Newsflash
ACTUALITATE Știri

Cum va arăta noul Spital Municipal din Lugoj

de Florentina Ionescu - feb. 9 2026
Cum va arăta noul Spital Municipal din Lugoj

Noul Spital Municipal Lugoj este conceput în acord cu direcțiile actuale ale arhitecturii medicale.

Municipiul Lugoj va beneficia de construcția unui spital nou, realizat în acord cu tendințele contemporane de proiectare a spitalelor de TESSERACT ARCHITECTURE. Acesta este singurul studio din România specializat exclusiv în arhitectura medicală și unul dintre puținele de acest tip din Europa Centrală și de Est.

Proiectul se află într-o etapă majoră de dezvoltare, odată cu aprobarea studiului de fezabilitate, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. Cu o investiție estimată la aproximativ 65 milioane de euro, noua unitate medicală este concepută să devină un reper regional – atât prin amploarea sa, cât și prin viziunea contemporană asupra actului medical. 

210 paturi organizate într-un sistem funcțional

Spitalul va avea o suprafață construită desfășurată de aproximativ 23.000 mp și va include 210 paturi, organizate într-un sistem funcțional care asigură fluxuri distincte și bine controlate pentru pacienți, personal și materiale, reducând riscul de infecții asociate actului medical și susținând o activitate clinică eficientă.

În prezent, infrastructura medicală din Lugoj funcționează în clădiri vechi, construite în urmă cu mai multe decenii, care nu mai corespund cerințelor actuale de siguranță, confort și eficiență. Noul spital reprezintă un răspuns concret la nevoia comunității pentru servicii medicale moderne, aliniate la standarde internaționale de calitate.

Spitalul ca spațiu de tranziție 

Amplasat la limita dintre oraș și natură, în extremitatea estică a Lugojului, noul spital își construiește identitatea în jurul unui concept profund: liminalitatea – definită ca starea de „între”, de prag, de tranziție.

Spitalul este, prin definiție, un loc al transformării. Oamenii intră purtând teamă și vulnerabilitate, dar și speranța că vor ieși mai puternici, iar studioul traduce această realitate într-o arhitectură care nu izolează, ci însoțește pacientul în această călătorie.

Clădirea este gândită ca o trecere firească de la energia orașului către calmul naturii: spații deschise, curți interioare, lumină naturală și trasee care se desfășoară gradual, evitând senzația de masivitate sau dezorientare. 

Pod verde între comunitate și peisajul natural

Refuzând ideea unui volum dominant, proiectul propune o soluție arhitecturală care modelează terenul într-un acoperiș verde accesibil publicului, transformând spitalul într-o extensie naturală a peisajului.

Pacienții și vizitatorii traversează spații care se transformă treptat: de la piațeta urbană, prin zone vegetale și sere de tranziție, către interiorul cald și protector al spațiului medical.

Culoarele devin mai mult decât simple legături funcționale: ele sunt spații restaurative, unde lumina și natura reduc anxietatea și oferă un sentiment de control și calm.

„Am proiectat de data aceasta un spital care oferă mai mult decât infrastructură – un spațiu care susține vindecarea încă din primul moment, cu oamenii și comunitatea drept primă preocupare, acest aspect fiind specific în toate proiectele noastre. Oamenii intră într-un spațiu de spital cu stări mixte – între teamă și speranță, între vulnerabilitate și proiecția recuperării. De aceea, arhitectura acestui proiect nu ascunde această experiență în spatele unor coridoare sterile, ci o însoțește prin lumină, natură și tranziții blânde, care transformă anxietatea într-un sentiment de siguranță. Astfel, noul Spital Municipal din Lugoj propune o viziune nouă pentru întreg sistemul medical din România: este un spital care devine mediator între oraș și peisaj, între tehnologie și umanitate, între comunitate și îngrijire, susținând procesul de vindecare”, declară arh. Raluca Șoaita, fondator TESSERACT ARCHITECTURE. 

Funcționalitate medicală la standarde internaționale

Noul spital va include o structură complexă de specializări, adaptată nevoilor actuale ale comunității: unitate de primiri urgențe, terapie intensivă, chirurgie, cardiologie, neurologie, oncologie, obstetrică-ginecologie, maternitate, neonatologie, pediatrie, ortopedie, gastroenterologie, boli infecțioase, pneumologie, nefrologie, imagistică medicală, laborator clinic, farmacie și spații tehnice dedicate.

Organizarea a fost realizată astfel încât să asigure circuite separate și sigure, contribuind la eficiența actului medical, la confortul pacienților, dar și la realizarea de condiții optime de lucru pentru personalul medical. Dimensionarea capacității spitalului a fost fundamentată pe analiza serviciilor medicale existente în zonă și, mai ales, pe nevoile reale ale comunității.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe