Newsflash
ANUNȚURI DE ANGAJARE

Institutul de Psihiatrie SOCOLA caută șef secție Acuți

de - aug. 14 2025
Institutul de Psihiatrie SOCOLA caută șef secție Acuți

Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iași scoate la concurs postul de medic șef secție pentru Secția IV Acuți.

Institutul de Psihiatrie SOCOLA Iași scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ordinul MS. nr. 1.406/2006, pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului ori examenului pentru ocuparea funcției de șef de secție, șef de laborator sau șef de serviciu din unitățile sanitare publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 185 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare și Sentința civilă nr. 224/2023 pronunțată de către Tribunalului Botoșani în dosar nr. 1591/40/2022 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 46/20244 pronunțată de către Curtea de Apel Suceava postul de: 
•    medic șef secție pentru Secția IV Acuți

Condițiile de înscriere:

  • Medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea psihiatrie, specialitate pe care o practică în mod curent şi în care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca medic specialist);
  • Vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca specialist

Nu se pot înscrie la concurs:
1. Persoanele cărora le-a încetat contractul de administrare în ultimii 2 ani, în condiţiile stabilite la art. 5 lit. b), c) sau d) din Ordinul MS nr.1406/2006 nu pot participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator şi şef de serviciu.
2. Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România nu pot participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie.
3. În situaţia în care persoanele prevăzute la punctul 2 contestă conform legii sancţiunea aplicată fie de unitatea angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România, interdicţia prevăzută la punctul 3 produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
Condițiile pe care le oferă unitatea sanitară sunt : Condițiile prevăzute de catre Legea 53/2003, Contractul colectiv de munca si Legea 153/2017;

Înscrierile se fac la Serviciul RUNOS din cadrul Institutului de Psihiatrie SOCOLA Iași din Iași, șos. Bucium, nr.36, județul Iași

Conținutul dosarului de înscriere:
a) cererea în care se menţionează funcţia pentru care doresc să concureze;
b) copia xerox a diplomei de studii;
c) adeverinţa din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) actele doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa din Ordinul 1.406/2006;
e) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcţia pentru ocuparea căreia doreşte să concureze;
f) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificatul privind starea de sănătate;
h) dovada/adeverinţa din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de către conducerea unităţilor în care şi-a desfăşurat activitatea sau de către Colegiul Medicilor din România;
h ind.1) în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (6) din Ordinul MS nr.1406/2006  un document, certificat de grefă, emis de instanţa judecătorească competentă, din care să reiasă existenţa pe rolul instanţei a unui litigiu cu privire la sancţiunea aplicată;
i) copia xerox a autorizaţiei de liberă practică sau certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate şi vechimea în specialitate;
k) dovada absolvirii unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, sau, după caz, dovada că sunt medici specialişti sau primari în specialitatea sănătate publică şi management sau că au absolvit un masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată. 
    Documentul mai sus menționat poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere, prin care se obligă ca, în termen de 2 ani de la încadrarea în funcţie, să facă dovada absolvirii unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
l) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei;
m) chitanţa de plată a taxei de concurs.
n) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
o) certificat de cazier judiciar;
p) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Tematica : 
1.    Titlul II – Programele naționale de sănătate
2.    Titlul VII – Spitalele
3.    Titlul VIII – Asigurările sociale de sănătate
4.    Titlul IX ind.1 – Dosarul electronic de sănătate al pacientului 
5.    Titlul XII – Exercitarea profesiei de medic. Organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România
6.    Titlul XVI - Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice 
7.    Titlul XVI ind.1 - Răspunderea civilă a psihologilor şi a furnizorilor de servicii conexe actului medical acordate persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist în cadrul programelor naţionale de sănătate curative
8.    Titlul XVIII – Medicamentul
9.    Înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi;
10.    Atribuţiile comitetului director din cadrul spitalului public;
11.    Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
12.    Criteriile de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă cu modificările și completările ulterioare;
13.    Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare cu modificările și completările ulterioare;
14.    Internarea nevoluntară;
15.    Evaluarea sănătății mintale și proceduri de diagnostic a tulburărilor psihice;
16.    Drepturile persoanei cu tulburări psihice;
17.    Norme speciale de îngrijire a pacientului cu tulburări psihice;
18.    Drepturile pacientului;
19.    Norme privind fotografierea sau filmarea pacienților;
20.    Norme privind accesul pacienților la datele medicale;
21.    Decontul de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primare;
22.    Transferul interclinic al pacientului critic;
23.    Disciplinele universitare de anatomie şi organizarea serviciilor pentru utilizarea cadavrelor
24.    Manipularea cadavrelor în cadrul spitalelor;
25.    ConţinutulContractului de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public;
26.    Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale , în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2025;
27.    Aplicarea Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate în anul 2025;
28.    Programele naţionale de sănătate și normele de realizare;
29.    Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative;

