A deveni mamă este una dintre cele mai
tulburătoare experinţe ale vieţii, ce poate fi însoţită de schimbări mai mult
sau mai puţin controlate, în funcţie de istoria personală, de susţinerea
familială şi de stabilitatea psihică a femeii însărcinate. A aduce pe lume un
copil este o decizie firească, ce implică responsabilitate, dar şi asumare de
schimbări majore în viaţă. Şi, cum orice schimbare majoră este însoţită de
stres şi anxietate, atunci când rămâne însărcinată, femeia este pusă în faţa
unei alegeri dificile: ori păstrează copilul, ori se supune unei experienţe
traumatizante. Există situaţii în care sarcina este împiedicată de bariere
medicale, genetice, sociale, economice sau psihologice.
Impactul psihologic în cazul unui avort
spontan este dramatic. Pierderea unui copil este una din cele mai
traumatice experienţe psihice prin care poate trece o femeie. Aceasta poate suferi
stări depresive, de izolare şi tinde să creadă că este singura care se
confruntă cu astfel de situaţii. În cele mai multe cazuri, impactul psihologic
poate avea implicaţii somatice: pacientele acuză dureri de cap, insomnie,
apatie, tulburări de concentrare, inapetenţă.
Avortul provocat
este, de multe ori, o alegere dificilă. Femeia este nevoită să ia o decizie
care, deseori, îşi pune amprenta asupra stării sale psihice. În spatele unei
solicitări de avort stă întotdeauna un sentiment de culpabilizare, atât pentru
că a rămas însărcinată, cât şi pentru că nu îşi acceptă sarcina. Repercusiunile
de natură psihologică pot fi: tulburări de alimentaţie, abuzul de medicamente,
perturbări în viaţa de familie şi viaţa sexuală, depresii majore.
La indicaţia medicului, femeia poate
recurge la avortul terapeutic. Fie că este vorba de o anomalie a fătului
sau de o sarcină ce pune în pericol viaţa mamei, întreruperea medicală a
sarcinii poate provoca un traumatism puternic. Gravida trebuie să treacă peste
instinctul matern şi să depăşească ataşamentul faţă de copilul nenăscut.
Experienţa traumatică a avortului poate duce la probleme grave de sănătate
mentală sau chiar la suicid.
Chiar dacă este vorba de un avort spontan
sau de unul provocat, suferinţa emoţională a femeii poate fi imensă, se pot
declanşa conflicte şi dificultăţi semnificative la nivel psihic şi, ca urmare,
apariţia diferitelor simptome. Sindromul post avort este definit ştiinţific ca
un complex de simptome psihice declanşate în urma avortului, manifestate prin:
tristeţe şi durere, vinovăţie, remuşcări, sentimente de pierdere, simptome
specific depresiei.
Multe femei recurg la avort cu prea multă
uşurinţă, iar cel mai adesea nu sunt consiliate şi ajutate să conştientizeze
caracterul distructiv al unei vieţi sexuale dezordonate. A vorbi şi a fi
ascultată de o altă persoană poate fi singura modalitate pentru a descoperi sau
a regăsi sensul demnităţii ca femeie, greu încercat din cauza experienţei prin
care a trecut. În cadrul şedinţelor de consiliere, acestea sunt încurajate să
exprime şi să exteriorizeze emoţiile legate de această decizie sau eveniment
neaşteptat.
În intervenţia medicală în cazul unui
avort, este necesar să fie luată în calcul şi componenta emoţională a
pacientei, iar colaborarea multidisciplinară medic–psihoterapeut ar trebui să
devină o rutină. Considerăm că doar o abordare holistică va duce la o mai bună
înţelegere o psihicului femeii confruntate cu avortul.
