Newsflash
ACTUALITATE Știri

Prof. dr. Carmen Orban: „România nu duce lipsă de medici dedicați. Duce lipsă de reguli clare”

de Florentina Ionescu - dec. 19 2025
Prof. dr. Carmen Orban: „România nu duce lipsă de medici dedicați. Duce lipsă de reguli clare”

Prof. dr. Carmen Orban, membru al Comisiei de Sănătate a Senatului și fost manager al Institutului Clinic Fundeni, trage un semnal de alarmă cu privire la blocajele din UPU și secțiile de ATI.

Miercuri, 17 decembrie, prof. dr. Carmen Orban a susținut o declarație politică în plenul Senatului, privind blocajele cronice din Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) și secțiile de Terapie Intensivă, „o realitate cunoscută de medici și pacienți, dar prea puțin asumată la nivel instituțional”, spune ea. 

„În România anului 2025, asistăm frecvent la situații în care spitale de nivel inferior sau chiar similar trimit pacienți critici către marile spitale de urgență, fără a exista o coordonare reală a locurilor disponibile. Pacientul ajunge într-o Unitate de Primiri Urgențe deja supraaglomerată, iar de acolo nu mai poate fi transferat, pentru că alte spitale refuză preluarea, invocând lipsa paturilor sau absența unei obligații clare”, a punctat Carmen Orban în mesajul său publicat și pe pagina oficială de Facebook

Mai grav, spune ea, este că secțiile ATI ajung blocate cu pacienți politraumatizați sau critici care au fost stabilizați, dar care nu pot fi transferați către secții de cronici, recuperare sau alte unități. „În lipsa unor mecanisme funcționale de transfer, un pat ATI rămâne ocupat zile, săptămâni și uneori chiar luni, în timp ce alți pacienți, aflați în stare critică, așteaptă în UPU sau pe holuri pentru a primi îngrijirea medicală de care au nevoie și care poate fi acordată doar în aceste spitale”, atrage atenția medicul. 

Lipsa unui sistem real de coordonare și a unor reguli clare transformă o problemă de organizare a statului într-un risc major pentru viața pacienților și într-o presiune nedreaptă asupra personalului medical, afirmă aceasta. 

Carmen Orban a cerut public Ministerului Sănătății:

- să clarifice, fără echivoc, obligația spitalelor de a primi pacienți critici, atunci când competența medicală există, indiferent de presiunile administrative; 

- să creeze sau să consolideze un sistem național sau regional de coordonare în timp real a paturilor ATI, cu decizie instituțională, nu individuală; 

- să stabilească proceduri clare pentru transferul pacienților stabilizați din ATI către secții de cronici sau recuperare; 

- să protejeze personalul medical de răspunderi penale sau civile nejustificate, atunci când blocajele sunt rezultatul unui sistem defect, nu al unei erori profesionale.

„România nu duce lipsă de medici dedicați. Duce lipsă de reguli clare, asumate și aplicabile. Este momentul ca statul român să înceteze să mai transfere responsabilitatea în jos, către medic, și să și-o asume acolo unde îi revine: la nivel instituțional și guvernamental”, a conchis membra Comisiei de Sănătate a Senatului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe