Cu toate acestea, apar și spaţii cu destinaţie medicală care bucură pacienţii și personalul deopotrivă. Arareori, vizitarea unei unităţi medicale este o experienţă plăcută, iar la încărcătura emoţională a bolii, care atinge atât pacienţii, cât și medicii, asistenţii și personalul auxiliar, se adaugă senzaţiile neplăcute oferite de ambianţa rece și sterilă (în teorie) a mediului spitalicesc.

        Din acest motiv, arhitectura și designul clădirilor și spaţiilor cu destinaţie medicală au căpătat o importanţă din ce în ce mai mare. Practic, nevoile de îngrijire a pacientului dictează fiecare pas al procesului, iar aceste nevoi sunt numeroase și diferite, în funcţie de specialităţile medicale oferite de clinica respectivă. Totuși, scopul rămâne același, indiferent că vorbim despre arhitect, designer sau constructor – siguranţa pacientului și creșterea calităţii actului medical.

        Pentru a afla  mai multe despre noile construcţii cu destinaţie medicală din ţara noastră, am stat de vorbă cu arhitecta Raluca Șoaita, fondatoare a companiei Tesseract Architecture, probabil singurul birou de arhitectură românesc specializat în proiecte spitalicești. Să spunem doar că firma Ralucăi este cea care a proiectat noul spital Marie Curie – proiectul #NoiFacemUnSpital al Asociaţiei Dăruiește Viaţă –, dar și spitalele modulare Elias și Brașov, construite și date în folosinţă cu o viteză remarcabilă.

Arh. Raluca Șoaita a urmat cursuri de specializare în cadrul Școlii de Arhitectură Belleville din Paris, locul unde a înţeles cât de importantă este abordarea integrată om/spaţiu/cultură. Este fondatoarea Tesseract Architecture, unde coordonează o echipă de 10 arhitecţi, cărora li se adaugă un epidemiolog cu mare experienţă. Colaborează cu o echipă pluridisciplinară, de peste 60 de specialiști. S-a ocupat de noul Spital Marie Curie, de spitalele modulare de la Elias și de la Brașov, dar și de amenajarea Neuroaxis Center. În prezent, lucrează la proiectul noului Spital Judeţean Sibiu și al Spitalului Focșani.

Nu avem know-how de arhitectură medicală

        În lumea întreagă, nu există cursuri de specializare pentru proiectarea de spitale, nici măcar la marile universităţi, doar cel mult câteva cursuri de masterat. În facultate, așa ceva nu se predă, motiv pentru care studenţii care ar dori să se îndrepte în această direcţie ar trebui să caute stagii în birouri de proiectare specializate. Așa că „arhitectura medicală se învaţă exersând sau «furând» de la cei cu experienţă”, spune fondatoarea studioului specializat în arhitectură medicală Tesseract Architecture.

„Experienţa se face după mulţi ani, având în vedere că vorbim despre un program de arhitectură complex și despre recurenţa mică a oportunităţilor de a proiecta astfel de clădiri”, adaugă Raluca Șoaita. Din păcate, în România (și la nivel de întreaga regiune Central și Est-Europeană) nu există un know-how specific pe segmentul de arhitectură medicală, nevoia și potenţialul fiind de altfel foarte mari.

În România încă evacuăm pacienţii cu targa pe verticală, utilizând scările, când soluţia cea mai potrivită și eficientă pentru spitale este o evacuare pe orizontală.

Normativ de proiectare din anii ’70

        Normativul NP015, după care se proiectează spitalele, datează din 1997, dar, de fapt, el este aproape identic cu cel din anii ’70, modificările nefiind de substanţă. Raluca Șoaita subliniază că legislaţia este învechită și nu e corelată, chiar dacă există ordine ale Ministerului Sănătăţii mai recente, pentru autorizarea diferitelor tipuri de spaţii medicale, care oferă și specificaţii tehnice. Acestea „nu sunt corecte din punct de vedere tehnic și se contrazic cu normativul de proiectare”. Un exemplu care relevă situaţia acestor normative este legat de proiectarea reţelelor pentru fluide medicale.

„În NP015 se specifică o soluţie care era potrivită pentru producerea oxigenului din acele timpuri și care este obsoletă azi. Pentru că proiectanţi fără experienţă folosesc acel normativ vechi ca ghid de proiectare, găsim în șantiere soluţii care nu mai corespund cu tehnologiile din timpurile noastre, care sunt ineficiente și chiar periculoase”, detaliază arhitecta. Ea mai dă și un alt exemplu, legat de circuitele din spitale românești, unde „încă mai negociem astfel de soluţii”.

        Nici normativul de proiectare pentru siguranţă și evacuare în caz de incendiu nu este actualizat și adaptat la nevoia specifică domeniului medical, respectiv evacuarea unor persoane care nu se pot deplasa singure. „În România încă evacuăm pacienţii cu targa pe verticală, utilizând scările, când soluţia cea mai potrivită și eficientă pentru spitale este o evacuare pe orizontală, între diferite compartimente de incendiu”, atrage atenţia specialista.

Soluţii pentru spitale mai eficiente

        Fondatoarea Tesseract menţionează trei direcţii care s-au dezvoltat foarte mult și care fac spitalul actual mai eficient și mai plăcut pentru utilizator:

1. Integrarea noilor tehnologii și descoperiri tehnice – mai ales soluţii de reducere a consumului de energie în cadrul proiectării, execuţiei și utilizării spitalului. În prezent proiectăm, executăm și facem folosind BIM – Building Information Management. Există spitale digitalizate, în care procedurile sunt gândite pentru eficientizare și acompaniere; există echipamente medicale din ce în ce mai precise; există inteligenţă artificială, care preia taskurile repetitive și lasă personalului timp pentru taskurile critice etc.).
2. Umanizarea spitalelor (ca de exemplu spitale cu locuri de joacă pentru copii), astfel încât să obţinem spaţii care participă la vindecare.
3. Utilizarea de tehnologii și materiale prietenoase cu mediul.

Spitale metropolitane sau spitale mici?

        În această privinţă, arhitecta Raluca Șoaita crede că decizia este legată mai degrabă de politicile de sănătate decât de strategiile de dezvoltare a infrastructurii medicale, iar responsabilitatea de a propune asemenea soluţii îi revine Ministerului Sănătăţii, în baza analizelor sistemului.

        „Dezbaterea actuală este dacă azi ar trebui să construim spitale mari și poziţionate la distanţe mai mari unele de altele – spitale regionale, care se adresează unui vad mare de oameni – sau să construim spitale mai mici, mai multe, amplasate la distanţe mai mici unele de altele. În cadrul pandemiei, deplasarea pacienţilor către centrele mari, regionale, a fost mai dificilă. Astfel, la nivel mondial s-a formulat mai degrabă o idee de filtrare a pacienţilor pe categorii de risc, prin plasarea unor spitale mai mici și mai numeroase, care să reducă migrarea pacienţilor către centrele mari. În același timp, centrele mici și dese ar impune costuri mai mari cu mentenanţa și un necesar mai mare de personal medical, iar situaţia cu pandemia și durata acesteia este încă necunoscută și incertă”, explică arhitecta.

        Indiferent de mărimea proiectului, fiecare spital are specificul său, mai ales din punctul de vedere al fluxurilor epidemiologice și al tehnologiei medicale. Din acest motiv, Raluca Șoaita spune că participarea unui epidemiolog și a unui tehnolog de echipamente medicale este obligatorie pentru succesul proiectului. „Epidemiologul realizează schema fluxurilor și a procedurilor medicale din spital, în timp ce specialistul în tehnologie medicală realizează fluxul tehnologic al spitalului și felul cum acesta influenţează alegerea soluţiilor de instalaţii.

        Din păcate, în România, multe proiecte medicale sunt făcute «după ureche», iar acest lucru duce la bani cheltuiţi degeaba, la creșterea costurilor cu execuţia și cu mentenanţa și la creșterea timpului de realizare a proiectului. Proiectarea deficitară aduce cu sine o clădire ineficientă și cu o utilizare proastă a spaţiului de către pacienţi și personalul medical, ceea ce conduce la greșeli, frustrări și chiar tragedii”, conchide specialista.

Pandemia ne-a pus în faţa unor nevoi reale: construcţii ușor și repede de executat, în care să folosim tehnologii și materiale disponibile și să găsim soluţii adaptabile la noile constrângeri.

#NoiFacemUnSpital

        Arhitect Raluca Șoaita: „Dintr-o simplă extindere a Spitalului Marie Curie, lucrarea s-a transformat în cel mai mare proiect de spital de copii realizat în România după 1990.

        Sunt o serie de premiere arhitecturale și de project management care se întâlnesc pentru prima dată într-un spital românesc. De exemplu, am lucrat cu doi antropologi care „au locuit” o vreme în secţia de oncologie pediatrică, pentru a identifica cutumele de utilizare a spaţiului și nevoile sociale, antropologice, pe care normativele de proiectare din domeniu nu le-au identificat încă, și care de multe ori sunt specifice pentru diferite locuri/spitale. Un exemplu de nevoie identificată este spaţiul dedicat însoţitorilor, care propune o încăpere unde aceștia pot să lucreze, să socializeze, să se retragă pentru introspecţie etc.

        În prima fază a proiectării de la Marie Curie am inclus și un set de ateliere separate cu micuţii pacienţi, cu însoţitorii și cu personalul medical, organizate sub formă de jocuri sau discuţii. Pe lângă arhitecţi, au luat parte la aceste discuţii și un psiholog, un epidemiolog, un designer de jocuri. În urma acestor activităţi au devenit foarte clare trei teme ale designului interior, pe care le-am abordat și integrat în proiect: prima temă este cea a jocului și se adresează copiilor, cea de-a doua este generarea sentimentului de siguranţă pentru însoţitori, și cea de-a treia, creșterea eficienţei personalului medical.

Dintre toate cele trei teme, cea principală a rămas cea de joc, și în mod specific ne-am dorit ca parcursul pacientului prin spital să fie presărat cu diferite jocuri care să îi distragă atenţia, să îl înveselească și întreţină pe perioada de ședere. Acest spital te face să uiţi de boală, prin felul în care a fost proiectat! Copiii sunt invitaţi la joc în recepţii, pe coridoare, în cabinete și saloane, camerele de joacă având utilizări multiple: cinema, radio, terasă verde, sală de sport, muzeu al rocilor, miniobservator astronomic etc. Pentru că plictisul este uneori o boală mai aprigă decât cancerul, am încercat să îi ocupăm pe micii pacienţi cât mai mult și mai diversificat.

        De asemenea, am reușit să propunem la Marie Curie un spital al viitorului, în care se va utiliza Building Management System pentru monitorizare și control al reţelelor și echipamentelor tehnice ale clădirii. Am propus și soluţii de monitorizare și de reducere a consumului de energie.

        Tot aici se va realiza primul bloc operator din sticlă din România, sticla fiind un material ușor de curăţat și rezistent, care practic scade riscul de infecţii nosocomiale.”

Cinci tendinţe în arhitectura medicală

Prevenirea aglomeraţiei. Ultimul lucru pe care și-l dorește un pacient este senzaţia de claustrofobie. De multe ori, aglomeraţia apare din cauza amplasării pe verticală a unor cabinete și zone foarte frecventate, așa că este utilă gândirea a numeroase spaţii de anticameră, inclusiv pentru membrii familiei.

Saloane personalizate. Personalizarea unei camere de spital poate fi extrem de importantă pentru reducerea anxietăţii. O tabletă digitală cu numele pacientului, cu o fotografie de familie a sa (împrumutată de pe reţelele sociale) sau anunţarea prognozei meteo pot fi „mărunţișuri” care să facă diferenţa pentru un om bolnav.

Boutique-spitale. Facilităţile cu număr mic de paturi pot avea aceleași funcţiuni ca un spital mare, inclusiv cameră de gardă, farmacie, laborator sau chiar și radiologie. Avantajul este că pacienţii pot primi îngrijiri foarte rapid, datorită spaţiilor prin care personalul se mișcă ușor, iar senzaţia de comunitate este plăcută pentru toţi.

Recrearea atmosferei de acasă. În special pentru pacienţii care petrec perioade îndelungate într-o unitate spitalicească, arhitectura tradiţională, cu mobilier metalic și pereţi albi, poate fi o sursă de stres. Lucrările de artă, mobilierul colorat sau ferestrele mari, care oferă un iluminat natural generos, pot îndulci răceala designului industrial, învechit.

Acces la natură. Saloanele cu priveliște spre o grădină, o pădure sau un parc le oferă pacienţilor un plus de calm, de serenitate. Iar dacă aceștia pot să și iasă în exterior, să se plimbe prin iarbă, efectul curativ suplimentar este amplificat prin reducerea stresului.