Dr.
Camelia Berechet
lucrează în Beuca, o comună din Teleorman, de când şi-a început cariera, în
1995. Aici s-a format ca medic şi a căpătat încrederea pacienţilor şi pe cea în
forţele proprii. Tot aici şi-a pierdut însă încrederea în guvernanţi, pe măsură
ce fiecare reformă din sănătate s-a dovedit lipsită de substanţă. S-a gândit de
câteva ori să plece din ţară, să caute un loc în care medicii sunt mai respectaţi.
Au ţinut-o pe loc familia, cei 2.200 de pacienţi de care se ocupă şi micile
victorii de zi cu zi: un diagnostic dificil pus corect, o situaţie de urgenţă
în care a intervenit la timp, un mulţumesc primit pe neaşteptate de la un
pacient chiar şi mult după ce l-a ajutat.
E doctor bun, că a zis ca doctorul de la Bucureşti
– Diferă
medicina de familie la sate de cea de la oraş?
– Aşa cum fac eu medicină, consider că sunt
liberă să fac tot ceea ce intră în plaja competenţei mele de medic de familie.
De exemplu, fac şi microchirurgie, am avut onoarea să asist trei naşteri, pot să
le fac şi acasă o parte din tratamentele injectabile, să nu îi mai trimit la
spital. Urgenţele mari le trimit la spital, dar lucrurile de cursă lungă,
bolile cronice sunt în aria mea de acoperire. Medicul de la oraş, în schimb,
este înconjurat de foarte mulţi specialişti şi trimite mai repede către ei. Sau
pacientul se duce direct. Eu trimit la specialist după ce-am încercat ceva şi
nu a mers. Am şi pacienţi care mă roagă: vă rog frumos să nu mă trimiteţi.
– Din
ce cauză?
– Poate şi din lipsă de bani, dar şi pentru
că au mai multă încredere în mine. Relaţia de încredere dintre medic şi pacient
este mai dezvoltată la noi. În zona rurală avem acest avantaj: toată lumea se
cunoaşte cu toată lumea. Şi mai e o vorbă la noi în zonă: e doctor bun, că a
zis cum a zis doctorul de la Bucureşti. Am mulţi pacienţi peste 60 de ani şi
uneori copiii îi duc să vadă medici din Bucureşti, iar dacă aceia îi spun cum a
zis şi medicul de familie, vă daţi seama ce bun e doctorul de familie...
Am încercat
să înviem femeia
– Ce
probleme întâlniţi cel mai des în activitatea profesională?
– În primul rând, SIUI. Altă problemă ţine
de ceea ce le putem oferi pacienţilor, în relaţie cu Casa. Cum se schimbă
contractul, trebuie să pregătesc pacientul: până acum aveai voie să îţi dau reţetă
nu ştiu de care, acum nu mai pot, până acum puteam să îţi dau medicamentul ăsta
fără scrisoare medicală, acum nu mai pot. Dar sunt şi avocatul pacientului în
faţa Casei. De exemplu, unii pacienţi se trezesc că figurează în SIUI ca decedaţi.
Am avut de curând problema asta, i-am explicat femeii, încercând să nu o şochez:
„Mamă, ştii, apare aici o problemă, nu prea te recunoaşte SIUI-ul. Eu pe matale
te cunosc, cât nu e nevoie să te trimit la spital, nu e problemă, dar, dacă va
fi nevoie, nu o să te recunoască sistemul“. Am luat actele, am mers cu ea la
Casă şi am încercat să înviem femeia în SIUI. Altfel, s-a modificat de foarte
multe ori contractul cu Casa. Până prin 2008, de fiecare dată când se schimba
guvernul, se schimba şi contractul. Aveam o vorbă: ăştia de Paşte şi de Crăciun
pregătesc câte-o bombă. Oricum, fiecare reformă pe care o anunţă cu surle şi
trâmbiţe înseamnă ceva mai rău pentru medici şi nu mai bine.
– Farmacie
aveţi la Beuca?
– De anul trecut, din decembrie. Până
atunci, oamenii îşi luau reţetele de la oraş. Şoferul de pe autobuz mai lua reţeta,
o lăsa la farmacie şi, când se întorcea, aducea medicamentele pentru cei care
nu se puteau deplasa. Acum oamenii sunt foarte încântaţi că au medicamentele în
comună. Farmacista a observat ce medicamente prescriu de obicei, iar eu am
avertizat-o că e bine să aibă medicamente mai ieftine, să fie pe buzunarul
pacienţilor.
Medic
la inundaţii
–
Comuna Beuca a fost afectată de inundaţiile din această primăvară. Cât de gravă
a fost situaţia?
– Am avut cam 80 de gospodării inundate şi
izolate. Noi suntem obişnuiţi cu pârâul nostru, din când în când mai iese din
matcă. Oamenii ştiu ce să facă, iar comunitatea găseşte de fiecare dată resurse
să se refacă.
– Ce
rol are medicul de familie într-o astfel de situaţie?
– Face parte din comitetul de urgenţă şi
trebuie să îi liniştească pe oameni. Am avut un şoc hipotermic atunci.
Pompierii l-au scos din apă, am încercat să îl încălzesc până a venit SMURD-ul.
În martie au fost alte inundaţii. Am avut o pacientă cu dializă, cu casa
înconjurată de apă. Pompierii au venit să o scoată de-acolo şi ambulanţa a
preluat-o să o ducă la spital. Între timp, eu am vorbit cu ea să o calmez.
Apoi, am lucrat cu sanepidul pentru prevenirea infecţiilor. Cam acesta a fost
rolul meu. Sunt şi lucruri pe care nu le înveţi la şcoală, te orientezi pe loc.
Medicina rurală e pe ultimul loc
– Ce
aţi schimba la sistemul de sănătate, în special în zona medicinii rurale, dacă
aţi fi ministrul sănătăţii?
– Nu aş vrea să fiu nici măcar pentru o zi.
Cred că ar trebui găsită o cale pentru ca medicii să fie încurajaţi şi susţinuţi
financiar să lucreze la sate. În 1999, ni s-a promis marea cu sarea: o să primiţi,
o să aveţi salarii... După, s-a schimbat roata, a urmat o politică de tipul:
„Cine e de vină? Medicul de familie“. Astăzi, nu mai sunt medic de familie, dacă
vreţi să facem haz de necaz; sunt IT-ist, contabil, reprezentant legal,
angajator, manager resurse umane şi, în timpul liber, medic de familie. Oricum,
cred că medicina rurală e pe ultimul loc în topul priorităţilor lor. Când
medicii de vârsta mea vor ieşi la pensie, poate se vor gândi: „Aoleu, ce ne
facem, că nu mai avem medici în zonele rurale?“.
– Care
e cea mai plăcută amintire legată de profesie?
– Toate mulţumirile primite de la pacienţi.
Uneori vin mai târziu, când nici nu mai ştii ce-ai făcut pentru ei, dar oricum
sunt cea mai mare satisfacţie.
– Şi
cel mai dificil moment prin care aţi trecut?
– Probabil cele trei naşteri pe care le-am
asistat. La prima, cel puţin, mai mult cu Dumnezeu m-am dus înainte. Tot ce ştiam
ştiam din cărţi. Îmi spuneam: „Doamne, tu ai spus că naşterea e un proces
fiziologic, fiziologic să fie!“. Copilul de care vă povestesc este acum vecinul
meu, are deja 14 ani. A venit cu circulară de cordon şi, când a ieşit capul, am
observat că începe să se învineţească. Am tăiat urgent cordonul şi s-a născut sănătos.