Bibliografia:
1.    Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Republicată cu modificările și completările;
2.    Ordinul 1782/2006 privind înregistrarea şi raportarea statistică a pacienţilor care primesc servicii medicale în regim de spitalizare continuă şi spitalizare de zi;
3.    Ordinul 921/2006 pentru stabilirea atribuţiilor comitetului director din cadrul spitalului public;
4.    Ordinul 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare;
5.    Ordinul 1408/2010 privind aprobarea criteriilor de clasificare a spitalelor în funcţie de competenţă;
6.    Ordinul 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare;
7.    Legea 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice  - Republicată cu modificările și completările ulterioare;
8.    Ordinul  MS nr. 488/2016 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002;
9.    Legea 46/2003 privind drepturile pacientului;
10.    Ordinul MS nr.1410/2016 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003 cu modificările și completările ulterioare;
11.    Ordinul MS nr.  1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primare;
12.    Ordinul MS nr. 1091/2006 privind aprobarea protocoalelor de transfer interclinic al pacientului critic;
13.    Legea 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului – Republicată cu modificările și completările ulterioare;
14.    Hotararea Guvernului 451/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului;
15.    Ordinul  MS nr. 320/2007 privind aprobarea conţinutului Contractului de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public;
16.    Hotararea Guvernului  521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate cu modificările și completările ulterioare;
17.    Ordinul 1857/2023 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate cu modificările și completările ulterioare;
18.    Hotararea 423/2022 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate;
19.    Ordinul 964/2022 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică;
20.    Ordinul 180/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative;

Termenul de înscriere: 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț.

Calendar concurs: 14.08.2025 afișare anunț; 
           29.08.2025 – ora 12:00 - termen depunere dosare; 
           02.09.2025 – ora 12:00 - afișare analiză dosare;  
           09.09.2025 – ora 12:00 - termen completare dosare respinse; 
           10.09.2025 – ora 12:00 - afișare rezultate selecție dosare; 
           11.09.2025 – ora 12:00 - termen depunere contestație selecție dosare;
           16.09.2025 – ora 12:00 – afișare rezultate contestație selecție dosare; 
           17.09.2025 – ora 10:00 -  susținere proba interviu;         
           18.09.2025 – ora 12:00 - rezultate proba interviu;    
           19.09.2025 – ora 12:00 - depunere contestații proba interviu;
           22.09.2025 – ora 12:00 - rezultate contestații proba interviu;
           23.09.2025 – ora 10:00 - proba scrisă;
           24.09.2025 – ora 12:00 -  rezultate proba scrisă;
           25.09.2025 – ora 12:00 - depunere contestații proba scrisă;
           26.09.2025 – ora 12:00 -  rezultate contestații proba scrisă; 
           29.09.2025 – ora 10:00 -  proba clinică;
           30.09.2025 – ora 12:00 - rezultate proba clinică;
           01.10.2025 – ora 12:00 -  depunere contestații proba clinică;          
           02.10.2025 – ora 12:00 -  rezultate contestații proba clinică;
           03.10.2025 – ora 12:00 - rezultate finale;

Cuantumul taxei de concurs: 1000 lei; 

Tema pentru proiectul de management solicitat în cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor de medic sef de secție:
1.    Managementul calității și performanței profesionale în secție
2.    Creșterea performanței serviciilor medicale oferite în secție
3.    Gradul de satisfacție al personalului medical și performanței profesionale în secție
4.    Plan de îmbunătățire a calității serviciilor și siguranța pacienților.
5.    Evaluarea, planificarea și organizarea serviciilor și siguranța pacienților în cadrul secției
6.    Analiza situației economico-financiare  a secției, îmbunătățirea finanțării secției din surse publice și private
Candidații aleg una din temele de mai sus și dezvoltă un proiect care vizează secția (maxim 8-10 pagini, tehnoredactate pe calculator, fonturi de 14 Times New Roman).

Structura proiectului de management al secției:
A. Descrierea situației actuale a secției;
B. Analiza SWOT a secției-puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințări;
C. Identificarea problemelor critice;
D. Selecționarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii făcute;
E. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritară identificată:

1. Scop;
2. Obiective- indicatori;
3. Activități:
          a) definire;
          b)încadrare în timp-grafic Gantt;
          c) resurse necesare- umane, materiale, financiare;
          d) responsabilități;
4. Rezultate așteptate;
5. Monitorizare- indicatori;
6. Evaluare-indicatori.

Grila de evaluare proiect de specialitate:

Punctaj maxim:
A.    Descrierea situației actuale a spitalului: 2,5p
B.    Analiza SWOT a spitalului: 1 p
C.    Identificarea problemelor critice: 2 p
D.    Selecționarea unei probleme critice:1p
E.    Dezvoltarea proiectului pe problema prioritară:2,5 p
         - Scop:0,25 p
         - Obiective: 0,25p
         - Definire activități: 1p
         - Rezultate: 0,5 p
         - Monitorizare indicatori:0,5p
F.    Redactarea proiectului :1p
         - scris cu font 14: 0,25p
         - distanța dintre rânduri este respectata : 0,25p
         - numărul de pagini este 8-10: 0,50p
 

METODOLOGIE

privind calcularea punctajului la concursul ori examenul pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie conform Ordinului MS nr.1406/2006

1. Interviu - susţinerea proiectului de management care să permită evaluarea capacităţii manageriale a candidatului

Nr. crt.

Interviu - susţinerea proiectului de management care să permită evaluarea capacităţii manageriale a candidatului

Punctaj

1.

Eliminatoriu, fiind obligatorie obţinerea a minimum 50 de puncte

0-100 de puncte

2. Proba scrisă

Nr. crt.

Probă scrisă

Punctaj

1.

Eliminatorie, fiind obligatorie obţinerea a minimum 70 de puncte

0-100 de puncte

3. Proba clinică 

Nr. crt.

Proba clinică

Punctaj

1.

Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte

0-100 de puncte

4. Analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice

Nr. crt.

Analiza şi evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice

Punctaj

1.

Rezidenţiat prin concurs în specialitatea pentru care candidează

10 puncte

2.

Titlul de specialist

5 puncte

3.

Gradul de primar/principal

10 puncte

4.

Doctorat

10 puncte

5.

Doctorand la data concursului (atestat de rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie sau de Academia de Ştiinţe Medicale)

5 puncte

6.

A doua specialitate confirmată prin ordin al ministrului sănătăţii publice

2 puncte

7.

Fiecare atestat obţinut

1 punct

8.

Activitatea ştiinţifică dovedită:

 

- numărul de lucrări publicate ca prim autor

0,5 puncte/lucrare

- numărul de cărţi publicate

2 puncte/carte

9.

Activitatea de organizare (minimum un an):

 

- director de spital sau de alte unităţi sanitare

5 puncte

- autoritate de sănătate publică

7 puncte

- Ministerul Sănătăţii Publice (sau alte unităţi ale Ministerului Sănătăţii Publice cu rol de management sanitar sau educaţional la nivel naţional)

10 puncte

- medic şef ambulatoriu de specialitate

2 puncte

- şef de secţie, şef de laborator, şef de serviciu

2 puncte

- atestat în managementul serviciilor de sănătate

10 puncte acordate în plus faţă de cele prevăzute la nr. crt. 7

METODOLOGIE CONCURS
Concursul pentru ocuparea funcției de medic șef secție se va desfășura la sediul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, șos. Bucium, nr. 36, și cuprinde următoarele probe de evaluare:
- interviu -  susținerea proiectului de management;
- probă scrisă;
- probă clinică 
Interviul - susținerea proiectului de management, permite evaluarea capacității manageriale a candidatului și are următoarele caracteristici:
a)    este obligatoriu
b)    se susține la nivelul unității care a publicat funcția la concurs
c)    este eliminatoriu
d)    în cadrul probei se pot acorda maximum 100  de puncte, fiind necesare minimum 50 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat
Proba scrisă constă în alegerea prin tragere la sorți a 10 titluri din tematica anunțată prin publicația de concurs, din care comisia va formula 10 subiecte din legislația sanitară, și are următoarele caracteristici:
a)    este obligatorie
b)    este secretă
c)    este eliminatorie
În cadrul probei se pot acorda maximum 100 puncte, fiecare subiect fiind notat între 0 -10 puncte, conform baremului întocmit de comisia de examinare înainte de începerea corectării, fiind necesare minimum 70 de puncte pentru promovare, în caz contrar candidatul fiind eliminat din concurs chiar în lipsa unui contracandidat.
Proba clinică pentru medici se susține în fața comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. În cadrul probei se pot acorda maximum 100 de puncte, conform baremului stabilit de comisia de concurs înainte de începerea probei, punctajul minim de promovare fiind de 50 de puncte.
După finalizarea etapelor de concurs, se întocmește, în ordine descrescătoare, clasificarea candidaților care au promovat concursul.
Se declară admis candidatul care s-a clasat pe primul loc în urma susținerii concursului pentru ocuparea funcției de medic șef secție.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 159 de lei
  • Digital – 106 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe