Când eu însumi am dat rezidențiatul, în 2004, psihiatria era printre specialitățile clinice cel mai puțin dorite. Era o specialitate „de nișă”, aleasă de bunăvoie doar de cei foarte pasionați de subiect, mereu un grup aparte, ca să nu zic excentric, printre studenți. Știu asta pentru că făceam parte dintr-un astfel de grup, format din doar doi oameni din seria mea. De atunci, lucrurile s-au schimbat foarte mult. În încercarea de a găsi motive pentru creșterea constantă a interesului pentru psihiatrie, ne gândim în primul rând la motive practice: salariu și sporuri, ore de lucru, flexibilitate și versatilitate pentru viitor, faptul că poți avea o practică de succes în ambulatoriu, fără să depinzi de echipamente complexe etc. 

Cred însă că explicațiile adevărate sunt cu totul altele. Primul indiciu major e că România nu este un caz unic. Conform AAMC (Association of American Medical Colleges), numărul absolvenților de medicină din SUA care se înscriu în programe de training psihiatric e în continuă creștere în ultimul deceniu, făcând ca psihiatria americană să fie mai competitivă ca niciodată. În Marea Britanie, în trecut locurile rămâneau neocupate (circa 60% în 2017), ceea ce a determinat Colegiul Regal al Psihiatrilor să ducă anual campania de imagine Choose Psychiatry. 

Acum nu doar că toate locurile pentru Core Psychiatry Training sunt ocupate, ci competiția pentru ele este acerbă, crescând deja de la valoarea impresionantă de 9,5 pe loc în 2024 la aproape 22 pe loc în 2025! Franța, de asemenea, înregistrează o atractivitate crescută în ultimul deceniul pentru psihiatrie în ierarhia ECN (examenul omolog rezidențiatului nostru). Cred că putem afirma, fără să greșim, că avem de-a face cu o creștere globală și spectaculos de mare a interesului mediciniștilor pentru o carieră în psihiatrie. 

Motivația salarială sau pragmatismul organizării de cabinet sunt, cu siguranță, variabile minore în această evoluție. Probabil că pandemia, cu criza ei de sănătate mintală, după părerea mea, departe de a-și fi atins consecințele ultime, a fost un impuls puternic în ultimi ani în această direcție. Deși accelerată de pandemie, tendința e anterioară ei și oglindește îndeaproape ce se întâmplă, în general, în societate și public.

De când sunt eu medic, nevoia de dialog pe teme de sănătate mintală a crescut permanent. Dacă la început era aproape un subiect tabu, sau oricum ignorat, începând cu 2010, treptat, conferințele sau întâlnirile publice pe astfel de teme au început să umple sălile, cărțile au cunoscut o explozie în număr de publicații și tiraj. Și printre titlurile destinate marelui public au fost prezente unele foarte serioase și de mare impact. Astăzi, social media e saturată de specialiști mai mult sau mai puțin competenți în a oferi sfaturi de sănătate psihică. 

Dar nu doar dialogul s-a amplificat, ci și conștientizarea crizei și nevoilor tot mai stringente, exprimate în cuvinte tot mai simple, tot mai departe de criptografia cărților de semiologie. Singurătatea e recunoscută astăzi, nu de mult timp, de marile asociații medicale profesionale, ca factor de risc pentru sănătate. Psihiatria a ieșit din enclava spitalicească și o vedem printre noi: deschidem uneori televizorul și ascultăm conținuturi delirante tipice, generatoare de panică. 

Pe un ton mai optimist, studentul de azi este parte din generația Z, care e mult mai articulată într-un fel de eticheta suferinței psihice și mai conștientă de inegalitatea socială pe care o produce, precum și de faptul că, prin contrast cu iluziile de alteritate ale trecutului, e un subiect care ne interesează pe noi toți. Îmi place să cred că acest student descoperă amploarea calei­doscopică și împlinirea relației medic-pacient din psihiatrie, înlocuiește teama și stigmatizarea cu curiozitatea față de povești nemaipomenite de viață, povești de suferință, dar și de reziliență, realizează că pacienții noștri sunt cei mai buni profesori. 

Speranța mea pentru anul care vine este ca valul proaspăt de tinerețe care va infuza psihiatria, compus din oameni mai inteligenți și mai motivați ca niciodată, să satisfacă nu doar nevoia de resursă umană, ci și nevoia de servicii comunitare și de urgență, nevoia de schimbare din sistemul de îngrijiri de sănătate psihică, și ea părând să fie mai mare ca niciodată.