Pentru prima dată în istoria acestui municipiu, Sibiul va avea, începând din vara acestui an, un spital municipal, după preluarea Spitalului General Căi Ferate din oraș.
Anunțul cu privire la spitalul municipal a fost făcut zilele trecute de primarul Astrid Fodor, într-o conferință de presă, scrie AGERPRES.
„Cu siguranță, spitalul se va prelua de Primăria Sibiu. (...) Dacă lucrurile merg bine, o să putem să îl preluăm până la 30 iunie, (...) dar nu depinde numai de noi, noi ne-am dori. Se va transforma într-un spital municipal. Am avut o discuție cu doamna director, am făcut o analiză, suma pe care ne-o solicită sub formă de cofinanțare nu este mare, în jur de un milion două sute, un milion cinci sute, nu puteam ști exact. Am bugetat două milioane pentru orice eventualitate ca cofinanțare dacă îl preluăm înainte de rectificarea bugetară”, a precizat primarul Astrid Fodor.
În prezent, Primăria municipiului Sibiu administrează un singur spital, Spitalul Clinic de Pediatrie, mai scrie AGERPRES.
FOTO: din arhiva Viața Medicală
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe