Newsflash
Hi-tech & Gadgets

Centură pentru monitorizarea IC

de Dr. Diana Andronache - ian. 6 2023
Centură pentru monitorizarea IC

Monitorizarea continuă și în timp real a simptomelor insuficienţei cardiace poate alerta pacienţii și furnizorii de servicii de sănătate privind o eventuală decompensare a bolii.

Medicul poate astfel interveni prompt cu tratament medicamentos, prevenind nevoia de spitalizare.

Insuficienţa cardiacă (IC) reprezintă un sindrom clinic complex, caracterizat de prezenţa unei anomalii structurale și/sau funcţionale a inimii. Aceasta are ca efect incapacitatea cordului de a pompa o cantitate suficientă de sânge pentru a îndeplini nevoile organismului în timpul efortului sau, în cazurile avansate, în repaus.

Potrivit Asociaţiei Americane a Inimii, există aproximativ 6,2 milioane de adulţi cu insuficienţă cardiacă în Statele Unite ale Americii. Se estimează că acest număr va crește la 8 milioane până în 2030.

Un grup de cercetători a dezvoltat recent un prototip de dispozitiv portabil care poate monitoriza continuu toţi parametrii fiziologici asociaţi cu insuficienţa cardiacă, în timp real.

Tehnologia care stă la baza acestui dispozitiv se axează pe o serie de senzori încorporaţi într-o centură ușoară, ce poate fi purtată în jurul taliei.

poza 3

Aceasta poate monitoriza impedanţa toracică, traseul electrocardiografic, alura ventriculară și poate detecta activitatea fizică.

Rezultate promiţătoare

Acumularea de fluid la nivelul plămânilor este reflectată printr-o scădere a impedanţei toracice. Simptomele obișnuite ale IC sunt asociate acestei acumulări de fluid și includ oboseală, creștere în greutate, dispnee. Aceste simptome pot fi monitorizate pentru a urmări evoluţia IC.

Dispozitivul a fost testat în diferite condiţii, inclusiv în repaus, în ortostatism, clinostatism și în condiţii de efort (mers pe jos). Rezultatele publicate în Scientific Reports arată că toţi senzorii au monitorizat eficient schimbările în toate condiţiile.

Senzorul de poziţie a evidenţiat corect schimbarea poziţiei în diferite situaţii, iar senzorul destinat monitorizării impedanţei toracice a evidenţiat corect inclusiv modificări minuscule ale acestui parametru.

Nu în ultimul rând, senzorul ECG a fost sensibil și eficient, chiar și în timpul mersului. Cercetătorii se așteaptă ca tehnologia lor să aibă valori predictive bune pentru insuficienţa cardiacă, cu specificitate și sensibilitate crescute.

Citiți și: Viitorul este al gelboţilor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe