCI.

Iulia Rosian_Sanofi CH
Iulia Roșian, președinte RASCI

Anterior membru în Consiliul director RASCI, Costin Ioan Vasilescu este absolvent al facultății de farmacie și are o experiență de peste 18 de ani în industria farmaceutică, dintre care peste 10 în poziții de coordonare în departamente de Regulatory Affairs din cadrul mai multor companii de renume de pe piața din România.

„Sunt onorat nu doar să fac parte în continuare, din echipa RASCI, ci să am ocazia, din acest rol, să dezvolt mai departe proiecte importante inițiate de Asociație, menite să genereze schimbări cu impact pozitiv atât pentru consumator, cât și pentru sistemul de sănătate din România. Sunt convins că, prin efortul comun al membrilor noștri, vom continua să avem rezultate impresionante, care să ne aducă mai aproape de obiectivul nostru de a face consumatorul român de mâine mai sănătos, informat și capabil să ia decizii responsabile pentru sănătatea lui”, a declarat Costin Ioan Vasilescu, vicepreședinte RASCI.

Costin Vasilescu_RB
Costin Ioan Vasilescu, vicepreședinte RASCI

Consiliul Director RASCI este completat de alți trei membri: Ana-Diana Buru, Cluster Regulatory Affairs Lead România, Moldova, Ucraina și Ungaria în cadrul GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, Ramona Brumă, Head of Regulatory Affairs for CEE Subcluster (Romania & Bulgaria & Rep. Moldova) în cadrul Bayer Consumer Health și George Pachițanu, Senior Business Development Manager România în cadrul Johnson & Johnson Consumer Health.

Membrii Consiliului Director RASCI sunt aleși pentru un mandat de 2 ani. Diana Mereu rămâne în conducerea Asociației, ca Director Executiv.

RASCI susține administrarea responsabilă și avizată de medicamente fără prescripție medicală, suplimente alimentare și dispozitive medicale pentru îngrijire personală, prin informarea corectă și educarea consumatorilor români.

Etichete: rasci piata farmaceutica medicamente

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.