Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Depresia post-AVC are anumite particularităţi

de Dr. Mariana MINEA - ian. 12 2024
Depresia post-AVC are anumite particularităţi

Este cunoscut faptul că supravieţuitorii unui accident vascular cerebral (AVC) pot dezvolta depresie.

        Mai puţin cunoscut este modul în care această depresie diferă de cea a pacienţilor care nu au trecut printr-un AVC – atât din punctul de vedere al cauzelor, cât și al tabloului clinic și răspunsului la tratament. 

        Două review-uri sistematice au descoperit o deosebire consistentă între cele două grupuri de pacienţi: astfel, cei cu depresie post-AVC prezintă o prevalenţă sau o severitate mai mare a afectării capacităţii de control al emoţiilor, precum și o anhedonie mai puţin severă. O posibilă explicaţie ar fi că recuperarea post-AVC este o călătorie cu o componentă emoţională pentru supravieţuitori, ceea ce îi poate proteja de anhedonie. Tocmai de aceea, implicarea psihologului în procesul de recuperare ar putea avea rezultate pozitive în ceea ce privește controlul emoţional.

        În cadrul celui de-al doilea studiu, cercetătorii au recoltat mostre de sânge de la pacienţi, din care au analizat 1.196 de proteine plasmatice. Cu ajutorul unui algoritm de tip machine learning au verificat relaţia dintre nivelurile crescute ale acestor proteine și starea de spirit a pacienţilor, evaluată cu ajutorul chestionarului Stroke Impact Scale. O proporţie de 45% dintre proteinele descoperite în plasma acestor pacienţi erau deja asociate episodului depresiv major. 

        De asemenea, au fost descoperite și niveluri crescute pentru unele citokine proinflamatorii, precum interleukina 6. Acestea creează tabloul unui răspuns inflamator crescut la nivel cerebral, ce duce la niveluri scăzute de triptofan și de serotonină, cu activitate sinaptică scăzută, ce predispune la depresie. Deși inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei reprezintă tratamentul standard pentru pacienţii cu depresie post-AVC, nu toţi răspund la aceste medicamente. Mai multe analize de proteomică sunt necesare pentru a descoperi terapiile adaptate acestor pacienţi.

 

 


Notă autor:

https://www.medscape.com/viewarticle/what-causes-one-strokes-most-common-complications-2024a10000dx

ETICHETEdepresie AVC

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe