De manipulări (şi de automanipulări) nu ducem lipsă. Nici de şantaj sau autoşantaj. Doar că nu ştim de unde vin ele sau dacă practicanţii lor sunt conştienţi de ceea ce fac. ŞANTAJUL SENTIMENTAL este cu atât mai greu de diagnosticat şi de înfruntat cu cât el se manifestă, de obicei, între oameni apropiaţi. Între părinţi şi copii, între fraţi, între prieteni, între iubiţi, între şefi şi subalterni, între oameni care se cunosc bine şi se pot sprijini unii pe alţii.

  Deschizând cartea autoarelor Susana Forward şi Dona Frazier, apărută la editura „Trei“, în traducerea Marilenei Dumitrescu, aflăm că există nenumărate forme de şantaj sentimental, dar, în ciuda diversităţii, o analiză la rece poate recunoaşte o aceeaşi schemă de evoluţie a lucrurilor: cineva cere ceva altcuiva (bani, o favoare, o conduită anume) şi dacă acesta nu e dispus să accepte cererea, primul face presiuni, care, în caz de insucces, sunt urmate de ameninţări (mai mult sau mai puţin directe), iar şantajul se împlineşte atunci când, în fine, victima cedează. Cedează fie din teamă, fie din datorie (de fiu, de frate, de părinte, de prieten, …de cetăţean sau de om), ori din pricină că se simte (pe drept sau pe nedrept) vinovat de ceva anume. (...)

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

   Dedicând-o mentorilor săi şi pornind de la un citat din Sigmund Freud: „Omul are nevoie de un vis, ca să suporte realitatea“, autorul, Viorel Şerban, bine-cunoscutul profesor de diabet şi boli de nutriţie, parcurge un lung, dificil şi complicat excurs prin destine, traversând lumi de o complexitate unică şi stânci

greu de escaladat, pe care, în final, reuşeşte să le străbată cu succes datorită unei culturi, întâlnită rar în zilele noastre. (...)

    Cenaclul Tinerilor Medici Scriitori s-a întrunit în ziua de 29 aprilie a.c., la sediul Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România. În privinţa momentului poetic tradiţional ce a deschis întâlnirea, preşedintele SMSPR, profesorul şi scriitorul C. D. Zeletin, a ales să vorbească, de data aceasta, despre lirica feminină românească, oprindu-se asupra Otiliei Cazimir, din care a citit două poezii. Colegul Theodor Voiosu a anunţat apariţia unui grupaj de poezii personale în revista „Luceafărul de dimineaţă“, numărul 15–16 (933–934) din 31 martie 2010, la rubrica „Dintre sute de catarge“, cu o notă introductivă realizată de Radu Voinescu, după care a citit două noi poezii: „Urban spleen” şi „Pasărea Măiastră”. Subsemnatul a redat două poeme fără titlu, din care unul personal, iar celălalt aparţinând unei talentate tinere autoare, ambele fiind parte a unui veritabil „duel“ literar. Smaranda Gliga a încheiat prezentarea creaţiilor personale cu „Jurnalul unui noună scut“.

    O documentare recentă, în preajma unui eveniment ce se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 mai – 60 de ani de la înfiinţarea Clinicii de Ortopedie din Timişoara, 1950 – 2010 – simpozion organizat de dl prof. dr. Dan V. Poenaru, mi-a oferit şi prilejul de a pătrunde dincolo de aparenţe, ajutându-mă să descifrez mecanisme şi determinări ce pot să ducă spre realizări de excepţie… Şi e nevoie să o spunem, pentru cei dornici să realizeze ceva în medicina modernă (şi poate chiar în orice alt domeniu), viaţa şi activitatea profesorului Dan V. Poenaru alcătuiesc o adevărată şi profundă carte de învăţătură. Aşa încât un moment aniversar precum acesta, prilej de a statornici noi contacte şi de a lansa noi proiecte de anvergură, nu avea cum să lipsească din traiectoria unui profesionist care, fără a-i uita pe maeştri, a lăsat semne durabile în istoria recentă a Ortopediei româneşti.